Nu am nimic cu manechinele care intra in domeniul muzicii. Manechinele, obisnuite cu publicul care se zgaieste la ele cand nu poarta nimic mai mult decat o bucatica de material de marimea unui timbru, ca sa le acopere anumite parti, sunt niste membri grozavi de trupe. Sunt obisnuite si sa nu zambeasca, ceea ce le face super. Arata inevitabil bine, se imbraca bine si stiu suficient despre eleganta cat sa nu apara pe scena in tinute ca ale lui James Blunt. Manechinele produc in general single-uri bune - amuzante vreme de cateva luni, dupa care te plictisesti. Rareori dau dovada de longevitate muzicala: Agyness Deyn a reusit sa scoata doar un single, Kate Moss apare si ea cand si cand, vaitandu-se pe piesele altora, si cu cat se discuta mai putin despre colaborarea jalnica dintre Seal si Heidi Klum, cu atat mai bine.

 

Din acest motiv, Grace Jones este exceptia de la regula. Aparuta pe scena modellingului la New York si Paris la inceputul anilor saptezeci, s-a trezit brusc prinsa in vartejul inaltei societati, al mondenelor si al boemilor. A fost muza unora dintre cei mai mari artisti ai secolului (Andy Warhol, Keith Haring, Helmut Newton, Robert Mapplethorpe) si sufletul unora dintre cele mai interesante locuri in care se aduna lumea. Desi prinsa si ea in nebunia Studio 54, e renumita si pentru aparitiile sale pe scena italiana, mai putin cunoscuta, dar mult mai incitanta, din jurul clubului Baia Degli Angeli din Gabicce Mare. Aici isi petrecea timpul alaturi de DJ deschizatori de drumuri ca Daniele Baldelli si DJ Mozart, intr-un club atat de luxos, incat cabina DJ-ului era amplasata intr-un lift care se plimba de la un etaj la altul. Clubul Baia Degli Angeli este locul de origine al genului eclectic si lent cunoscut drept Cosmic Disco.

 

Cu atat timp petrecut alaturi de bogatii care se plimbau dintr-un loc intr-altul pe tot cuprinsul lumii (si ulterior cu rolurile din blockbusterele hollywoodiene), e o minune ca si-a mai facut timp pentru muzica. Dar a reusit sa-si faca. Intre 1977 si finalul anilor optzeci, a scos cateva albume cu o muzica dance spectaculoasa. Primele ei trei LP-uri l-au avut ca producator pe legendarul Tom Moulton, iar in continuare a colaborat cu producatori renumiti ca Trevor Horn sau muzicieni ca Sly and Robbie. Mare parte din piesele sale erau pop, dar aveau suficienta longevitate si experimentalism in ele cat sa devina clasice disco, adeseori combinand acest din urma gen cu ritmurile din Jamaica sa natala.

 

Viata lui Grace Jones ramane in mare parte un mister. Are saizeci de ani, credem, deoarece e renumita pentru faptul ca nu doreste sa vorbeasca despre varsta ei. Totusi, daca ne luam dupa niste fotografii recente, vedem ca a reusit sa-si pastreze aspectul care a facut-o celebra: pometii ridicol de ascutiti, privirea de otel si buzele pline. Inca mai are androginia de superfemeie care a facut-o celebra, inca mai arata de parca s-ar fi teleportat de pe o nava spatiala in trecere. In plus, lucrul cel mai bun din toate, tocmai a dovedit ca mai e in stare sa produca un album mortal.

 

Au trecut douazeci de ani de la ultima sa lansare. “Hurricane”, care va iesi la ince­putul lui noiembrie, e o revenire pentru ea, desi deloc lipsita de probleme. Niciuna dintre marile case de discuri nu a vrut sa-i lanseze LP-ul, considerandu-l un pariu prea riscant, astfel ca pana la urma a ajuns sa-l scoata casa independenta Wall Sound. La fel ca la muzica sa din trecut, reuseste sa combine reggae-ul jamaican, soul-ul electric si partea vocala aspra, in care cuvintele sunt pe jumatate vorbite, pe jumatate cantate. Albumul este clar unul de ascultat - nu prea se simte sound-ul bun pentru ringul de dans din hitul ei din 1981, “Pull Up To The Bumper”.

 

Ca o sfidare la adresa marilor case de discuri, se pare ca ultimul sau album va avea parte de ceva succes, caci deja l-a angajat pe Chris Cunningham - outsiderul artist video cunoscut cel mai bine pentru colaborarea sa cu Apex Twin - sa-i regizeze videoclipurile. Pe “Hurricane” a colaborat si cu nume mari ca Brian Eno, Tricky, Tony Allen si Sly and Robbie.

 

Nici ca se putea un moment mai bun pentru revenirea lui Grace Jones. Acum ca disco e promovat de DJ-ii cu gandire vizionara de pe tot globul si infecteaza chiar si hiturile pop (vezi Calvin Harris), toata lumea preia la greu din creatia timpurie a lui Grace Jones. Iar daca prestatia ei extraordinara de anul acesta de la festivalul Meltdown de la Londra e relevanta, atunci publicul ar muri s-o vada revenita in lumina reflectoarelor.