Povestea "miliardarului nebun": la 28 de ani a revoluţionat lumea fotografiei

Postat la 21 ianuarie 2018 242 afişări

La vârsta de 27 de ani, Nick Woodman se putea deja "lăuda" cu 2 start-up-uri ratate şi milioane de dolari primite de la investitori şi pierdute pe parcurs.

Povestea "miliardarului nebun": la 28 de ani a revoluţionat lumea fotografiei

Tânărul antreprenor a decis să plece pentru o mai lungă perioadă de timp în Australia şi Indonezia, la surf. Pentru a se putea filma, Woodman a improvizat cu un aparat Kodak şi câteva benzi de cauciuc.

Acesta avea să fie primul prototip de GoPro.

În anii ce au urmat, Nick Woodman a strâns o avere de peste 2,4 miliarde de dolari, a încheiat parteneriate cu atleţi şi companii de top şi a câştigat un premiu Emmy.

Tot în această perioadă, el a luptat cu un proces împotriva companiei, a fost declarat cel mai slab CEO al anului 2016 şi supranumit "miliardarul nebun".

Woodman a crescut în Silicon Valley, tatăl său fiind un bancher de investiţii care a lucrat la achiziţia Taco Bell de către Pepsi. În liceu, el a vândut tricou pentru a câştiga bani, iar apoi a urmat cursurile Universităţii San Diego. Acolo, Nicholas Woodman a devenit membrul unei frăţii ce avea casa pe plajă. "Ne trezeam în fiecare dimineaţă şi mergeam la surf", povesteşte bărbatul. "Apoi mergeam la cursuri, ne întorceam la casă şi mergeam iar la plajă."

În 2004, el a fondat o companie web pentru care a strâns finanţări de patru milioane de dolari, însă afacerea a murit odată cu criza dotcom. Woodman avea 26 de ani la acea vreme. 

Woodman şi părinţii săi au investit 260.000 de dolari în prima versiune a camerei GoPro, iar până să împlinească 30 de ani, antreprenorul avea vânzări de peste 350.000 de dolari pe an.

GoPro este un accesoriu căutat de tot mai multă lume, iar Woodman spune că vrea să continue perfecţionarea camerelor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.