Suspiciuni de sabotaj în cazul fisurilor depistate la gazoducte din Marea Baltică
Autorităţile daneze au depistat fisuri la gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, în Marea Baltică, iar oficiali din Polonia, Germania şi chiar Administraţia de la Moscova suspectează acte de sabotaj.
Specialiştii din Germania şi Danemarca examinează conductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, dar nu cred că cele trei fisuri constatate în Marea Baltică sunt accidentale, astfel că nu este exclusă o acţiune de sabotaj, informează agenţia DPA.
"Din păcate, vecinul nostru din est are o politică agresivă. Dacă este posibilă o acţiune militară agresivă în Ucraina, aparent, nu poate fi exclusă nicio provocare, nici măcar în vestul Europei", a afirmat Marcin Przydacz, adjunct al ministrului polonez de Externe.
La rândul său, nici Rusia nu a exclus un act de sabotaj din partea Occidentului. "Nu poate fi exclusă nicio variantă", a declarat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.
"Gazoductul Nord Stream 1 are două scurgeri într-o zonă aflată la nord-est de Bordholm, iar Nord Stream 2 are o scurgere la sud de Dueodde. Scurgerile au fost depistate de unitatea de intervenţie a apărării daneze", a transmis Ministerul Apărării de la Copenhaga, citat de cotidianul Le Monde. Circulaţia navelor a fost oprită în aceste zone din Marea Baltică, de teama unor explozii.
Gazoductul Nord Stream 1 nu este operaţional de trei săptămâni din cauze tehnice, pe fondul tensiunilor dintre Germania şi Rusia, iar conducta Nord Stream 2, un proiect criticat de mulţi ani de Statele Unite, nu a fost funcţional deloc, întrucât Germania a suspendat autorizarea, pentru sancţionarea Rusiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro