Sirenă de alarmare, nefuncţională, pentru că prin acţionarea ei cad ţigle de pe un acoperiş

Postat la 26 octombrie 2017 137 afişări

Mai multe primării din judeţul Cluj urmează să fie amendate din cauza sirenelor de alarmare a populaţiei, care nu funcţionează. În comuna Borşa, sirena nu este funcţională întrucât, amplasată sub acoperişul unui magazin, prin acţionarea ei pot să cadă ţiglele de pe acoperiş.

Sirenă de alarmare, nefuncţională, pentru că prin acţionarea ei cad ţigle de pe un acoperiş

Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că sistemele de alarmare publică sunt un mijloc prielnic de a informa şi a avertiza populaţia mai ales în cazul furtunilor şi fenomenelor extreme care s-au abătut în ultima perioadă asupra României.

”Nu pot spune că sunt suficient de mulţumit de modul de funcţionare a sistemului de alarmare publică de la nivelul judeţului Cluj datorită faptului că unii factori decidenţi din unităţile administrativ – teritoriale ignoră aceste lucruri. Este un aspect foarte important care pe noi ne ajută în avertizarea populaţiei şi vom lua măsurile necesare pentru remedierea situaţiei.

Sunt multe sirene de alarmare care nu funcţionează în comune, dar şi în Cluj-Napoca, şi vom lua măsuri, chiar amenzi, împotriva celor care nu ştiu să îşi facă treaba aşa cum ar trebui. Responsabilii de aceste sisteme de alarmare, inclusiv primarii, nu ar trebui să se joace cu acest aspect. Ştim ce s-a întâmplat cu furtunile care s-au abătut asupra noastră, iar aceste sisteme sunt un mijloc prielnic de a informa şi a avertiza populaţia. În ultimul timp s-au constatat fenomene extreme într-un interval scurt de timp, iar sirenele ne pot ajuta”, a spus Moldovan.

Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.