Tocmai a fost anunţată o nouă TAXĂ!! Veşti proaste pentru români de sărbători: Veţi scoate şi mai mulţi bani din buzunar

Postat la 30 noiembrie 2018 79 afişări

Băuturile răcoritoare cu un conţinut ridicat de zaharuri libere (monozaharide şi dizaharide utilizate în producerea unor alimente şi băuturi) ar putea fi accizate (taxă specială percepută de stat pentru consumul anumitor produse dăunătoare sănătăţii), potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Tocmai a fost anunţată o nouă TAXĂ!! Veşti proaste pentru români de sărbători: Veţi scoate şi mai mulţi bani din buzunar

Propunerea legislativă nu a fost votată în Senat, deoarece senatorii nu au apucat să o voteze în timp util, iar votul decisiv aparţine deputaţilor.  

 

În prezent, potrivit Codului fiscal, băuturile alcoolice şi ţigările sunt accizate, însă nu se face nicio referire la sucurile care conţin zaharuri libere.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
taxa,
bani,
romani,
sarbatori,
scoatere,
bauturi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.