Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, REVOLTAT de respingerea OUG Guvernului Cioloş privind depolitizarea managementului din spitale: Mi-e ruşine de Senatul ţării mele
Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, referindu-se la respingerea de către Senat a OUG 79 privind depolitizarea managementului spitalelor, că îi este ruşine de ceea ce a făcut Camera superioară, el solicitându-le deputaţilor să îşi facă treaba cu bun simţ şi conştiinţă.
„Mie mi-e ruşine. Mi-e ruşine că Senatul ţării mele a putut să dea aceste motive pentru respingere. Dacă aceste patru motive sunt necesare şi suficiente pentru Senatul României să respingă Ordonanţa - cu o notă de fundamentare de 26 de pagini, care reglementează lucruri absolut de bun simţ, atunci eu nu ştiu ce să cred despre cum funcţionează acest Parlament. Sper că o să vă faceţi treaba cu bun simţ şi cu conştiinţă pentru ceea ce îi trebuie sistemului sanitar din această ţară”, le-a transmis Voiculescu deputaţilor din Comisia de Sănătate a Camerei, cei care vor avea cuvântul final privind OUG 79, Camera fiind for decizional.
„Această OUG este doar un început de reformă, un început din reforma care este atât de necesară în sistemul sanitar. Nu există niciun motiv pentru care să permitem politizarea managementului spitalelor în continuare. De aceea, această ordonanţă prevede faptul că atunci când o persoană este cu o funcţie de conducere în partid politic, nu poate fi manager de spital. Această OUG combate nepotismul, nepotismul care este un flagel în sistemul sanitar românesc”, a spus Voiculescu, la o dezbatere pe tema OUG 79, desfăşurată sub egida Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro