Rusia pune la cale cele mai mari jocuri de război din ultimii 40 de ani, cu peste 300.000 de militari şi 1.000 de avioane
Rusia va desfăşura luna viitoare cel mai mare exerciţiu militar de la Războiul Rece până în prezent şi mobilizează 300.000 de soldaţi, printre care şi câteva mii de soldaţi chinezi, transmite ministrul Apărării, Sergei Shoigu, citat de Bloomberg.
Exerciţiul se va numi Vostok 2018 şi se va desfăşura în zonele centrale şi de est ale Rusiei, începând din zona Munţilor Ural şi până la coasta Pacificului – în perioada 11-15 septembrie.
Vor fi implicaţi o treime din soldaţii ţării, ceea ce-l va transforma în cel mai amplu exerciţiu militar din 1981 până în prezent, transmite Shoigu. Circa 1.000 de aeronave şi ambele flote pentru Pacific vor participa.
„Imaginaţi-vă 36.000 de tancuri şi aeronave blindate care se mişcă în acelaşi timp”, transmite ministrul apărării. „Toate acestea vor fi testate în condiţii cât mai apropiate de război”.
Rusia a alarmat naţiunile lumii în urmă cu un an când a pus în scenă cele mai ample jocuri de război de pe flancul vestic, la graniţa cu Polonia şi Statele Baltice. NATO a spus că la acest exerciţiu au participat circa 100.000 de soldaţi – departe de cei 13.000 pe care îi anunţase Kremlinul.
Jocurile de război de luna viitoare vor fi cele mai ambiţioase încă de la exerciţiul „Zapad-81” din 1981, pus în scenă de Uniunea Sovietică şi aliaţii Pactului de la Varşovia. De asemenea, în cadrul exerciţiului Vostok 2018 vor participa şi forţele chineze şi cele mongoleze.
„În anumite moduri, aceste manevre sunt exact ca Zapad-81, însă în altele sunt probabil mai mari”, spune Shoigu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro