Un pachet de 41,5% din Carbochim, cel mai mare producător de abrazive din România, schimbă proprietarii: tranzacţie de 31 milioane lei
Un pachet de 2 milioane de acţiuni reprezentând 41,5% din capitalul social al Carbochim Cluj-Napoca (simbol bursier - CBC), cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, şi-a schimbat miercuri proprietarii într-o tranzacţie în valoare de 30,9 milioane lei, potrivit datelor BVB.
Astfel, tranzacţia a fost realizată la un preţ de 15,1 lei pe unitate, respectiv cu 11% mai mare faţă de cel din şedinţa precedentă.
Compania nu a anunţat vânzătorul sau cumpărătorul până la ora redactării acestei ştiri.
Carbochim este deţinută în proporţie de 26,8% de către Carbo Europe Bucureşti şi în proporţie de 25,1% de către Mircea-Petro Ionescu, în timp ce Viorel Dorin Popoviciu are o participaţie de 13%, iar Gheorghe-Titus-Dan are un pachet de 13% din numărul de acţiuni.
Acţiunile CBC se tranzacţionează pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti la acelaşi preţ cu cel de la finalul anului 2018, pe un rulaj de 19.757 lei. Emitentul are o capitalizare de 67 milioane lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro