La Shijao, oraş situat la circa o oră de mers de Guangzhou, funcţionează pe puţin nouă fabrici care importă şi procesează fiecare în jur de o mie de tone de instalaţii de pom stricate, relatează publicaţia The Atlantic.

La fel ca majoritatea zonelor industriale din China unde se reciclează materiale, Shijao a început să prospere în urmă cu două decenii, graţie costului mic al forţei de muncă şi standardelor scăzute de protecţie a mediului. Chiar şi în urmă cu doi ani, cei care ajungeau aici vedeau din depărtare nori de fum negru ridicându-se deasupra unor munţi de cabluri cărora li se dăduse foc: acesta e cel mai rapid (şi mai poluant) mod de a extrage cuprul din sârmă, prin arderea materialului plastic sau a cauciucului izolator. Mai nou însă, izolaţia respectivă a ajuns interesantă pentru întreprinzătorii chinezi, care au dezvoltat linii de produse bazate pe folosirea acesteia.

Raymond Li, directorul general al fabricii de procesare a deşeurilor de metal Yong Chang Processing, i-a spus reporterului de la The Atlantic că fabrica lui a avut nevoie de un an pentru a pune la punct o metodă de prelucrare a instalaţiilor de pom. Acestea sunt tocate extrem de mărunt, elementele de plastic, cauciuc şi sticlă sunt separate de cele din metal şi folosite la fabricarea tălpilor de papuci, în timp ce metalul şi alama merg mai departe la reciclare şi rafinare în uzinele specializate din zona Shijao.

În SUA, acest gen de reciclare nu se practică decât pe scară foarte mică, din cauza problemelor de mediu legate de procesarea deşeurilor de cupru. Ca atare, instalaţiile de pom stricate iau în majoritate calea exportului spre China, care asigură astfel ecologizarea unei Americi unde consumatorii cumpără în fiecare an instalaţii de pom cu nemiluita, pentru a le arunca apoi la coşul de gunoi când se strică un beculeţ. Pentru afacerile lui Raymond Li şi ale celorlalţi întreprinzători de la Shijao, ceea ce aruncă americanii e însă mană cerească.