Şantierul naval Severnav vrea să facă motoare pe hidrogen şi a mers la târgul Maritime Industry Gorinchem, cel mai de mare din industria navală europeană, să găsească clienţi

Autor: Florentina Niţu Postat la 30 mai 2024 55 afişări

Şantierul naval Severnav vrea să facă motoare pe hidrogen şi a mers la târgul Maritime Industry Gorinchem, cel mai de mare din industria navală europeană, să găsească clienţi

 „Motoarele pe hidrogen reprezintă o inovaţie de ultimă generaţie, pe care dorim să o integrăm atât pentru clienţii internaţionali, cât şi pentru cei din România. Nu a fost implementată de niciun şantier naval din România.”

Şantierul Naval SEVERNAV din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) vrea să atragă clienţi şi a mers la Maritime Industry, cel mai mare targ european de specialitate, care are loc în perioada 28-30 mai 2024, în localitatea Gorinchem din Olanda. De altfel, prin această participare speră să-şi consolideze poziţia pe piaţa europeană şi să stabilească parteneriate strategice.

„Suntem foarte interesaţi de implementarea motoarelor pe hidrogen şi ne dedicăm intens cercetării şi implementării acestei tehnologii inovatoare. Motoarele pe hidrogen reprezintă o inovaţie de ultimă generaţie, pe care dorim să o integrăm atât pentru clienţii internaţionali, cât şi pentru cei din România. Cercetăm această soluţie, care până acum nu a fost implementată de niciun şantier naval din România. Scopul nostru este de a contribui semnificativ la reducerea emisiilor de carbon, promovând astfel un viitor mai curat şi mai sustenabil în domeniul transportului şi industriei”, a spus Consatntin Georgescu, preşedintele SEVERNAV.

De asmenea, Aleksandar Stanojevic, vicepreşedinte al SEVERNAV, a afirmat că prezenţa la Maritime Industry reprezintă o oportunitate pentru a evidenţia inovaţiile companiei şi pentru a discuta perspectivele viitoare ale construcţiilor navale. La Maritime Industry se reunesc cele mai importante nume şi inovaţii din domeniul construcţiilor navale şi al tehnologiilor maritime.

„La acest târg, producătorii de echipamente au demonstrat un interes puternic pentru tehnologiile moderne cu impact redus asupra mediului. Acestea includ soluţii pentru reducerea şi recuperarea emisiilor, tratarea apelor uzate, reducerea prafului şi zgomotului, cât şi creşterea productivităţii. Echipamentele inovative pentru fabricarea şi dotarea navelor, cum ar fi motoarele termice de nouă generaţie şi sistemele de alimentare pentru combustibili avansaţi (diesel/AdBlue, biocombustibili, metanol, hidrogen), sunt în conformitate cu reglementările stricte de mediu şi securitate europene”, a spus Adrian Patriche, deputy CEO în cadrul şantierului SEVERNAV.

El a adăugat că a observat tehnologii de ultimă oră pentru pregătirea şi curăţarea suprafeţelor navelor, sudura cu laser şi robotică, precum şi tehnici avansate de tăiere şi manipulare a pieselor. În plus, există un interes major pentru tehnologiile de recuperare şi reutilizare a energiei în procesele de producţie, subliniind angajamentul industriei pentru sustenabilitate şi eficienţă. „Aceste inovaţii reprezintă paşi importanţi spre un viitor mai verde şi mai eficient în construcţia şi dotarea navelor.”

Şantierul Naval SEVERNAV a revenit pe piaţă în anul 2022 cu construcţii de nave complet echipate. Compania are o capitalizare de 37,3 milioane de lei, iar din acţionariat fac parte S. BEO Trade COM (41,8% din capital), Constantin Georgescu (29,9%), CFR Marfă (16,3%) şi persoane fizice şi juridice, potrivit datelor de la BVB.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.