Românii merg mai mult la muzee şi monumente istorice, dar ocolesc teatrele şi concertele de muzică
Românii şi-au schimbat obiceiurile culturale în 2023, arată cel mai recent Barometru de Consum Cultural. Ei preferă să viziteze obiective turistice şi să meargă la festivaluri, dar participă mai rar la spectacole de teatru sau concerte clasice.
Frecvenţa vizitării obiectivelor cu relevanţă culturală a crescut accelerat: 67% dintre respondenţi au vizitat monumente istorice şi situri arheologice cel puţin o dată pe an în 2023, faţă de 59% în 2022, iar 45% au vizitat un muzeu, o expoziţie sau o galerie de artă cel puţin o dată pe an în 2023, faţă de 30% în 2022.
În acelaşi timp, 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023, procentul fiind apropiat de cifrele premergătoare pandemiei. Procentul respondenţilor care în 2023 au mers cel puţin o dată pe an la bibliotecă pentru a împrumuta cărţi (20%) este similar procentului respondenţilor care au participat cel puţin o dată pe an la un târg de carte (16%). Concomitent însă, participarea la evenimentele specifice artelor spectacolului, în afara festivalurilor, rămâne scăzută: doar 25% dintre respondenţi au mers la cel puţin un spectacol de teatru, iar 24% la cel puţin un spectacol de muzici culte în 2023.
Între activităţile culturale din spaţiul public, peste 50% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani au participat cel puţin o dată în 2023 la festivaluri de muzică, iar 40% au participat la festivaluri gastronomice. Aproximativ 20% dintre tineri au participat în 2023 la festivaluri de filme şi de teatru, iar 15% la festivaluri de literatură.
Datele furnizate în Barometrul de Consum Cultural 2023 arată că, la nivelul comunităţilor de consum cultural identificate în societatea românească, un sfert din populaţie constituie publicul receptiv la cultură în spaţiul public, iar la polul opus, jumătate dintre participanţii la studiu nu au contact direct cu ceea ce presupune consumul de produse culturale sau artistice.
Studiul Barometrul de Consum Cultural 2023 se bazează pe un sondaj de opinie făcut în perioada septembrie – octombrie 2023, pe un eşantion reprezentativ naţional pentru populaţia de 18 ani şi peste. Volumul aproximativ al eşantionului este de 1035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro