Zece răniţi, după ce două trenuri de metrou au intrat în coliziune la Budapesta
Două trenuri de metrou au intrat luni dimineaţă în coliziune la Budapesta, zece persoane fiind rănite, a declarat Mate Kisdi, un purtător de cuvânt al autorităţii de gestionare a dezastrelor din oraş, citat de MTI.
Accidentul a avut loc după ce un tren care circula spre gara Deli din Budapesta l-a ajuns din urmă pe un altul şi a intrat în spatele lui. În ambele trenuri se aflau călători.
Nouă dintre cei răniţi au fost transportaţi la spital, a comunicat Seviciul Naţional pentru Ambulanţe. Viaţa niciunuia nu este în pericol, a mai transmis serviciul penu MTI. Un pasager a primit îngrijiri la locul accidentului pentru răni minore.
Serviciul a fost suspendat imediat între staţiile de metrou Piaţa Ors Vezer şi Stadionul Puskas Ferenc şi înlocuit de autobuze.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA