Trei parlamentari vor fi excluşi din PSD, după ce au votat moţiunea de cenzură în Parlament-surse
Parlamentarii PSD care au votat moţiunea de cenzură vor fi excluşi din partid, declară surse din PSD pentru MEDIAFAX. Cei trei parlamentari care au votat moţiunea sunt preşedintele PSD tineret Gabriel Petrea, deputatul Marius Bota şi senatorul Ion Talpoş.
Surse social-democrate au declarat pentru MEDIAFAX că parlamentarii PSD care au votat în favoarea moţiunii de cenzură vor fi excluşi din partid. La votul moţiunii de cenzură din plenul reunit, deputatul PSD şi liderul TSD Gabriel Petrea, deputatul PSD Marius Bota şi senatorul social-democrat Ion Talpoş au votat în favoarea moţiunii de cenzură.
Pe 1 octombrie 2019, Viorica Dăncilă a declarat: „Cei care vor vota moţiunea de cenzură înseamnă că trădează PSD, eforturile tuturor colegilor din partid, trădează speranţa primarilor care vor să îşi implementeze proiectele cu care au venit în faţa electoratului, trădează stabilitatea acestei ţări şi eu cred că acest lucru nu poate fi trecut cu vederea”
Preşedintele PSD a mai spus că vineri va fi convocat un CEx al Partidului Social Democrat.
Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au fost 238 de voturi pentru. Au fost cinci voturi împotrivă.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, consultări cu partidele parlamentare vineri, la ora 11.00, pentru formarea unui nou Guvern, după ce moţiunea de cenzură a Opoziţiei a fost adoptată în plenul Parlamentului, iar încrederea în Cabinetul Dăncilă retrasă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro