Cum să ne înţelegem mai bine istoria

Autor: Daniel Nicolescu Postat la 13 noiembrie 2011 329 afişări

Se spune că, dacă nu-ţi ştii trecutul, nu-ţi poţi înţelege prezentul. Dar poate este la fel de valabil şi drumul invers: cunoscându-ţi prezentul, poţi pricepe mai bine trecutul şi, înţelegându-l mai bine, poţi desluşi mai bine prezentul.

Iată o perspectivă care poate converti un dicţionar de personalităţi istorice într-o carte de lectură pasionantă. Mai ales când acestea sunt, ca în cazul "Enciclopediei şefilor de stat şi de guvern ai României", deţinătorii puterii supreme, responsabilii de decizii prin care - sau poate, uneori, împotriva cărora - s-a construit România modernă, de la Cuza şi Kogălniceanu până astăzi.

Biografiile lor, prezentate cu imparţialitatea istoricului experimentat, ne pot ajuta să le înţelegem mecanismele şi mobilurile, ştiind de la început că niciunul nu are o singură cauză, că au fost oameni şi au fost "sub vremi", cum zicea cronicarul, în anumite condiţii sociale, politice, geopolitice.

Toate acestea sunt prezentate sintetic în lucrare, astfel că, prin cele 72 biografii, avem sinteza celor 150 de ani de istorie a României de astăzi. Avem la îndemână un instrument de evaluare ce nu poate fi contestat în cazul unui om de stat: măsura în care, în contextul dat, a servit interesul ţării sale.

Nu de puţine ori, aceasta s-a făcut prin pierderea de popularitate sau de sprijin, împotriva presiunilor externe sau interne, atrăgând şi suportând, în numele unei idei, blamuri de tot felul. Să amintim aici secularizarea, în 1863, a averilor mănăstireşti de către Cuza şi Kogălniceanu, atribuită de lumea preoţească nefastelor idei revoluţionare franceze, care a adus însă în circuitul economiei naţionale 25% din suprafaţa ţării. Sau introducerea de către Carol I a principiului rotativei guvernamentale, cu rezultate benefice pentru ţară, prin implicarea celor două forţe politice într-un program continuu, acela al modernizării.

Într-un cuvânt, un dicţionar ce nu ar trebui doar consultat, la nevoie, ci citit, privit în el, ca într-o oglindă. O oglindă utilă şi pentru cei ce alegem, la fiecare patru sau cinci ani, pe liderii care iau decizii în numele nostru, dar şi pentru ei. Să nu uităm nici noi, nici ei, că, aşa cum spunea Richard Nixon, "politicianul urmează poporul, dar poporul îl urmează pe omul de stat".

Nicolae C. Nicolescu, "Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României (1862-2011)", Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/cum-sa-ne-intelegem-mai-bine-istoria-8966783
8966783
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.