Opulenţa celui mai bogat cuplu din UK: o casă de sticlă de 20 mil. lire sterline într-o staţiune de schi, petrecere de 2,5 mil. lire sterline şi taxe de şcolarizare de 240.000 de lire sterline pe an
Cuplul format din Kirsy Bertralli, fostă Miss UK, şi soţul său, Ernesto, are o avere estimată la 11,5 miliarde de lre sterline. Cei doi deţin un yacht în valoare de 100 de milioane de lire sterline, acesta fiind cea mai mare ambarcaţiune de agrement construită în Marea Britanie, relatează Dailymail. Familia a petrecut iarna în locuinţa luxoasă, de sticlă, care este evaluată la 20 de milioane de lire sterline.
Kirsy Bertralli spune că viaţa ei este “uluitoare” şi dacă luăm în considerare pozele pe care le postează în social media – cu familia, prieteni, petreceri sau vacanţe - nu o poate contrazice nimeni. Jumătatea feminină a cuplului britanic a primit titlul Miss UK în 1988, dar nu s-a născut în sărăcie. Familia sa deţine o proprietate importantă din Marea Britanie şi a crescut într-o locuinţă frumpasă, înconjurată de imagini impresionante, câini şi cai.
Împreună cu soţul său Ernesto deţine o avere estimată la 11,5 miliarde de lire sterline, cei doi fiind cu mult mai înstăriţi decât Regina Marii Britanii, care nu deţine „decât” o avere estimată la 330 de milioane de lire sterline. Averea lor se bazează pe câştigurile din afacerea dezvoltată de familia lui Ernesto, în domeniul biotehnologiei şi al farmaceuticelor.
Dar cum se poate cheltui măcar o fracţie din averea fabuloasă deţinută de cuplul britanic?
Cuplul are trei copii şi cu toţii şi-au petrecut o perioadă importantă din iarna în casa de vacanţă pe care o au într-o staţiune din Elveţia; acolo au un lac, un garaj subteran dar şi un heliport. Sunt vecini cu Bernie Ecclestone.
În această locuinţă, au două bucătării – una pentru chef-ul care se ocupă de cele mai multe mese şi alta pentru Kirsty, care găteşte de trei ori pe săptămână; ea găteşte, de pildă, prânzul de duminică, dar lasă spălatul vaselor în grija altora.
Familia are o altă locuinţă de vacanţă, pentru perioada verii, pe malul lacului Geneva. Reşedinţa de la Londra, în valoare de 10 milioane de lire sterline are propria sală de gimnastică şi o sală de cinema.
Yacht-ul deţinut de cei doi Bertralli este cea mai mare ambarcaţiune de agrement construită vreodată în Marea Britanie şi este acum cel mai important spaţiu pentru organizarea de petreceri a familiei. Îşi petrec câteva luni pe an pe acest vas, care are un echipaj de 30 de persoane. Excursii recente includ destinaţii ca Alaska, Indonezia şi Caraibe.
Iar petrecerea organizată când Kristy a împlinit 40 de ani a costat nu mai puţin de 2,5 milioane de lire sterline. Înainte de a se căsători, ea s-a consacrat în lumea muzicală, fiind cea care a produs, între altele, Black Coffe, cel mai important hit al formaţiei britanice All Saints. A luat o pauză de la cariera muzicală în momentul în care a devenit mamă, dar şi-a reluat preocupările legate de domeniu; în prezent, de pildă, înregistreză la Londra un nou album.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro