SUA şi China negociază un acord privind controlul armamentului pentru spaţiul cibernetic
Statele Unite şi China negociază un acord privind controlul armamentului pentru spaţiul cibernetic, prin care fiecare dintre cele două ţări se angajează să nu fie prima care foloseşte arme cibernetice pentru a ataca infrastructura critică a celeilalte în vreme de pace, potrivit unor oficiali.
Un astfel de acord ar face referire la atacuri asupra centralelor electrice, sistemelor bancare, reţelelor de telefonie mobilă şi spitalelor, dar, cel puţin în versiunea iniţială, nu ar proteja în faţa celor mai multe dintre atacurile pentru care China a fost acuzată în SUA, inclusiv furtul de proprietate intelectuală şi furtul datelor personale ale câtorva milioane de angajaţi guvernamentali, relatează New York Times în ediţia online.
Negocierile s-au desfăşurat de urgenţă în ultimele săptămâni, cu intenţia de a anunţa un acord joi, când preşedintele chinez, Xi Jinping, va sosi la Washington pentru o vizită de stat.
Preşedintele american, Barack Obama, a dat un indiciu despre aceste negocieri miercuri, când a declarat că numărul mare de atacuri cibernetice va fi "probabil unul dintre principalele subiecte" ale discuţiilor şi că scopul său este să vadă dacă americanii şi "chinezii sunt capabili să se strângă în jurul unui proces de negociere" care în final "să aducă multe alte ţări alături".
Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane, implicat în negocieri, a declarat însă că un anunţ iniţial al lui Obama şi Xi ar putea să nu conţină "o menţiune specifică, detaliată" a interdicţiei de a ataca infrastructura critică. Mai degrabă ar putea fi vorba despre o însuşire generică a codului de conduită adoptat recent de un grup de lucru al ONU.
Unul dintre principiile-cheie ale documentului ONU privind spaţiul cibernetic este că niciun stat nu ar trebui să permită activităţi "care avariază intenţionat infrastructura critică sau pune în pericol folosirea şi funcţionarea infrastructurii critice pentru oferirea de servicii publicului".
Scopul negociatorilor americani este ca liderii chinezi să adopte principiile codului de conduită al ONU într-un acord bilateral cu Washingtonul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro