Sorin Oprescu, Bogdan Popa şi alte şapte persoane, trimişi în judecată în dosarul de corupţie
Sorin Oprescu, Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, şi alte şapte persoane au fost trimişi în judecată, Popa fiind acuzat că ar fi constituit un grup infracţional care a urmărit luarea de mită, din sume provenite din bugetul PMB, pe care, din 2013, l-ar fi condus primarul Capitalei.
Sorin Mircea Oprescu, primar al Capitalei la data faptelor, în prezent suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată, în arest la domiciliu, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Bogdan Cornel Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, la data faptelor, va fi judecat pentru luare de mită (patru infracţiuni), complicitate la luare de mită, dare de mită (două infracţiuni), complicitate la dare de mită, trafic de influenţă (cinci infracţiuni), spălare de bani (patru infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (trei infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat. Fostul şef al Administraţiei Cimitirelor din cadrul Primăriei Capitalei este în arest la domiciliu.
Tot în arest la domiciliu este şi Romeo Albu, trimis în judecată pentru complicitate la spălare de bani (două infracţiuni), complicitate la dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Alte patru persoane acuzate în acest dosar au fost trimise în judecată în stare de arest preventiv, respectiv: Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu - pentru complicitate la luare de mită (patru infracţiuni), complicitate la dare de mită, (două infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei Economice din Primăria Capitalei la data faptelor - pentru luare de mită şi constituire a unui grup infracţional; Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului (CCPBPB) cu atribuţii de director adjunct la data faptelor - pentru luare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale - pentru complicitate la spălare de bani (trei infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat.
De asemenea, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului la data faptelor, aflată sub control judiciar, va fi judecată pentru luare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar Ion Niţă a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru complicitate la spălare de bani (două infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu.
"Iniţial, structura grupului era simplă şi perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituţiei publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influenţa necesară determinării câştigătorului unei proceduri de achiziţii publice, dar şi dreptul de a semna acordurile cadru şi contractele), conducători de societăţi private care doreau să execute lucrări, precum şi o sumă de apropiaţi ai liderului care să-l ajute, prin documente fictive şi societăţi fără activitate, să obţină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privaţi", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Anchetatorii susţin că, pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări, "culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (şeful autorităţii publice locale executive), crearea unui eşalon de «secunzi» ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii".
Procurorii au pus sechestru asigurator pe apartamente, case şi terenuri deţinute în proprietate sau în coproprietate, precum şi pe autoturisme, ceasuri scumpe şi mai multe sume de bani descoperite cu ocazia percheziţiilor sau în diferite conturi bancare ale inculpaţilor Mircea Octavian Constantinescu, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, Florin Şupeală, Romeo Albu, Claudiu Bengalici şi Ion Niţă.
Totodată, procurorii au pus sechestru asigurator asupra sumelor de 102.400 de lei şi 9.500 de euro, descoperite cu ocazia percheziţiei, precum şi asupra a trei case deţinute în proprietate sau în coproprietate de către Sorin Oprescu.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA propunând menţinerea măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro