Oraşul care a investit sute de milioane de euro pentru a face urbea funcţională, mai întâi în infrastructură, care după era comunistă era „praf”, iar acum atrage turiştii ca un magnet
Oraşul Sibiu a mizat pe dezvoltarea infrastructurii, fără de care nu se poate face turism, iar apoi şi-a găsit în cultură un vector de creştere. La Sibiu nu există nici măcar o zi în care să nu se întâmple ceva, iar oraşul se concentrează pe dezvoltarea de noi obiective de petrecere a timpului liber.
„Am realizat din 2004, că dacă nu există în oraş infrastructura, dacă oraşul nu este funcţional, n-ai cum să faci turism. După era comunistă, drumurile, ca peste tot, erau praf, am investit sute de milioane în reabilitarea drumurilor, circulaţiilor, în modernizarea transportului public esenţial, mai ales pentru o mobilitate verde.
Am investit în piste pentru biciclete. E o direcţie nouă în care municipiul Sibiu doreşte să se îndrepte, nu numai pentru deplasarea în mediul urban a locuitorilor, ci inclusiv pentru turism”, afirmă Mirela Grigore, şef serviciu de comunicare pentru municipiul Sibiu. Cel mai recent proiect este amenajarea malurilor Cibin-ului, cu piste pentru biciclete, proiect care va lega oraşul dintr-o parte în cealaltă - o zonă absolut turistică cu Grădina Zoologică, muzeul în aer liber ASTRA, Răşinariul, Păltinişul, cu cealaltă parte a municipiului.
„Rezolvată fiind infrastructura, ne-am concentrat şi pe a sprijini agenda culturală.
Sibiul şi-a găsit practic în cultură un vector de creştere, nu doar în turism, ci în mult mai multe domenii. Am dezvoltat o industrie creativă. Nu avem nici măcar o zi în care să nu se întâmple ceva.
Cazările sunt pline, avem turişti atât din ţară, cât şi din din străinătate”, adaugă Mirela Grigore. Tot ea adaugă că fiecare destinaţie turistică trebuie să-şi găsească propria cale şi nu există o reţetă care poate fi importată. Sibiul acum are ca prioritate construirea de noi obiective de petrecere a timpului în Sibiu. De pildă un proiect care se va finaliza în vara anului viitor vizează realizarea, pe un deal alfat la o distanţă de 15 minute de Sibiu, a unui loc pentru petrecerea timpului cu înteraga familie. Locul va avea tiroliană, sanie de vară, locuri de joacă pentru copii, zone de picnic, piste pentru biciclete prin păduricea de pe dealul respectiv. „O direcţie pe care o vizăm este revigorarea parcurilor şi zonelor verzi tocmai pentru a creşte calitatea experienţei şi turismul de experienţă”, punctează Mirela Grigore.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro