ZF Cele mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti: România are şapte unicorni care provin din retail, industrie, tehnologie şi servicii

Autor: Cristina Roşca Postat la 29 noiembrie 2022 427 afişări

ZF Cele mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti: România are şapte unicorni care provin din retail, industrie, tehnologie şi servicii

♦ Chimcomplex şi Superbet au intrat abia în 2022 în acest „club“ select al miliardarilor în euro după ce valorile companiilor au crescut cu 22% şi respectiv 47%.

Cele mai valoroase 25 de afaceri antreprenoriale româneşti sunt evaluate în acest an la 25,5 mld. euro (126 mld. lei), în contextul în care în clasament sunt cinci nume noi, iar dintre jucătorii „cu ştate vechi“ opt sunt evaluaţi în urcare, iar 12 sunt cotaţi la valori mai mici decât în 2021.

Valoarea totală a companiilor din top 25 a scăzut puternic faţă de 2021, de la circa 205 mld. lei (41,7 mld. euro), ceea ce înseamnă un declin de aproape 40%. Valoarea de anul trecut a fost calculată pentru companiile din clasamentul de atunci.

Totuşi, pragul de intrare în top a sărit mult, cu peste 50 mil. euro faţă de anul trecut, până la 175 mil. euro. Cum a fost posibil?

Declinul puternic al unor jucători este compensat de valorile mult mai bune ale altora. Jucătorii nou-intraţi – Iulius Group, Oscar Downstream, PGL Esports, Mobexpert Group şi Romanian Business Consult – sunt cotaţi la niveluri superioare faţă de anul trecut, fapt ce le permite să ocupe locuri în clasamentul din 2022.

În rândul afacerilor antreprenoriale, România are şapte unicorni – companii a căror valoare de piaţă sare de pragul de 1 mld. euro, doar că aceştia provin din varii domenii, de la retail la industrie şi de la tehnologie la servicii.

În mod tradiţional, termenul de unicorn este folosit pentru companiile din tehnologie a căror evaluare a depăşit acest prag. Este vorba de UiPath, Pavăl Holding, Banca Transilvania, Grupul Bitdefender, Superbet, Altex România şi Chimcomplex. Atât Chimcomplex, cât şi Superbet au intrat abia în 2022 în acest „club“ select al miliardarilor în euro, după ce valorile companiilor au crescut cu 22% şi, respectiv, 47%. Acestea sunt, de altfel, cele mai bune evoluţii din top 25.

Dacă în cazul companiilor listate evaluarea e dată de capitalizate, la cele nelistate valoarea se calculează pornind de la rezultatele financiare din anul anterior – 2021 în cazul de faţă - şi de la multipli din octombrie 2022. În cele mai multe sectoare, valoarea unei companii e dată de multiplu de EBITDA. Puţine – mai ales cele din retail – sunt evaluate ca multiplu (subunitar de regulă) de cifră de afaceri. Iar în tehnologie, mai ales în faze incipiente în ciclul de dezvoltare, altele sunt regulile, ţinându-se cont mai ales de potenţial şi idee, dat fiind că - nu de puţine ori – profitul nu există. Cu cât businessurile din tehnologie ajung la maturitate însă, discuţiile se poartă pe alte baze.

Integral, top 25 cele mai valoroase companii antreprenoriale româneşti va fi publicat în ediţia din aceast an a anuarului ZF. Catalogul Top 100 cele mai valoroase companii din economie, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, va apărea pe piaţă săptămâna următoare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.