Tudose, după ce un om a fost ucis pentru că a atacat cu bâta un poliţist, iar un alt agent a fost agresat în Suceava: Lucrurile sunt scăpate de sub control

Autor: Mihaela Gidei Postat la 10 decembrie 2017 43 afişări

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă, după o întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne, că lucrurile au scăpat de sub control în ceea ce priveşte atacurile asupra poliţiştilor, precizând că bugetul MAI pentru anul următor a crescut pentru a asigura resursa umană.

Premierul a precizat că a discutat cu ministrul Carmen Dan despre cazurile poliţiştilor atacaţi în misiuni.

"Am aflat că poliţistul din Iaşi e un pic mai bine, îi trebuie un medicament care înţeleg că nu prea se găseşte. Lucrurile, dupa părerea mea, sunt scăpate de sub control. În niciun stat nu poţi să sari cu sabia la un poliţist şi, eventual, să mai şi povesteşti după aia. Soluţia este cea pe care am început deja să o implementăm. Ştiţi că miercurea trecută am avut în primă lectură inclusiv statutul poliţistului, tot ce înseamnă ultraj şi atac efectiv armat la poliţist - să nu mai fie tratat cu aşa uşurintă. (..) Lucrurile s-au agravat în timp şi în ceea ce priveşte dotarea şi în ce priveşte numărul de poliţişti. Am găsit măsuri şi, dupa cum aţi văzut propunerea de buget, bugetul ministerul de interne este foarte mare, foarte mult crescut, tocmai în acest sens, pentru a asigura necesarul de personal", a declarat Mihai Tudose.

În ceea ce priveşte prevederile privind infracţiunea de ultraj, premierul a precizat: "Mi s-a spus că...să vorbesc şi cu ministrul justiţiei. Nu este posibil ca un om să fie în legitimă apărare, apoi să stea în procese patru ani, cinci ani tot el. Ca nu şi-a apărat decât viaţa în misiune".

Precizările au fost făcute în contextul în care, vineri seara, un poliţişt a ucis un bărbat care l-ar fi agresat. În urmă cu câteva zile, un alt angajat al Poliţiei Române a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost rănit cu o sabie în timpul unor percheziţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PREMIER,
POLIŢIŞTI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.