Greu s-au urnit multe dintre proiectele majore de autostrăzi din România. Atât de greu, încât nici nu ne vine să mai credem în termenele de realizare avansate.

Atât de greu, încât acum vedem o grămadă de articole de presă despre antreprenorul român care livrează la termen, iar uneori înainte de termen unele bucăţi de autostradă, linii de centură şi alte elemente de infrastructură.  Faptul că o companie românească îşi face treaba în construcţia de autostrăzi, drumuri expres sau linii de centură, uneori chiar mai bine şi mai repede decat alte grupuri internaţionale de pe piaţă a ajuns să fie o ştire.

Atât de mare este complexul de inferioritate acumulat în noi, atunci când vine vorba de infrastructură. Atât de mult am ajuns să credem, în peste 30 de ani, că în Romania nu se poate, încât să ne minunăm că cineva îşi face treaba şi îşi respectă termenele.

Perioada 2022 – 2030 se prefigurează a fi cea mai efervescentă în ce priveşte terminarea unor autostrăzi şi drumuri expres. Acesta poate fi „deceniul autostrăzilor”. Desigur, ar trebui să urmeze „deceniul spitalelor” şi multe alte laturi de dezvoltare, în care multă lume nu mai crede.

Mă uit ce îmi spun prieteni de-ai mei atunci când readuc în vedere darea în folosinţă a marilor autostrăzi pe care le aşteptăm:

• unii se întreabă dacă, în viaţa asta, vor apuca să treacă peste Carpaţi pe o autostradă din România. Planificarea actuală arată că în 4 ani ar trebui să se întâmple asta.

Conform site-ului 130km.ro:

• în 2023 e în plan deschiderea a 80 de km de autostradă, pe A3 în Transilvania şi pe A0, în jurul Capitalei.
• în 2024, sunt aşteptate primele inaugurări pe A7, între Ploieşti-Buzău şi pe unele segmente dintre Buzău şi Focşani.
• în 2026 este planificat ca de la Ploieşti la Paşcani să se circule doar pe autostradă.
• în 2027, cum indicam mai sus, ar trebui ca pe Sibiu – Piteşti să se circule pe autostradă.

Pot înţelege scepticismul multora dintre noi. Pe undeva îl am şi eu, pentru că şi eu mă întreb dacă vom reuşi toate acestea.

Un prieten din imobiliare povestea recent cum, cu câteva zile înainte de inaugurarea metroului Drumul Taberei din Bucureşti, preţurile în cartier nu crescuseră mai deloc. Atât de mult lumea nu credea că e posibil. Şi abia după inaugurarea efectivă, în următoarele 1-2 luni s-au văzut creşteri de preţ la apartamentele de pe traseu.

Ne-am învăţat unii pe alţii să nu credem în noi.

Dacă suntem la egalitate cu Portugalia în privinţa PIB-ului pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare conform Eurostat, noi ne apucăm să vorbim despre ce plaje şi ce turism au portughezii. Şi ce autostrăzi. Cumva, ghinionul nostru fiind acela că Bucureştiul, Clujul sau Constanţa nu au deschidere la Atlantic şi n-ai ce să mai faci.

Dacă îi spui acum cuiva că Bacăul are un potenţial de dezvoltare pe următorii 10 ani, ori că Suceava sau Focşaniul devin mai bine poziţionate pentru următorul deceniu, s-ar putea să îţi spună că nu crede. Aşa cum nu a crezut nici în inaugurarea metroului Drumul Taberei, decât atunci când s-a suit în el.

Oare cum am lua deciziile de investiţii dacă am crede în realizarea unei mari părţi din aceste lucruri? Cum am investi mai departe la Bursa de Valori Bucureşti, cum am investi în imobiliare şi ce proiecte private am derula mai departe în România?