Zlatan Ibrahimovic se retrage din fotbal la vârstă de 41 de ani

Autor: Petru Mazilu Postat la 05 iunie 2023 28 afişări

Atacantul lui AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, a anunţat că se retrage din fotbal la vârsta de 41 de ani. Decizia a fost anunţată după ultimul meci al clubului său din Serie A.

Zlatan Ibrahimovic se retrage din fotbal la vârstă de 41 de ani

Atacantul lui AC Milan a dezvăluit că a decis să îşi încheie cariera de fotbalist pe terenul de pe San Siro.

„Am multe amintiri şi multe emoţii aici. Prima dată când am ajuns aici, mi-aţi oferit fericire. A doua oară, dragoste. Voi fi un fan al Milanului pe viaţă. A venit timpul să spun la revedere fotbalului, dar nu şi vouă. Ne mai vedem. Forza Milan şi la revedere", a spus suedezul.

Ibrahimovic a fost ovaţionat de fanii milanezi şi a fost aplaudat de colegii săi la ieşirea de pe teren.

Celebrul atacant a făcut istorie la AC Milan, unde anul trecut a ajutat la câştigarea titlului. El şi-a început cariera la Malmo şi în 2001 s-a alăturat echipei Ajax, după ce a respins oferta managerului lui Arsenal, Arsene Wenger.

„Arsene Wenger m-a rugat să fac un test la Arsenal când aveam 17 ani. L-am refuzat. Zlatan nu face audiţii", a spus atunci Ibrahimovic.

Atacantul a mai evoluat la Juventus şi Inter Milano, înainte de o perioadă nefericită la Barcelona, unde s-a plâns de modul în care a fost folosit de antrenorul Pep Guardiola.

„Când mă cumpăraţi pe mine, cumpăraţi un Ferrari, Dacă vreţi să conduceţi un Ferrari, puneţi combustibil premium în rezervor, intraţi pe autostradă şi călcaţi acceleraţia. Guardiola a făcut plinul cu motorină şi a plecat la o plimbare în mediul rural. Dacă asta îşi dorea, ar fi trebuit să-şi cumpere un Fiat de la început", a explicat Ibrahimovic.

Zlatan Ibrahimovic a ajuns pentru prima dată la AC Milan în 2010, iniţial sub formă de împrumut, înainte de a se transfera la Paris St Germain, unde a marcat de 113 ori în 122 de meciuri în campionat. De asemenea, a câştigat Europa League şi Cupa Ligii cu Manchester United şi a mai trecut pe la LA Galaxy înainte de a se întoarce pe San Siro.

Ibrahimovic este cel mai bun marcator din toate timpurile al Suediei, cu 62 de goluri în 122 de meciuri. A părăsit echipa naţională după Euro 2016, dar a revenit în 2021 pentru campania de calificare la Cupa Mondială.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zlatan ibrahimovic,
retragere,
fotbal

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.