Clădirile unde apartamentele pot costa şi 50 de milioane de dolari

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 26 noiembrie 2016 225 afişări

Clădirile unde apartamentele pot costa şi 50 de milioane de dolari

Pe lângă clădiri de birouri spectaculoase, turnurile rezidenţiale reprezintă o altă modalitate prin care arhitecţii-vedetă îşi pun în valoare talentul, iar vestea că o astfel de celebritate lucrează la un proiect duce la o creştere a cererii pentru el, precum şi a preţului unităţilor locative disponibile.

Dacă în trecut majoritatea celor care doreau o locuinţă semnată de nume mari, ca Zaha Hadid, Renzo Piano ori Herzog & de Meuron, trebuie să apeleze la aceştia să le proiecteze o casă, acum le e mult mai uşor să-şi îndeplinească această dorinţă, datorită numărului mare de turnuri rezidenţiale de lux proiectate de arhitecţi importanţi anunţate în ultima perioadă, susţine revista online de arhitectură şi design Dezeen. Printre cele mai spectaculoase astfel de clădiri recent terminate sau încă în construcţie se află Grove at Grand Bay din Miami, două turnuri de sticlă care par să se răsucească, proiectate de firma daneză Bjarke Ingels Group şi în care un penthouse costă peste 20 de milioane de dolari.

La New York, arhitectul francez Jean Nouvel a proiectat 53W53, un turn situat lângă Muzeul de Artă Modernă al oraşului. Clădirea este prevăzută cu spaţii expoziţionale pe trei niveluri, care vor fi folosite de muzeul vecin, iar locatarii vor primi cu toţii abonamente la instituţia culturală. Preţurile apartamentelor pot ajunge şi la mai bine de 50 de milioane de dolari. La Londra, pe City Road, UNStudio a proiectat Canaletto, un turn rezidenţial cu faţada de aluminiu şi sticlă, împărţită în grupuri de către trei sau cinci etaje, gândite drept „cartiere individuale la înălţime” cu balcoane şi terase care dau spre City-ul londonez.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cladiri,
apartamente,
costuri,
proiectare,
muzeu,
sticla

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.