O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele
Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 42 de conturi de Facebook.
Încasările de anul trecut au fost de 1,3 milioane de euro, în creştere faţă de 2013, când încasările au fost de 1 milioane de euro. Reţeaua de magazine reuneşte acum la 24 de spaţii, dintre care 7 sunt proprii şi 17 francize. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze în următorii ani cifra de afaceri.
„Avem ghiduri de cumpărături în patru limbi – română, franceză, italiană şi germană - şi vrem să dezoltăm şi în arabă. Avem 18 clienţi în 12 ţări de pe trei continente – Europa, Asia şi Africa. Interesul nostru este să creştem exporturile“, spune antreprenoarea ieşeancă. De mai bine de un an Sophia are un departament special pentru export şi Anamaria Ştefan este încredinţată că „acesta este viitorul“.
Primii paşi au fost participările la târgurile internaţionale din Birmingham, Paris şi Milano. Exportul reprezintă acum puţin, dar spune că observă de la lună la lună creşteri. „Am început să primim comenzi de la clienţi care ne-au văzut de mai multe ori la târguri. Vor să vadă că suntem activi şi existăm în piaţă“. De pildă, după participarea în toamna anului trecut la un târg, Sophia a primit comenzi din Franţa, Austria, Italia, Elveţia, Belgia, Spania, Dubai, Qatar.
„După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper în domeniul decoraţiunilor pentru casă.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India. Cu studii de profil economic, ieşeanca a intrat în lumea afacerilor de la 20 de ani, când a început să dezvolte o reţea de magazine de telefonie, la care a renunţat patru ani mai târziu, când a pus bazele Sophia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro