Real Estate. Ecosistemul urban din apropierea Capitalei

Autor: Ioana Matei Postat la 20 ianuarie 2025 10 afişări

Real Estate. Ecosistemul urban din apropierea Capitalei

Alesonor, dezvoltatorul cu origini greceşti care investeşte 200 mil. euro în Amber Forest, o comunitate sustenabilă în apropierea pădurii Băneasa, face următorul pas în redefinirea locuirii moderne. După succesul acestui proiect, compania pregăteşte lansarea unui nou concept rezidenţial, bazat pe sustenabilitate şi integrare comunitară. Detaliile urmează să fie dezvăluite, dar ambiţia rămâne aceeaşi: crearea unor ecosisteme urbane pentru viitor.

 

Analizăm în prezent mai multe terenuri pentru a aplica cunoştinţele şi experienţa acumulate în Amber Forest. Plănuim să anunţăm un nou proiect în lunile următoare”, a spus  Alex Skouras, managing partner în cadrul dezvoltatorului Alesonor, în una dintre ediţiile recente ale emisiunii ZF Real Estate by Storia. Dezvoltatorul Alesonor planifică finalizarea integrală a proiectului Amber Forest până la sfârşitul anului 2027, dar explorează deja posibilitatea extinderii cu un nou proiect. „Amber Forest reprezintă o investiţie totală de peste 200 de milioane de euro, fiind unul dintre cele mai ambiţioase proiecte rezidenţiale şi de comunitate din România”, a spus Alex Skouras. „Am început să dezvoltăm proiecte rezidenţiale acum aproape 20 de ani, iar primul nostru proiect în zona Tunari, pe un teren de cinci hectare, ne-a oferit o înţelegere profundă a cerinţelor pieţei.

Acesta a fost baza pentru ceea ce construim acum cu Amber Forest”, a explicat el în cadrul emisiunii. Amber Forest, dezvoltat pe un teren aflat în apropierea proiectului Amber Gardens al companiei, se întinde pe 31 de hectare, dintre care doar 15% sunt alocate construcţiilor, restul fiind destinate parcurilor, pistelor de alergare şi altor facilităţi comunitare. Proiectul include 700 de unităţi rezidenţiale, dintre care peste 550 au fost deja vândute. „Preţurile locuinţelor încep de la 120.000 de euro pentru apartamente şi depăşesc 300.000 de euro pentru casele individuale, iar locuinţele premium pot ajunge la peste 1 milion de euro”, adaugă Skouras. 

Proiectul Amber Forest oferă o gamă diversificată de locuinţe, de la apartamente cu un dormitor la vile individuale şi case cu trei sau mai multe dormitoare. „Ceea ce atrage cumpărătorii nu este doar designul sau dimensiunea locuinţelor, ci întregul concept al comunităţii. Familiile vin aici pentru viziunea noastră despre o viaţă mai bună”, declară Skouras. Locuinţele sunt proiectate conform principiilor de design climatic, echipate cu pompe de căldură şi unităţi de recuperare a căldurii, asigurând astfel sustenabilitatea şi eficienţa energetică. Peste 90% dintre cumpărători sunt utilizatori finali – familii tinere care apreciază conceptul de comunitate integrată şi îşi doresc un mediu sănătos şi sigur pentru a-şi creşte copiii. „Cumpărătorii noştri împărtăşesc aceleaşi valori şi vin aici pentru a-şi construi viitorul într-un mediu sigur şi armonios. Am vândut deja peste 80% din unităţi, iar feedbackul a fost extraordinar”, spune Skouras. Investitorii reprezintă restul de 10%, atraşi de potenţialul de capitalizare sau de închiriere către profesionişti din comunitate, precum profesori, manageri sau personal medical. Amber Forest este certificat LEED Platinum, ceea ce îl face una dintre cele mai sustenabile comunităţi din Europa. „Acest proiect este un exemplu al modului în care sustenabilitatea şi confortul pot coexista. Am dorit să oferim mai mult decât locuinţe, să creăm un ecosistem integrat pentru familii”, subliniază Skouras. Proiectul Amber Forest este planificat să fie finalizat până în 2027. „Ceea ce facem aici este să proiectăm o comunitate pentru oameni care împărtăşesc aceleaşi valori. Creăm un mediu integrat, sustenabil, unde familiile pot trăi, lucra şi se pot bucura de o calitate ridicată a vieţii”, încheie Skouras, subliniind că Amber Forest îşi propune să redefinească standardele locuirii în România.

În timp ce lucrările pentru Amber Forest sunt în plină desfăşurare, Alesonor explorează deja posibilitatea extinderii acestei viziuni la un nou proiect. „Analizăm în prezent mai multe terenuri pentru a aplica cunoştinţele şi experienţa acumulate în Amber Forest. Plănuim să anunţăm un nou proiect în lunile următoare”, explică Skouras. Acesta subliniază că viitoarea dezvoltare va rămâne fidelă principiilor care au definit Amber Forest: o comunitate mixtă, complet integrată, bazată pe sustenabilitate. Noul proiect ar urma să includă caracteristici similare, precum locuinţe eficiente din punct de vedere energetic, spaţii verzi generoase, facilităţi educaţionale, comerciale şi de sănătate, toate integrate într-un ecosistem care promovează interacţiunea socială şi calitatea vieţii. „Credem cu tărie în potenţialul pieţei rezidenţiale din România şi dorim să aducem o valoare reală prin proiectele noastre. Direcţia pe care o urmăm este una de creştere sustenabilă, iar ceea ce urmează va reflecta această viziune”, adaugă Skouras.

Referindu-se la evoluţia pieţei rezidenţiale per ansamblu, Skouras a observat că aceasta se află într-un process de maturizare: „Piaţa imobiliară din România se află într-un proces de maturizare, iar această tendinţă este vizibilă în modul în care clienţii analizează proiectele rezidenţiale”. Potrivit acestuia, ultimii ani au adus o schimbare fundamentală în comportamentul cumpărătorilor, aceştia manifestând o atenţie mai mare faţă de detaliile de design, materialele folosite, tehnologiile integrate şi ecosistemul general al proiectelor. „Clienţii sunt din ce în ce mai atenţi la nevoile lor reale. Este un semn sănătos al pieţei faptul că utilizatorii finali, nu investitorii speculativi, sunt în centrul atenţiei proiectelor de succes,” adaugă Skouras. În acest context, proiectele care răspund cerinţelor reale ale consumatorilor şi oferă soluţii bine integrate continuă să înregistreze performanţe bune, chiar şi în perioade mai dificile pentru piaţă. „În cazul Amber Forest, depăşim constant ţintele de vânzări, ceea ce confirmă că înţelegem cerinţele pieţei şi le adresăm corect.” În ceea ce priveşte evoluţia pieţei rezidenţiale din România, Skouras remarcă progresele economice semnificative din ultimele decenii. „Economia românească a redus treptat diferenţele faţă de Uniunea Europeană din multe perspective. Vorbim de creşterea PIB-ului, de venitul disponibil al familiilor şi de puterea de cumpărare,” explică el. Această convergenţă economică se reflectă şi în preţurile locuinţelor şi costurile de construcţie. „Costurile de construcţie din România continuă să crească, iar acest lucru era inevitabil. Cu toate acestea, raportat la alte capitale europene, Bucureştiul oferă încă o valoare mai bună pentru bani,” subliniază Skouras. Comparativ cu oraşe precum Viena sau Berlin, Bucureştiul permite o putere de cumpărare mai mare pentru aceeaşi unitate monetară, fapt ce atrage interes din partea cumpărătorilor locali şi internaţionali. Cu o experienţă de 21 de ani pe piaţa din România, Skouras evidenţiază evoluţia semnificativă a sectorului rezidenţial. „Am fost martor la transformarea acestei pieţe din 2003 până în prezent. România a făcut progrese remarcabile, iar dacă vom continua să mergem în aceeaşi direcţie, viitorul arată promiţător,” afirmă el.  

 

Trei întrebări şi răspunsuri din interviul cu Alex Skouras, CEO, Alesonor

Care sunt planurile pentru viitoarele proiecte imobiliare ale dezvoltatorului Alesonor?

Suntem în procesul de a identifica un nou teren care să ne permită să folosim toate cunoştinţele şi viziunea acumulate din proiectele noastre trecute şi prezente. Ne propunem să creăm o nouă comunitate complet integrată, un proiect de tip „mixed-use” (utilizare mixtă), care să fie un ecosistem sustenabil, similar cu Amber Forest. Probabil vom anunţa acest proiect în următoarele luni, iar direcţia va rămâne aceeaşi: dezvoltarea unui mediu sustenabil, cu facilităţi variate, adresat nevoilor utilizatorilor finali.

Cum percepeţi tendinţele actuale din piaţa imobiliară?

În ultimele trimestre şi în cele care urmează, vedem o selecţie mai riguroasă a proiectelor pe piaţă, ceea ce consider că este un semn pozitiv şi sănătos. Clienţii analizează mai în profunzime fiecare proiect – tipul de locuinţă, designul, materialele şi tehnologiile utilizate, dar şi ecosistemul creat în jurul acestuia. Proiectele care se concentrează pe nevoile reale ale utilizatorilor finali, nu doar pe investiţii speculative, vor avea succes. De exemplu, proiectele noastre depăşesc constant ţintele de vânzări stabilite, ceea ce ne confirmă că înţelegem piaţa şi cerinţele acesteia. Credem că orice dezvoltator care poate oferi un produs care răspunde acestor nevoi nu va întâmpina dificultăţi în a avea succes.

Care sunt perspectivele economice generale pentru România?

România continuă să reducă decalajele economice faţă de Uniunea Europeană din multe puncte de vedere. Acest lucru este vizibil în creşterea PIB-ului, în valorile parităţii puterii de cumpărare şi în alte domenii economice. Observăm progrese clare în reducerea diferenţelor, ceea ce contribuie la crearea unui mediu economic mai competitiv şi mai integrat la nivel european.

 

Carte de vizită:

1. Alex Skouras este cofondator şi managing partner al Alesonor, dezvoltator imobiliar specializat în dezvoltarea comunităţilor durabile, cu peste 21 ani experienţă în România;

2. Cu o pregătire educaţională solidă la Universitatea Tehnică din Atena (NTUA) şi la London School of Economics and Political Science (LSE), Alex coordonează operaţiunile şi extinderea Alesonor, supervizând împreună cu partenerii săi dezvoltarea tuturor proiectelor imobiliare ale companiei, începând din 2003;

3. De asemenea, este membru fondator al Epower, o companie de dezvoltare activă în sectorul energiei regenerabile din 2007, cu mai multe proiecte eoliene şi solare, al IQBOX şi Cosmos Mobile, companii active în industria telecomunicaţiilor, şi al Wellness Solutions, o companie care distribuie branduri sportive şi de fitness;

4. În cadrul Alesonor, Alex conduce cel mai recent proiect inovator al companiei, Amber Forest, prima suburbie completă din România.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.