Paturile suprapuse, armă contra Airbnb
Confruntate cu concurenţa Airbnb, care le permite celor ce călătoresc să se cazeze ocolind unităţile tradiţionale de cazare, hotelurile de lux se văd nevoite să reacţioneze. O soluţie găsită de hotelurile americane în special este instalarea unor paturi suprapuse în unele dintre camere pentru a-i atrage pe cei care călătoresc cu grupul de prieteni sau rudele şi vor să stea cât mai mult timp împreună, scrie Wall Street Journal. Oferta pare să-i atragă în special pe cei care nu vor să se despartă de grup, dar nici să renunţe la confortul pe care-l găsesc într-un hotel unde au baruri, restaurante şi spa-uri foarte aproape de locul de cazare.
Camerele cu paturi suprapuse în hoteluri de lux se găsesc în special în destinaţiile turistice aglomerate, cum ar fi staţiunile de schi, unele unităţi decizând să mobileze camerele astfel după ce au observat că grupurile de turişti tind să utilizeze spaţiul de cazare aşa cum doresc ei, nu cum a fost gândit de hotel.
Oaspeţii sunt întâmpinaţi cu paturi mari cu lenjerie lucrată pe comandă specială, iar în unele cazuri cei care călătoresc cu copiii pot opta pentru o perdea care să despartă zona de paturi suspendate destinate lor de cea destinată odraslelor. Chiar şi celebrităţile sunt atrase de idee, după cum a constatat un hotel din San Diego care şi-a instalat paturi suspendate într-unul din apartamente, pe care l-a prevăzut şi cu bar pentru care se pun la dispoziţie barmani şi o bară pentru dansat, transformându-l în destinaţie pentru petrecăreţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro