Scandal UNATC: Criticul de film Andrei Rus ar putea fi dat afară pentru lezarea imaginii instituţiei/ A.Titieni: Senatul UNATC va decide în privinţa lui Rus

Autor: Madalina Cerban, Dorina Călin Postat la 28 mai 2015 108 afişări

Comisia de Etică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică a propus desfacerea contractului de muncă al lectorului universitar Andrei Rus, din cauză că acesta ar fi făcut afirmaţii care ar fi lezat imaginea UNATC, Senatul instituţiei urmând să ia o decizie în perioada următoare.

Comisia de Etică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti (UNATC) s-a întâlnit pe 25 mai şi l-a audiat pe criticul de film Andrei Rus, lector universitar la UNATC.

Această audiere vine în contextul în care preşedintele Senatului UNATC, Sergiu Anghel, a sesizat Comisia de Etică atât în privinţa lui Andrei Rus, cât şi a altui critic de film, Andrei Gorzo, la rândul său profesor în cadrul UNATC.

"Textul sesizării afirma că Rus şi cu mine am fi vehiculat «informaţii neadevărate menite să creeze un curent de opinie defavorabil instituţiei, entităţilor de conducere sau persoanelor aflate în funcţii de conducere»", a scris Andrei Gorzo, pe contul său de Facebook.

Potrivit lui Gorzo, Comisia de Etică a UNATC este compusă din prof. univ. dr. Ştefan Velniciuc, conf. univ. dr. Florentina Heroiu, prof. univ. dr. Mircea Ciocâltei, consilier juridic Georgiana Mocanu, secretar Mihaela Petre, studenţii Teodora Petrescu şi Matei Arvunescu şi conf. univ. dr. Mircea Gheorghiu.

La rândul său, Andrei Rus a relatat pe larg pe pagina sa de Facebook despre audierea de la Comisia de Etică, precizând că i se reproşează că ar fi vehiculat "neadevăruri" despre UNATC şi despre "entităţile de conducere" şi că nu ar fi folosit "procedurile şi mecanismele democratice pe care Universitatea, prin autonomia ei, le pune la dispoziţie membrilor săi" pentru a rezolva "eventuale disfuncţii", înainte de a ieşi în spaţiul public cu problemele din interior.

El a precizat că a apelat "la pârghiile democratice din instituţie", încă din lunile ianuarie-februarie, însă nu a primit vreun răspuns, "în afară de diverse decizii abuzive", care ar fi fost probabil menite să îl "intimideze".

Andrei Rus mai spune că în timpul audierii sale în Comisia de Etică a fost întrebat "în diverse feluri tot felul de lucruri care aveau legătură cu orice altceva în afară de gradul de «neadevăr»" al afirmaţiilor sale publice invocate în sesizarea făcută împotriva sa.

El a făcut referire şi la o întrebare pe care i-ar fi adresat-o unul dintre membrii Comisiei, "cadru didactic destul de tânăr al departamentului de Actorie din Facultatea de Teatru".

"Undeva în ultima parte a discuţiei domnia sa a făcut referire la o postare a mea din luna aprilie a anului curent, unde, conform domniei sale, aş fi făcut «propagandă homosexuală» pe pagina mea de Facebook. Domnia sa susţinea că «devine periculos» când dau nişte nume de cineaşti importanţi care au fost (sau sunt) homosexuali, lesbiene sau bisexuali, mai ales atunci când închei spunând «fiţi ca ei». De asemenea, domnia sa susţinea că pentru a nu fi «propagandă homosexuală», ar fi trebuit să susţin că e bine să fim «şi aşa şi aşa», adică şi heterosexuali şi homosexuali. Întrebându-l de ce e relevantă acea postare fără niciun fel de legătură cu UNATC, mi-a răspuns că fiind un cadru didactic în această instituţie, orice afirmaţie a mea poate afecta «imaginea şcolii»", spune Andrei Rus.

El mai afirmă că este de acord cu acel membru al Comisiei, însă "exprimarea diversităţii de orientări sexuale este legală în România încă de la începutul anilor 2000". "(...) a vorbi despre «propagandă homosexuală» e deja o dovadă de gândire homofobă, pentru că oricum, tehnic, nu ai cum să faci propagandă homosexuală, iar aceasta nu poate fi deranjant decât în ochii homofobilor", menţionează Andrei Rus.

El precizează că a făcut afirmaţiile respective în contextul în care Mihaela Rădulescu a publicat online un mesaj în care, în opinia lui Rus, vedeta de televiziune "făcea o enumarare foarte deranjantă în care asocia homosexualitatea sau depresia cu terorismul".

Andrei Rus mai spune că nu afirmaţiile sale aduc prejudicii UNATC, "ci homofobia, rasismul, antisemitismul şi xenofobia afişate public din ce în ce mai des" de colegii săi "mai mult sau mai puţin faimoşi".

Totodată, Andrei Rus spunea, miercuri seară, într-un alt mesaj publicat pe contul său de Facebook, că a fost informat neoficial că preşedintele Comisiei de Etică, Ştefan Velniciuc,(profesor al Facultăţii de Teatru), a prezentat în şedinţa de miercuri a Senatului UNATC o decizie a Comisiei prin care se solicita desfacerea contractului de muncă al lui Rus. Motivul acestei propuneri este acela că Rus ar fi comis "mai multe abateri în sensul lezării imaginii publice a universităţii şi al lezării imaginii publice a conducerii UNATC".

Andrei Rus spune că este surprins că pentru această decizie ar fi votat şase din cei opt membri ai Comsiei de Etică, în timp ce împotrivă ar fi fost doar doi.

"Nu mă aşteptam oricum să mă susţină domnii Adrian Titieni (rectorul UNATC, n.r.), Florin Zamfirescu, Sergiu Anghel sau Doru Ana, ţinând cont că am scris despre domniile lor de-a lungul timpului. Dar aveam alte aşteptări de la colegii care mă cunosc de atâta vreme. Am înţeles, oricum, că nu s-a cerut votul Senatului şi că membrii acestuia au fost doar informaţi cu privire la decizia comisiei", a spus Andrei Rus.

El a precizat că intenţionează să depună o contestaţie în termen de 15 zile de la momentul în care i se comunică oficial decizia Comisiei de Etică şi că va merge "cât mai departe se va putea" pentru a-şi apăra drepturile.

"Şi nu mă voi opri din a solicita demisia conducerii actuale a UNATC, pe care o consider abuzivă şi incapabilă - cel puţin în ceea ce mă priveşte - să poarte un dialog «umanist» (vorba domnului Titieni din cadrul galei UNITER de acum două zile), şi nici din a acţiona, alături de din ce în ce mai mulţi oameni, pentru ca această instituţie să se modernizeze din toate punctele de vedere (nu doar material şi tehnologic)", a mai spus Andrei Rus.

Pe de altă parte, sesizarea în ceea ce îl priveşte pe criticul de film Andrei Gorzo urmează să fie analizată de Comisia de Etică a UNATC într-o şedinţă care va avea loc pe 8 iunie, la care a fost invitat să participe şi acesta.

Andrei Gorzo spune însă că nu are de gând să apară în faţa Comisiei de Etică a UNATC. "Pe lângă faptul că ea se face vinovată de un viciu de procedură (a fost sesizată în privinţa aşa-ziselor «neadevăruri» vehiculate de Rus şi de mine pe 27 aprilie; potrivit Cartei UNATC, «comisia răspunde autorului sesizării în termen de 30 de zile de la primirea sesizării»; în cazul meu, perioada a fost depăşită, deci convocarea mea pentru data de 8 iunie se anulează automat), nu recunosc legitimitatea acestei comisii. Audierea colegului meu Andrei Rus a fost o mascaradă, demonstrând că această comisie nu e altceva decât braţul manevrat de rectorul Titieni întru strivirea disidenţilor. Nu mă interesează să particip la această mascaradă", a scris Andrei Gorzo pe pagina sa de Facebook.

Andrei Gorzo a precizat că "lupta" va continua inclusiv în justiţie, unde Andrei Rus şi cu el ar urma să îşi recâştige posturile, în cazul în care le vor fi desfăcute contractele de muncă de la UNATC, ca urmare a unei decizii a Senatului acestei instituţii.

A.Titieni: Senatul UNATC va decide în privinţa lui Rus. Lucrurile sunt departe de cum sunt zugrăvite

drian Titieni, rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), a declarat că Senatul instituţiei va lua decizia dacă va fi sau nu desfăcut contractul de muncă al lui Andrei Rus, precizând că "lucrurile sunt departe de a fi aşa cum sunt zugrăvite" de criticul de film.

Comisia de Etică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" a propus desfacerea contractului de muncă al lectorului universitar Andrei Rus, din cauză că acesta ar fi făcut afirmaţii care ar fi lezat imaginea UNATC, Senatul instituţiei urmând să ia o decizie în perioada următoare, după cum a confirmat joi, pentru agenţia MEDIAFAX, Adrian Titieni, rectorul Universităţii.

"Este decizia Comisiei de Etică, dânsul (Andrei Rus, n.r.) probabil o să facă contestaţie. Decizia a fost luată pentru că prin mediile de informare online şi prin presă au adus atingere imaginii şcolii", a spus Adrian Titieni, referindu-se atât la afirmaţiile făcute de Andrei Rus, cât şi la cele ale lui Andrei Gorzo.

Senatul UNATC va lua o decizie, după ce va analiza contestaţia lui Andrei Rus, care poate fi făcută în termen de 15 zile de la comunicarea oficială a acesteia.

Pe de altă parte, Adrian Titieni a mai spus că din punctul său de vedere această chestiune este "hazardată", precizând că nu înţelege ce îi determină pe aceştia să aducă acuzaţii altor profesori ai UNATC. În acest caz, el s-a referit la schimburi de replici în mediul online între Andrei Rus şi alţi membri ai UNATC, printre care Florin Zamfirescu şi Doru Ana.

"În ceea ce priveşte acuzaţiile de homofobie şi antisemitism despre care vorbeşte, acestea trebuie dovedite. Dar este un lucru care depăşeşte cadrul instituţional", a spus Adrian Titieni, precizând că instituţia pe care o conduce se delimitează de orice afirmaţii care pot fi considerate a fi antisemite şi homofobe.

În ceea ce priveşte propunerea făcută de Comisia de Etică, referitor la desfacerea contractului de muncă al lui Andrei Rus, Adrian Titieni a spus că în astfel de cazuri "prerogativele rectorului sunt limitate", Senatul instituţiei fiind cel care poate să decidă.

În opinia lui Adrian Titieni, tot acest scandal este de fapt "un fel de campanie electorală negativă" la adresa sa, care nu are însă niciun fundament, pentru că nu îşi doreşte un nou mandat de rector al UNATC.

"Eu nu sunt interesat nici de finalul acestui mandat, care expiră în decembrie", a spus Titieni, fără a preciza dacă intenţionează sau nu să demisioneze din funcţie.

Totodată, rectorul UNATC a spus că Andrei Rus a fost "nu numai susţinut, ci chiar îmbrăţişat" de către conducerea Universităţii în dezvoltarea proiectului revistei Film Menu. Adrian Titieni a mai afirmat că tirajul revistei a fost înjumătăţit în iulie 2014, când nu a apărut nimic în mass-media referitor la această problemă, sugerând că acest conflict a izbucnit tocmai pentru că urmează să îi expire mandatul de rector al UNATC la sfârşitul anului.

"În presă a apărut nemulţumirea în martie 2015, iar acum suntem aproape în iunie 2015 (...) Nici măcar nu a fost decizia mea", a spus Titieni, referitor la reducerea tirajului Film Menu.

"Lucrurile sunt pe departe de a fi aşa cum le zugrăvesc aceşti oameni", a spus Adrian Titieni. El a mai afirmat că în acest conflict sunt implicate mai multe personalităţi, fiecare cu orgoliul său, şi care încearcă să evite normele şi procedurile din cadrul UNATC.

Totodată, Adrian Titieni a explicat că se pune accent pe acest scandal şi se pierd din vedere aspecte mult mai importante cu care se confruntă UNATC.

"Faptul că am pierdut Casandra n-a interesat pe nimeni. Faptul că Universitatea a achiziţionat o clădire (în spatele Teatrului Naţional din Bucureşti, n.r.) pentru laboratoare de film nu interesează pe nimeni. Faptul că suntem subfinanţaţi nu interesează pe nimeni. Povestea asta nu este de folos nimănui, nu ştiu cum vom ieşi din ecuaţie, dar e păcat", a mai spus Adrian Titieni.

Conflictul la nivelul UNATC a izbucnit în martie 2015, când redacţia revistei Film Menu, coordonată de criticul de film Andrei Rus, proiect iniţiat şi sprijinit de UNATC şi realizat în proporţie de 90% de studenţi ai facultăţii de film din cadrul universităţii, publica o scrisoare deschisă adresată rectorului Universităţii, Adrian Titieni, în care susţinea că, "în luna iulie a anului 2014, consiliul de administraţie al UNATC - din care fac parte rectorul, cei doi prorectori Laura Baron şi Nicolae Mandea, cei doi decani Sorin Botoşeneanu (Film) şi Paul Chiribuţă (Teatru), preşedintele Senatului, Laurenţiu Damian (care între timp a demisionat din funcţie, n.r.), şi directorul general administrativ, Emil Banea - a hotărât, în absenţa decanului Facultăţii de Film, înjumătăţirea bugetului şi a tirajului revistei Film Menu, fără niciun fel de justificări".

Pe de altă parte, pe 17 martie, conducerea UNATC a precizat că "revista Film Menu NU este în pericol!", adăugând că "niciodată nu s-a pus problema desfiinţării acestei reviste". De asemenea, conducerea UNATC a spus că aşteaptă "scuze public, erori se pot produce oricând şi de către oricine". "Un lucru este cert: nici rectorul Adrian Titieni, nici conducerea universităţii nu au pus vreodată în discuţie suprimarea revistei sub orice formă", se mai arăta în comunicatul UNATC.

De asemenea, în luna martie a urmat o serie de scrisori de susţinere a colectivului Film Menu din partea mai multor personalităţi din industria cinematografică, printre care regizorii Radu Rude, Corneliu Porumboiu şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UNATC,
ANDREI RUS,
ANDREI GORZO
/actualitate/scandal-unatc-criticul-de-film-andrei-rus-ar-putea-fi-dat-afara-pentru-lezarea-imaginii-institutiei-a-titieni-senatul-unatc-va-decide-in-privinta-lui-rus-14353540
14353540
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.