Povestea omului care a renunţat la biserică pentru a deveni antreprenor. Ce a reuşit el să construiască este absolut fenomenal, iar acum este cunoscut în toată lumea

Postat la 21 august 2023 234 afişări

După mulţi ani în care s-a pregătit pentru a deveni preot, Edouard Leclerc a descoperit un nou univers, care l-a fascinat şi pentru care a renunţat la calea spirituală pe care o urmase: comerţul. A devenit astfel antreprenor, construind unul dintre cele mai de succes lanţuri franţuzeşti de retail, care îi poartă numele.

Edouard Leclerc s-a născut pe 20 noiembrie 1926 în Landerneau, Franţa, într-o familie numeroasă, fiind al şaselea dintre cei 13 copii. A urmat un seminar teologic, întrerupându-şi însă studiile odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, când s-a întors în oraşul natal. Între 1946 şi 1947 şi-a continuat formarea religioasă pentru a deveni preot, începând totodată să studieze filosofia în Uriage. Treptat însă a devenit interesat de economie, de puterea de achiziţie a maselor, de bugetul gospodăriilor, aprozare şi nu numai, ajungând la concluzia că orice chestiune socială e corelată şi condiţionată de zona economică, principiu pe care l-a dezbătut şi în lucrarea de disertaţie, stârnind controverse în rândul conducerii universităţii.

În 1948, după întâlnirea cu o femeie de la ţară care avea să îi devină soţie, a renunţat la planurile de a urma calea spiritualităţii, alegând-o în schimb pe cea a antreprenoriatului. Astfel, un an mai târziu, cu un capital de 5.000 de franci a deschis un mic aprozar chiar în bucătăria casei în care locuia, din Landerneau.

A pus apoi bazele unui centru de distribuţie şi a început totodată să cumpere bunuri direct de la producători, pentru a beneficia de preţuri mai mici. Metoda sa a fost urmată ulterior şi de alţi comercianţi, ajungând să fie cunoscută sub numele de „mişcarea E. Leclerc”. Până în vara anului 1957 se deschiseseră astfel în regiunea Bretania alte nouă centre de distribuţie care urmau principiile sale comerciale, acestea, dar şi cele care aveau să se deschidă în continuare funcţionând sub umbrela Asociaţiei Centrelor de Distribuţie E. Leclerc, pe care fondatorul a condus-o până în 2003. În 1958, antreprenorul deschidea un nou astfel de centru în Grenoble - prima unitate aflată la o distanţă considerabilă de raza sa de acţiune, iar 11 ani mai târziu a pus bazele primului hipermarket, în Brest. În 1995 businessul a ieşit peste graniţe, cu o primă unitate deschisă în Polonia, urmată de altele inaugurate în Spania, Italia, Portugalia şi nu numai. La alţi doi ani distanţă, Leclerc s-a lansat ca marcă privată, vânzând în 2003 numele brandului pentru suma de 120 de milioane de euro.

În paralel cu antreprenoriatul, soţii Leclerc, care au avut trei copii, au fondat, în 2011, un muzeu de artă contemporană, deschis în Landerneau. Fondatorul a trăit până la moartea sa, în 2012, într-un conac din apropiere.

În prezent, E. Leclerc are o echipă de circa 140.000 de angajaţi şi o reţea de peste 730 de locaţii în Franţa şi 85 de magazine în afara graniţelor, înregistrând venituri anuale de peste 43 de miliarde de dolari.  ■

Carte de vizită

Edouard Leclerc, fondator, E. Leclerc

1. S-a născut pe 20 noiembrie 1926, într-o familie numeroasă;

2. A vrut să devină preot, studiind teologia şi filosofia;

3. După ce a devenit interesat de economie şi comerţ, a revenit la viaţa laică şi a deschis un aprozar, business care a evoluat, transformându-se într-un retailer cu venituri de miliarde;

4. A fost căsătorit, a avut trei copii şi a murit în 2012, în conacul său din Landerneau.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.