Teoria specialistului in economie George Taylor lansata in 1929 si cunoscuta sub denumirea de Indicele Tivului (Hemline Index) sustinea ca femeile poarta fuste mai scurte atunci cand economia prospera si fuste mai lungi atunci cand aceasta se afla in scadere sau se prabuseste de-a dreptul, chestiune verificata in anii '20 si '30, scrie Financial Times.

O lucrare ulterioara, "The Wall Street Waltz" (1987) a lui Kenneth Fisher, pornea de la aceeasi teorie, studiind corelatiile intre evolutia indicelui Dow Jones Industrial Average din 1897 pana la finele anilor '80 si cea a lungimii fustelor femeilor, si descoperea ca fustele se scurtasera in anii '50 si '60, o perioada de boom economic, dupa care tivul coborase pana la glezne in deceniul urmator si urcase iar in anii optzeci. O lungire a fustelor s-a observat ulterior la inceputul deceniului trecut si o scurtare a lor pe masura ce ne apropiam de anul 2000.

Acum, creatori de moda ca Roberto Cavalli, Michael Kors, Erdem, Marc Jacobs sau Dolce & Gabbana se dovedesc adeptii fustelor lungi cu materiale fluide. Motivul optiunii lor insa nu-l reprezinta starea economiei mondiale, sustin ei, ci faptul ca dezvelirea a cat mai mult din corpul purtatoarei nu mai e asa de atractiva, dupa ce minimalismul si accentuarea sexualitatii brute au batut deja destule recorduri in materie. Si, ca ratiune estetica invocata de creatori, fusta lunga subliniaza altfel o silueta lunga si subtire.

Motivul nedezvaluit de ei al acestei tendinte este insa faptul ca femeile care isi permit in continuare sa poarte creatiile unor designeri importanti sunt in general trecute de treizeci si cinci de ani, varsta la care majoritatea nu mai considera ca se pun in valoare purtand ceva care sa lase sa se vada cat mai mult.