Cum să faci 600.000 de euro în familie cu foarfeca

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 08 mai 2013 530 afişări

O afacere de familie pornită din pasiunea pentru design vestimentar a ajuns la maturitate. Reţeaua de magazine Mathilde a deschis un magazin în bucureşti, iar antreprenorul Răzvan Gheşea are planuri mari: să crească numărul de magazine, să construiască o fabrică şi să depăşească hotarele ţării.

"Am avut clienţi faimoşi, printre care şi cântăreaţa Pink, entuziasmată de creaţiile noastre", povesteşte antreprenorul de 39 de ani, care este şi directorul general al companiei. 2013 este momentul potrivit pentru pasul în cea mai mare piaţă a ţării, Bucureştiul, pentru că brandul pe care l-a creat a ajuns la maturitate, în opinia lui Răzvan Gheşea. La începutul anilor 2000, familia avea un atelier de creaţie în Braşov, cu care a participa la diverse târguri şi evenimente precum Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara, foarte potrivit cu stilul hainelor pe care le produceau. Au deschis apoi un punct de vânzare la castelul Bran, „unde am putut primi feedback inclusiv de la clienţi din afara ţării, turişti, care ne-au încurajat să continuăm proiectul", spune Gheşea.

El adaugă că dezvoltarea ulterioară a fost naturală, cu deschideri de magazine într-un ritm „pe care să îl putem susţine financiar„, mai cu seamă că sursele de finanţare au fost proprii, cea mai mare parte provenind din businessul de consultanţă în domeniul construcţiilor pe care antreprenorul îl avea. El spune că în perioada de început a businessului cu haine a fost implicat în afaceri din domeniul construcţii - consultanţă şi management, activităţi care au trecut în plan secund şi ulterior au fost înlocuite complet de Mathilde. „Dezvoltarea unui brand fashion de haine în ediţie limitată necesită mult timp şi dedicare, aşa că la acest moment planurile se referă mai degrabă la o extindere a brandului în zona de creaţie şi producţie de pantofi şi accesorii, solicitată de tot mai multe cliente."

Sub numele Mathilde sunt deschise acum şapte magazine, cu o suprafaţă medie de 60 mp, cel mai nou fiind inaugurat în Bucureşti, în urma unei investiţii de 45.000 de euro. Investiţia ar urma să se amortizeze în trei ani şi să aducă un plus de 15% la cifra de afaceri din 2013 faţă de rezultatele din 2012. Reprezentantul reţelei al cărei nume este legat de cel al creatoarei spune că dispune de finanţarea necesară pentru a susţine extinderea, „însă analizăm atent fiecare oportunitate pentru a lua cele mai profitabile decizii. Următoarele deschideri sunt prevăzute în două centre comerciale din Bucureşti (în AFI sau Băneasa Shopping City), urmând apoi inaugurarea unei reprezentanţe permanente în Constanţa„. Răzvan Gheşea spune că „gradul de înda-torare este foarte mic„, iar firma dispune de o linie de credit pentru investiţii la una dintre băncile partenere, iar o altă bancă are un plafon pentru scrisorile de garanţie solicitate de centrele comerciale în care sunt magazine Mathilde. Pe termen mediu, antreprenorii doresc să construiască o fabrică proprie pentru magazinele din ţară şi de peste hotare.

Pentru acest an, Gheşea estimează că vânzările ar putea urca până la 600.000 de euro, iar până în 2015 ar putea ajunge la pragul de un milion de euro. „În domeniul nostru, marja de profit nu este prea mare, ci se plasează în intervalul 5-10%, iar profitabilitatea companiei a fost constantă în ultimii ani„, spune reprezentantul firmei. În opt ani, de la deschiderea primului magazin, antreprenorii nu au închis niciun spaţiu de vânzare, „iar unul singur a fost relocat, din stradal într-un centru comercial, unde am estimat că ne va aduce un profit mai mare". Cele mai multe produse expuse în magazine au o plajă de preţ cuprinsă în intervalul 200 - 400 lei, dar sunt şi modele care ajung până la 700 de lei.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
familie,
magazine,
afaceri,
antreprenori,
magazin,
Mathilde
/arta-si-societate/lifestyle/cum-sa-faci-600-000-de-euro-in-familie-cu-foarfeca-10855648
10855648
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.