Volumul "Cavalerul celor Şapte Regate", de George R. R. Martin, lansat pe 6 octombrie
Volumul de povestiri "Cavalerul celor Şapte Regate", scris de George R. R. Martin, a cărui acţiune o precede pe cea din seria fantasy "Cântec de gheaţă şi foc", va fi lansat la nivel internaţional pe 6 octombrie.
Ediţia românească tradusă la editura Nemira apare în librării simultan cu cea în limba engleză, astfel încât cititorii români se vor bucura de carte odată cu cei din SUA, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Acţiunea din cele trei nuvele care alcătuiesc "Cavalerul celor Şapte Regate", adunate pentru prima dată într-un singur volum, are loc cu un secol înainte evenimentelor din "Urzeala tronurilor", în epoca în care dinastia Targaryenilor controlează Tronul de Fier. Încă mai trăiesc oameni care au văzut dragonii zburând deasupra oraşelor distruse. Iar Westeros este plin de urzeli regale, rivalităţi, dar şi de eroi.
Înainte de Tyrion Lannister şi Podrick Payne, au fost Dunk şi Egg. Ser Duncan cel Înalt, un cavaler novice, dar curajos, îşi întrece rivalii cel puţin prin statură, dacă nu prin experienţă. Alături de el se află varianta lui în miniatură, Egg, al cărui nume adevărat (ascuns de toţi cei pe care-i întâlnesc) este Aegon Targaryen. Deşi eroi mai neverosimili nu se găsesc în tot Westerosul, cei doi au în faţa lor aventuri extraordinare, în mijlocul intrigilor regale, al răufăcătorilor şi al celor înnebuniţi după putere.
George R. R. Martin s-a născut în 1948, la New Jersey, şi a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois. În anii 1970, George R. R. Martin a scris o serie de nuvele, printre care şi "Regii nisipurilor" (1979), pentru care i-au fost decernate premiile Hugo şi Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy şi horror. În anii '80 a fost producător şi scenarist în televiziune, editor al seriei "Twilight Zone" la CBS Television şi producător al filmului "Beauty and the Beast". Nuvela "Zburătorii Nopţii", care dă şi titlul volumului publicat în anul 1985, a fost ecranizată. În 1996, Martin a început să scrie seria fantasy "Cântec de gheaţă şi foc" (din care la editura Nemira au apărut "Urzeala tronurilor", "Festinul Ciorilor", "Iureşul săbiilor", "Încleştarea regilor" şi "Dansul dragonilor").
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro