Una dintre cele mai mari tranzacţii din istorie: Cât vor încasa şefii grupului Vodafone în urma vânzării participaţiei la Verizon Wireless
Echipa de conducere a grupului britanic Vodafone va încasa 56 milioane de lire sterline (90,6 milioane de dolari) la finalizarea vânzării paticipaţiei deţinute de operatorul telecom la compania americană Verizon Wireless, una dintre cele mai mari tranzacţii din istorie, potrivit The Guardian.
Vodafone vinde participaţia deţinută la compania mixtă Verizon Wireless partenerului Verizon Communications pentru 130 de miliarde de dolari. Tranzacţia, a treia ca valoare în istoria sectorului privat, urmează să se încheie anul următor.
Grupul britanic a promis să distribuie acţionarilor 71% din banii încasaţi. Acţionarii vor primi atât bani, cât şi titluri la Verizon Communications.
Potrivit unor date publicate de Vodafone, conducerea grupului, circa 250 de persoane, a acumulat în total 50 de milioane de acţiuni Vodafone, iar în urma vânzării Verizon Wireless vor primi 16 milioane de lire sterline şi acţiuni Verizon în valoare de 40 de milioane de lire.
Directorul general al Vodafone va primi peste 10 milioane de lire, sumă apropiată de salariul primit anul trecut, de 11 milioane de lire.
Recordul tranzacţiilor în rândul companiilor private este încă deţinut de preluarea companiei germane Mannesmann de către Vodafone pentru 200 de miliarde de dolari, urmată de fuziunea AOL cu Time Warner.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro