VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti
Sâmbătă, deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, acestea se vor menţine în continuare sub mediile climatologice specifice acestei date. Pe parcursul zilei, cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare în zona de munte, local, mixte, în Transilvania şi Maramureş, predominant sub formă de ploaie în Crişana, Banat şi Moldova şi cu totul izolat doar sub formă de ploaie în rest.
Noaptea nebulozitatea se va accentua treptat în majoritatea regiunilor şi vor fi mai ales ploi în regiunile sud-vestice şi cu totul izolat în celelalte regiuni, iar la munte va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua, la munte, în centrul, sudul şi estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Pe arii restrânse va fi brumă, iar noaptea, izolat, se va forma ceaţă.
BUCUREŞTI
Vremea se menţine mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat ziua şi în general slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de -1...1 grad.
DUMINICĂ
Vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi, temporar, îndeosebi seara şi noaptea, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie. Excepţie vor face Crişana şi Maramureşul unde înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile vor cădea pe arii restrânse. În zona montană vor predomina ninsorile, iar în a doua parte a intervalului lapoviţe şi ninsori vor fi şi în Transilvania şi în Moldova. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 7 grade. Izolat, în nord-vest, vor fi condiţii de brumă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro