TAXĂ pentru şoferii străini care circulă pe autostrăzile Germaniei. Care va fi cuantumul acesteia

Autor: Florentina Dragu Postat la 31 octombrie 2014 56 afişări

Guvernul cancelarului german Angela Merkel intenţionează să introducă, din 2016, o taxă de până la 130 de euro pe an pentru şoferii străini care circulă pe autostrăzile din Germania, relatează Bloomberg.

Potrivit unui proiect de lege prezentat vineri de Ministerul Transporturilor, posesorii de maşini înmatriculate în Germania vor putea deduce costul noii taxe din taxa pe care o plătesc pentru autovehiculele deţinute.

Intenţia de a taxa nerezidenţii care circulă pe autostrăzile din Germania a fost anunţată încă de anul trecut. Introducerea taxei a fost una dintre condiţiile impuse de Uniunea Creştin Socială pentru a sprijini actuala coaliţie guvernamentală condusă de Merkel.

"Se poate vedea că suntem fideli condiţiilor descrise în tratatul pentru formarea coaliţiei. Şoferii germani nu vor fi împovăraţi suplimentar", a declarat vineri Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin.

Potrivit ministrului Transporturilor Alexander Dobrindt, "suprataxa pe infrastructură", aşa cum este denumită noua taxă, va aduce venituri anuale la buget de până la 3,7 miliarde de euro.

Cu toate acestea, costurile cu implementarea proiectului, estimate la 195 de milioane de euro, precum şi returnările de taxe pentru şoferii rezidenţi, în valoare de 3 miliarde de euro, fac ca cifra finală să fie mult mai mică, de doar 500 milioane de euro pe an.

Contactaţi de Bloomberg, oficialii UE au declarat că este prea devreme să se pronunţe în privinţa unei posibile încălcări a normelor europene de către Germania.

"Va trebui să analizăm textul final al legislaţiei", a declarat Helen Kearns, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Germania este unul dintre pionierii autostrăzilor. În prezent, lungimea totală a reţelei de autostrăzi (Autobahn) depăşeşte 12.900 de kilometri. Autobahn, care deseori nu are limitări de viteză, a creat o cultură a automobilismului, ajutând BMW, divizia Mercedes-Benz a grupului Daimler şi brandurile Audi şi Porsche ale Volkswagen să domine piaţa maşinilor de lux.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
AUTOSTRADĂ,
TAXĂ
/actualitate/taxa-pentru-soferii-straini-care-circula-pe-autostrazile-germaniei-care-va-fi-cuantumul-acesteia-13482490
13482490
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.