Tânărul care şi-a făcut propriul business când era izolat la domiciliu. Cu o idee şi o investiţie nu foarte mare, a ajuns deja la vânzări de 25.000 de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 21 februarie 2021 2941 afişări

Când Bogdan Ghiţă s-a gândit să fondeze ArtCover, România era în lockdown şi totul stătea sub un imens semn de întrebare. El analiza de multă vreme piaţa, căuta idei şi soluţii pentru cadouri şi s-a oprit, în cele din urmă, asupra uneia dintre ele, aceea de a proiecta schiţa bebeluşului cu dimensiunea lui reală de la naştere şi a o transforma într-un tablou personalizat.

ArtCover este, aşadar, un atelier online de tablouri personalizate, unde produsul de referinţă este tabloul cu schiţa bebeluşului la naştere. Posterele pot fi personalizate cu numele şi toate datele pe care şi le doreşte clientul. Portofoliul cuprinde însă mai multe produse, printre care şi harta stelelor aşa cum au fost ele poziţionate pe cer într-un anumit moment şi loc. Unul dintre cele mai apreciate produse este însă arborele genealogic personalizat. „Investiţia iniţială a fost de 5.000 de euro în echipamente, consumabile şi promovare, prima comandă nu a întârziat să apară şi, la sfârşitul lunii aprilie 2020, ArtCover vindea primul tablou.

Lansarea în plină pandemie a unui business nişat a reprezentat o provocare, însă nu ne-am descurajat şi am înţeles că distanţarea socială se va traduce în nevoia de a ne demonstra dorul şi lipsa celor dragi prin cadouri unicat, de suflet”, povesteşte Bogdan Ghiţă. Opt luni mai târziu, recuperase investiţia şi a reinvestit profitul. Până acum, vânzările ArtCover s-au situat la 25.000 de euro, un nivel pe care tânărul vrea să-l dubleze.

Preţul unui tablou porneşte de la 199 de lei şi diferă în funcţie de complexitatea modelului ales şi dimensiunea printului. „În acest moment, atelierul se află într-o cameră de apartament şi nu am niciun angajat, însă imediat ce situaţia legată de pandemie se va schimba, cu siguranţă voi căuta un spaţiu mai mare pentru atelier şi foarte posibil, un coleg.” În medie, două-trei zile sunt suficiente pentru a realiza o comandă, din momentul în care aceasta este plasată, lucru valabil pentru modelele deja existente pe site. „Sunt clienţi care îşi doresc şi modele noi de la zero, iar acolo, în funcţie de complexitate, se poate ajunge la o săptămână din momentul comenzii.

Materia primă achiziţionată este locală, fiind vorba despre toner pentru imprimantă, rame, hârtie premium şi cele necesare ambalării”, mai spune Bogdan Ghiţă. Absolvent de Management în cadrul Academiei de Studii Economice, el a început să lucreze din timpul facultăţii la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“, unde se ocupa de proiecţiile video ale spectacolelor. A lucrat de asemenea în producţie film-publicitate-TV pentru mai multe case de producţie, având diferite joburi. „Când am înţeles efectele pandemiei, am realizat că trebuie să găsesc o variantă pentru a-mi proteja familia cât mai bine şi am căutat soluţii de lucru de acasă. Am decis atunci să mă dedic în totalitate acestui business şi aşteptările mele au fost depăşite.” Acum îşi doreşte ca, odată cu cifra de afaceri, să extindă şi portofoliul şi, astfel, gama de clienţi dornici să-şi afişeze amintirile pe perete.

Preţul unui tablou porneşte de la 199 de lei şi diferă în funcţie de complexitatea modelului ales şi dimensiunea printului.



 

Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Sweets & Spices – băcănie online (Bucureşti)

Fondatoare: Corina Neagu

Investiţie iniţială: 5.000 de euro

Prezenţă: online


Eve Juliett – brand de rochii pentru şedinţe foto (Sfântu Gheorghe)

Fondatoare: Nicoleta Iulia Iştoc

Prezenţă: naţională şi internaţională


Novak Couture – atelier de îmbrăcăminte (Botoşani)

Fondatoare: Alina Novac

Investiţie iniţială: 43.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 170.000 de lei (35.000 de euro)

Prezenţă: online şi un magazin într-un centru comercial din Botoşani


La Bernadette – brand artizanal de modă (Braşov)

Fondatoare: Betty Benkö

Cifră de afaceri în 2019: 30.000 de euro

Prezenţă: online


Natura Living – magazin online de produse pentru casă şi grădină (Bucureşti)

Fondatoare: Alexandra Vaşvari şi Roxana Dinu

Investiţie iniţială: 50.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare: 700.000 de lei (143.000 de euro)

Prezenţă: naţională



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.