Şeful bancherilor enumeră principalele preocupări la nivelul sistemului bancar pentru anul 2017: evoluţia dobânzilor aflate la minime istorice, avansul creditelor noi la niveluri de creştere cu două cifre, cel puţin în zona de creditare în moneda naţională, o transparentizare mai mare în relaţia cu clienţii, testul de evaluare a calităţii activelor sistemului bancar (AQR), pregătirea pentru implementarea standardelor financiare internaţionale IFRS 9 din 2018, alături de provocările induse de evoluţiile externe.

Însă perspectivele pentru acest an sunt poate mai mult ca niciodată legate de încredere, ca atribut principal al pieţei financiare, încredere atât din partea sistemului bancar, cât şi din partea clienţilor, în opinia şefului ARB. În plus, trendul de scădere a ratei creditelor neperformante urmează să continue şi în acest an. Cu o rată a creditelor neperformante de 10% la nivelul sistemului bancar, suntem exact la trecerea de la nivelul de alertă la un nivel acceptabil, în evaluarea europeană, îndreptându-ne către zona calmă de credite neperformante, de sub 5%, mai spune Oprescu.

„Eu cred că sistemul bancar arată bine în momentul de faţă şi este «cu arma la picior» - are şi baza de capital necesară ca să înceapă o finanţare sustenabilă pe termen lung a economiei româneşti în vederea realizării obiectivului său primar, anume acela de finanţare a creşterii economice, şi are şi lichiditatea necesară să o facă. Sunt cele două elemente de care sistemul bancar are nevoie”, afirmă Oprescu.

Ce se întâmplă însă cu cererea de credite? Din perspectiva clientului, accesul la finanţare este considerat ca fiind cea mai mică problemă în clipa de faţă. La nivel european, accesul la finanţare este considerat ca fiind o problemă de sub 15% din agenţii economici şi în România procentul este similar, susţine Oprescu. Bancherii s-au plâns în ultimii ani de lipsa cererii solvabile de credite, însă nici nu au părut să fie dispuşi să-şi asume riscuri prea mari după experienţa anilor trecuţi în care zeci de mii de firme au intrat în insolvenţă şi nu şi-au mai plătit creditele şi zeci de mii de persoane fizice au clacat, iar creditele neperformante au „explodat” în bilanţurilor băncilor.

Problema pe fond este „de a avea şi noi încredere în noi”, evaluează Oprescu. „Noi suntem în clipa de faţă în acest paradox pe care trebuie să-l rezolvăm cumva: străinii au mai multă încredere în noi”, la nivel macro, poza României este una dintre cele mai frumoase din istoria noastră, dar şi în interiorul UE. „Ne trebuie încredere atât din partea sistemului bancar, cât şi din partea clienţilor sistemului, pentru ca aceşti bani care există şi se pot credita să se ducă în segmentele de care este nevoie în această economie.”

Şeful ARB apreciază că o revigorare a finanţării antreprenoriatului românesc, a agenţilor economici în general în România este „absolut necesară” şi ea se poate baza pe încrederea companiilor că pot să investească. „Eu cred că în cursul lui 2017 s-ar putea să vedem acest reviriment din punctul de vedere al creditării companiilor. Este o continuare a sincronizării sectorului bancar cu creşterea economică. Trebuie să ne reluăm acest rol de a finanţa creşterea bunăstării, finanţarea expansiunii creditului care se traduce ulterior în creşterea PIB-ului în România.”

De altfel, sunt create premisele pentru o creştere mai dinamică a creditului privat total, spune Oprescu, dar ar fi de dorit să fie cu accent pe creditarea companiilor. „Este mai facil să realizezi o creştere pe segmentul creditelor pentru persoane fizice, dar este mult mai benefic un avans al creditului neguvernamental prin creditarea persoanelor juridice, mai ales pe termen lung. Sunt necesare investiţii. Totodată, există o problemă de supralichiditate care trebuie angajată. România trebuie să devină mai competitivă.”

Anul trecut, ritmul de creştere a creditării private a rămas anemic. După primele 11 luni creditarea totală cumula un avans de doar 1%, soldul coborând în jurul a 220 mld. lei (48 mld. euro). În timp ce creditele în lei au fost „pe val“, graţie scăderii dobânzilor, împrumuturile în valută şi-au continuat declinul. „La nivelul întregului credit neguvernamental am cam stat pe loc. Nu am avut o creştere generală amplă a creditului neguvernamental, dar am avut o relocare în structura sa: o creştere de peste 11% a creditului în lei şi o scădere de aproximativ acelaşi nivel a creditului în valută.” Creditele pentru companii în lei înregistrau anul trecut o creştere de doar 2% faţă 2015, în timp ce împrumuturile acordate populaţiei în moneda naţională aveau un ritm de creştere de aproximativ 26%; la valută ambele componente sunt în scădere.

Ritmurile de creştere ale creditului de consum nu sunt încă îngrijorătoare în ansamblu pentru că dinamica de creştere mare pe creditul de consum în lei trebuie întotdeauna corelată cu scăderea creditului de consum în valută, consideră şefului bancherilor. „La nivelul care ar trebui să devină un indicator de risc – gradul de îndatorare al populaţiei – aceste lucruri se compensează şi creşterea pe poziţii nete este mai mică – ba chiar s-ar putea spune că de fapt se realizează o îmbunătăţire pentru că de fapt unul dintre riscurile care a fost atât de comentat în ultima perioadă – riscul valutar – dispare”.

Apare însă alt risc – al creşterii dobânzilor aflate la minime istorice, care trebuie luat în calcul, atenţionează şeful ARB. „În prezent creditezi la niveluri istorice minime de dobândă şi te poţi aştepta la eventuale variaţii ale ratei dobânzii in viitor. Şi, ca atare, «stres test-ul» pe care trebuie să şi-l facă fiecare bancă şi fiecare client, legat de ce s-ar întâmpla dacă dobânda de bază ar creşte cu un anumit nivel, este un subiect pentru orice client şi bancă în parte. Nu trebuie să ignorăm acest lucru.”

De altfel, în urma apariţiei unui nou regulament al BNR în toamna anului trecut, bancherii ar trebui să facă evaluări mult mai consistente cu privire la nivelul de îndatorare şi capacitatea de rambursare la nivelul clientului, aminteşte Sergiu Oprescu. „Este un regulament în baza căruia ne uităm la capacitatea de îndatorare a clientului. Nu este mai restrictiv, ci este vorba despre o atenţie sporită pe care noi o dăm la evaluarea capacităţii de îndatorare; trebuie să evaluăm mai corect veniturile pe care le are clientul. Este o transpunere a unei directive europene, nu este o iniţiativă proprie.”