Ucraina spune că Rusia are în vizor o „zonă vastă, de la Varşovia la Sofia”
Preşedintele Volodimir Zelenski a îndemnat miercuri Uniunea Europeană să lase Ucraina sa să pornească pe drumul spre aderarea la blocul comunitar, avertizând că ambiţiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varşovia la Sofia, relatează Reuters.
Într-un discurs rostit în faţa ambelor camere ale parlamentului ceh prin intermediul unei legături video, Zelenski a cerut, de asemenea, mai multe sancţiuni din partea UE împotriva Rusiei.
"Rusia nu este interesată doar de Mariupol, Sievierodonetsk, Harkov şi Kiev. Nu, ambiţiile sale sunt îndreptate asupra unei zone vaste, de la Varşovia la Sofia", a spus el. "Ca şi în trecut, invazia rusă în Ucraina este primul pas de care conducerea rusă are nevoie pentru a deschide calea spre alte ţări, spre cucerirea altor popoare".
UE a adoptat şase runde de sancţiuni împotriva Rusiei, iar Ucraina încearcă să obţină o a şaptea rundă pentru a creşte presiunea asupra Rusiei.
Se aşteaptă ca săptămâna aceasta Comisia Europeană să anunţe o decizie cu privire la cererea Ucrainei de obţinere a statutului de ţară candidată, înainte de summitul UE de săptămâna viitoare. Obţinerea statutului de candidat ar fi un pas preliminar într-un proces lung de aderare.
"A acorda Ucrainei statutul de candidat acum înseamnă a dovedi că unificarea europeană este reală şi că valorile europene funcţionează cu adevărat şi nu sunt doar indicate în anumite documente", a declarat Zelenski.
El a spus că poporul ceh - în urma ocupaţiei germane naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a deceniilor de dominaţie sovietică de după război - a ştiut cum se termină compromisul şi ce rezultă din concesiile făcute tiraniei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro