Inca nu ma pot hotari: Kanye West este un personaj pozitiv sau negativ? Daca ar fi fost intr-un film de-al lui Clint Eastwood, ar fi fost unul dintre baietii buni sau un personaj negativ? Ca sa fiu sincer, dovezile impotriva lui sunt destul de solide. Sa le examinam:

 

1) Kanye are un orgoliu de proportii planetare. Incredibila lui aroganta s-ar putea sa nu surprinda, dat fiind ca e un star hip-hop. Tineti pagina intai! “Rapperul are un respect de sine sanatos”! Nu prea merge ca stire, nu? Ce vreau sa spun adica este ca intregul gen hip-hop se bazeaza, in esenta, pe faptul ca te pretinzi de un milion de ori mai bun decat ceilalti. Totusi, aroganta lui Kanye a atins noi culmi la gala MTV European Video Music Awards, cand a dat navala pe scena, afirmand ca Justice si Simian Mobile Disco nu meritau sa castige. “Realizarea videoclipului meu a costat un milion de dolari”, a spus el. “Daca nu castig eu, premiul isi pierde credibilitatea.” Hmmm.

 

2) Urmeaza cu disperare tendintele. Nu uitati ca acesta este un om care-si petrece timpul fotografiindu-si ultimele achizitii in editie limitata si punand fotografiile pe blog. Fata de muzica are aceeasi atitudine ca fata de Nike Dunks in editie japoneza, adica vrea sa aiba si el ceva ce este considerat supertare la momentul respectiv. Imediat dupa ce i-a criticat pe artistii house francezi Justice si SMD, a folosit o secventa semnata Daft Punk (trupa house franceza) pe urmatorul lui single.

 

3) Pretinde, cam fara pic de modestie, ca a inventat un gen cu totul si cu totul nou de muzica. Acesta este denumit “Pop Art”, iar el e singurul om de pe lume care face aceasta muzica. Aparent, “Pop Art”-ul lui nu are nimic de-a face cu predecesorul warholian, ci este raspunsul lui la lumea din ce in ce mai incorsetata a hip-hop-ului. Mai mult, e prezentat pe albumul sau recent lansat. 

 

Intitulat “808s and Heartbreak”, LP-ul a fost compus dupa moartea mamei lui Kanye si dupa despartirea artistului de prietena sa. Cu exceptia piesei “Coldest Winter”, este un “album de inima albastra”. In caz ca nu stiati, albumele “de inima albastra” sunt extraordinare. Din motive evidente, artistii par sa compuna cele mai bune materiale ale lor atunci cand sunt la pamant din punct de vedere emotional. Doua dintre albumele mele preferate din toate timpurile, “Blood on the Tracks” al lui Bob Dylan si “Here, My Dear” al lui Marvin Gaye sunt albume clasice de despartire, compuse dupa o despartire dificila. Si atunci, “808s” este bun? Reuseste Kanye sa faca la fel ca Marvin?

 

Deloc surprinzator, albumul prezinta sound-ul retro de tobe al unui drum machine Roland 808, care facea parte din coloana vertebrala a hip-hop-ului timpuriu. De fapt, spiritul retro se regaseste pe tot albumul, care se inspira din electro-ul anilor optzeci, din techno de Detroit si din synth pop. Pe deasupra vine vocea lui Kanye care canta - da, canta - prin intermediul unui efect Auto-tune, care confera intregului LP un aer rece, robotic si nelalocul lui. Putinele secvente de rap care apar pe album sunt punctele slabe ale acestuia si s-ar fi putut foarte bine si fara ele. E interesant din punct de vedere sonor, mult mai gol si mai atmosferic decat orice alta creatie Kanye. Titluri ca “Robocop” si “Paranoid” nu sunt deloc o coincidenta, deoarece mare parte a albumului seamana a coloana sonora a unui film SF inca neturnat.

 

Daca din punct de vedere muzical “808s” reprezinta un mare salt inainte, din punctul de vedere al versurilor e oare­cum dezamagitor. Kanye s-a priceput intotdeauna foarte bine sa arate contradictiile din societatea de consum. “Ne-au facut sa ne uram pe noi si sa le iubim lor bogatia”, canta el pe “All Falls Down”, care aminteste foarte bine de modul cum au fost sedusi americanii de culoare de materialismul superficial. Pe “808s”, aceasta abilitate a lui a devenit cumva un cliseu. De cel putin doua ori comenteaza ca, in timp ce prietenii lui vorbesc despre copiii lor, el nu are despre ce sa vorbeasca in afara de masina lui sport.

 

Acesta este calcaiul lui Ahile al albumului. Prea des ai impresia ca artistul incearca sa ne spuna ce grea e viata unui cantaret multimilionar in dolari. Omul e suparat, il intelegem. Daca ne-ar fi oferit ceva mai putina autocompatimire, ceva mai mult umor si ceva mai multa ironie, ne-ar fi fost mai usor sa-i iertam fanfaronada si faptul ca a dat navala pe scena la premiile MTV.