Cifră de afaceri (2020): > 118 mil lei • Număr de angajaţi: 37

—   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

„Nothing is for granted”. Am învăţat, la modul aplicat, că nu trebuie să luăm, să considerăm că ceea ce avem, mediul în care trăim, tabieturile noastre sunt ceva sigur, neschimbabil, pentru totdeauna. Iată că Dumnezeu (sau Marele Arhitect, cum îl numesc unii) ne mai atrage din când în când atenţia că trebuie să nu uităm că suntem în primul rând oameni, că suntem fragili şi că, oricât de dezvoltată tehnologic ar fi societatea în care trăim, nevoile noastre simple, primare sunt cele care contează. Am pierdut la modul abrupt sofisticatul mod de viaţă de dinainte de pandemie, restricţiile survenite odată cu aceasta aducându-ne spre simplitate. Pot spune că aceasta este o lecţie pe care am învăţat-o cu toţii.

—   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

Cea mai importantă decizie (non-privată) pe care am luat-o în ultimul an este lansarea unei mega-campanii la scară naţională, atât alături de partenerii noştri, cât şi împreună cu orice cetăţean interesat, de a curăţa apele României de poluarea acestora cu deşeuri de ambalaje (plastic, pet, hârtie/carton, etc). Este un proiect uriaş, pe care l-am numit Ape Libere.

—   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

Pot spune că fără niciun efort suplimentar. Am avut plăcuta surpriză să mă întâlnesc la birou cu colegi ce primiseră permisiunea de a lucra de acasă, aceştia spunându-mi că îşi doresc mult să vină să lucreze în birourile lor. Recunosc, suntem o echipă frumoasă, tânără, energică şi, foarte important, ne place mult ceea ce facem.

—   Work from home sau de la birou?

Prefer munca la birou. Îmi conferă, ca părere personală, un grad de eficienţă mai ridicat. Pe timpul pandemiei însă, atât eu, cât şi colegii mei, am experimentat şi munca de acasă. Rezultatele au fost foarte bune.

—   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

Duc o viaţă relativ simplă din punct de vedere social. Petrec mult timp în familie, alături de copiii mei, parinţi, socri. Îmi amintesc cu drag o carte citită când eram în liceu, la Slatina – „Patru generaţii sub acelaşi acoperiş” – Lao She. Fără să ştiu pe atunci ce îmi va rezerva viitorul, am simţit cât de plăcut, binecuvântat ar fi să trăieşti alături de familie, familia lărgită, să oferi şi să primeşti acea iubire dezinteresată pe care doar aceasta ţi-o poate oferi. Trăiesc acum ceea ce atunci, în liceu, mi-am dorit şi pot spune că familia este sursa energiei necesare depăşirii crizelor.

—   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

Am voie două persoane? Prima ar fi „persoana” corpului medical român. Aceştia sunt adevăraţii eroi ai crizei pe care o parcurgem. Medicii, asistenţii/le, personalul medical auxiliar, cercetătorii din virusologie, deşi clar depăşiţi de evenimente, s-au luptat, se luptă, se sacrifică pentru noi. După o zi plină de şedinţe, întâlniri, provocări când mi se pare că am epuizat întreaga mea energie, mă gândesc la sacrificiul medicilor (pe unii îi cunosc personal şi, astfel, ştiu detaliile martiriului lor) şi mă remotivez. A doua persoană ar fi o femeie, pe care am remarcat-o într-o difuzare TV şi, impresionată fiind de aceasta când spunea, vorbind la telefon: „We did it, Joe! You are going to be the next President of the United States”. Am citit despre ea, am studiat cariera şi realizările, performanţa ei şi pot spune că este modelul de om care m-a impresionat foarte mult în această perioadă. Puterea obţinută prin muncă, perseverenţă, moderaţie şi echidistanţă. Jos pălăria, pentru o astfel de carieră. Mă refer la vicepreşedintele Statelor Unite  (prima femeie în această funcţie din istoria Americii ) – Kamala Harris.

—   Putere vs feminitate:

Acum 50-70 de ani, nu doar că s-ar fi exclus, ar fi fost şi incompatibile. Astăzi sunt perfect posibile, chiar sunt la modă, aş putea spune. Cu condiţia să nu facem confuzia (pe care unii, rău intenţionaţi o provoacă) între feminitate, aşa cum bine aţi întrebat, şi feminism. Cred că femeia şi bărbatul au acelaşi rang, aceleaşi drepturi, pot ocupa aceleaşi poziţii din punct de vedere social, politic, economic, aşa cum azi se întâmplă în marea majoritate a ţărilor. Cred însă şi că femeia este şi trebuie să rămână mamă şi soţie. Să-şi crească copiii ca o mamă şi să fie devotată bărbatului ei, familiei. Nu cred că puterea defeminizează femeia, atâta timp cât aceasta nu uită că s-a născut mamă. Aşadar, puterea şi feminitatea fac casă bună împreună, cu condiţia de a nu se cădea în extreme.