L-a concediat în faţa a 1000 de oameni. I-a cerut scuze, pe urmă, în particular, dar degeaba, a enervat mii de angajaţi

Autor: Dorin Oancea Postat la 12 mai 2015 18374 afişări

L-a concediat în faţa a 1000 de oameni. I-a cerut scuze, pe urmă, în particular, dar degeaba, a enervat mii de angajaţi

Este o poveste ciudată, care îi implică pe managerul unei companii - AOL - pe cale să fie cumpărată, pentru 4,4 miliarde de dolari, de către Verizone şi un angajat al unei divizii, concediat pentru o fotografie. Totul s-a petrecut în august anul trecut, când Tim Armstrong, CEO-ul de care vorbim, a venit în cafeteria subsidiarei Patch, pentru a le da angajaţilor veşti rele; în sală se aflau câteva sute de angajaţi, iar alte câteva sute erau conectaţi electronic. Atmosfera era sumbră, şi era a doua vizită a lui Armstrong într-o săptămână. Cu două zile înainte CEO-ul venise să le spună celor de la Patch că vrea să se ţină de promisiunea  pe care o făcuse acţionarilor AOL de a face compania profitabilă; că va prezenta un plan board-ului şi se va întoarce să îi anunţe ce şi cum.

Acum se întorsese, iar veştile nu erau bune: profitabilitatea Patch însemna şi concedierea unui mare număr de oameni. Armstrong, care fusese primul şef al vânzărilor la Google, a început vorbindu-le oamenilor despre idealuri, succes şi implicare pe termen lung, şi despre cei ce nu se încadrează în această viziune. Şi-a asumat ceea ce nu a mers în companie şi a spus că nu-i pasă de ce va scrie presa. A cerut tuturor celor prezenţi să se dedice total companiei.

S-a întrerupt brusc şi a spus cuiva din sală: "Abel, lasă camera jos chiar acum!". Şi, aproape fără pauză: "Abel, eşti concediat!".

Camera a rămas încremenită câteva momente bune.

Armstrong a continuat să vorbească apoi despre dedicarea celor de la AOL pentru Patch; mesajul a rămas fără răspuns, pentru că mai toţi erau marcaţi de ceea ce se petrecuse. Veşti despre cele petrecute au început să apară imediat, iar puternicul site TechCrunch a publicat prima relatare; vorbea despre un angajat care fusese concediat pentru că-i făcuse o fotografie şefului, iar comportamentul CEO-ului era definit drept ruşinos.

Curând Abel era identificat, era vorba de Abel Lenz, director de creaţie care lucrase la redesenarea siteului. Povestea a devenit din ce în ce mai dificilă pentru Armstrong şi AOL, pentru ca un angajat înregistrase discursul, iar acesta era definit drept alarmist şi straniu. În plus, cu doar câteva momente înainte de a-l concedia pe Lenz Armstrong preciza că nu-i pasă de scurgerile de informaţii şi că orice va apărea despre sine şi Patch nu este în măsură să îl enerveze.

Câteva zile mai târziu Armstrong şi-a cerut scuze faţă de Lenz, în privat, şi public faţă de angajaţii AOL. Devenită publică, povestea  a generat tot felul de discuţii în întrebări, legate de modul în care conducerea unei companii relationeaza cu angajaţii. Armstrong fusese unul din părinţii Patch, o companie care urcase binişor făcând jurnalism pe seama uraganului Sandy; luaţi de val, cei de la AOL au mizat mai mult decât ar fi trebuit pe companie, iar aceasta nu le-a îndeplinit aşteptările. Procesul ulterior este uşor de intuit,  iar preţul plătit a fost mare, în oameni şi reputaţie. Totul a fost o acumulare treptată de tensiune care a erupt în momentul în care Armstrong a rostit cuvintele "Abel, lasă camera jos!".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
concedieri,
oameni,
scuze,
refuz,
companie,
angajare
/analize/resurse-umane/l-a-concediat-in-fata-a-1000-de-oameni-i-a-cerut-scuze-pe-urma-in-particular-dar-degeaba-a-enervat-mii-de-angajati-14252484
14252484
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.