Tânăra alpinistă Crina Coco Popescu a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)
Alpinista Crina Coco Popescu, în vârstă de 16 ani, a intrat în Cartea Recordurilor Mondiale, devenind prima femeie care a escaladat Muntele Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, informează World Records Academy.
Tânăra a escaladat Muntele Sidley, înalt de 4.285 metri, în prima expediţie pe acest vulcan, împreună cu Alex Abramov (Rusia), Mario Trimeri (Italia) şi Scott Woolams (SUA).
"Ştiam că suntem prima echipă care am urcat pe acest munte şi am simţit asta cu atât mai mult pe când ne căutam cel mai bun drum spre vârf", a declarat Crina Coco Popescu după coborâre. "Pe creastă am mers legaţi cu frânghie, aşa încât am fi ajuns pe culme unul după altul. Dar ne-am oprit şi ne-am aşteptat unii pe alţii, în aşa fel încât să păşim în vârf în acelaşi timp, ca să împărtăşim bucuria premierei."
Muntele Sidley este cel mai înalt vulcan din Antarctica şi face parte dintre "Cele şapte vârfuri vulcanice" ale lumii.
Crina Popescu, născută la Râşnov, a făcut escaladări montane de la vârsta de 6 ani, împreună cu tatăl ei.
A fost desemnată sportiva anului de Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro