Cine este omul care a preluat conducerea grupului eMAG, cel mai mare retailer online din România, cu afaceri de peste 8 miliarde de lei, de la Iulian Stanciu

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 08 aprilie 2021 28966 afişări

Angajatul cu numărul 23, Tudor Manea, a preluat funcţia de CEO al grupului eMAG, cel mai mare retailer online din România, cu afaceri de peste 8 miliarde de lei în 2020, de la Iulian Stanciu. Fondatorul eMAG ocupă acum scaunul de preşedinte executiv, de unde se va implica în conturarea strategiei de dezvoltare, în analiza, prioritizarea şi aprobarea investiţiilor şi bugetelor companiei, alături de noul CEO.

Tudor Manea, 37 de ani, noul CEO al grupului eMag sau angajatul cu numărul 23, cum a spus Iulian Stanciu în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii de business ZF Live, şi-a început cariera în cadrul companiei de retail online în urmă cu 16 ani, când a primit un post în echipa de IT, seara având misiunea de a livra colete pentru companie. 

 „Când am fost la interviu, eu eram pregătit să demonstrez că ştiu programare, că sunt un IT-ist bun, iar la un moment dat m-a întrebat directorul general de atunci dacă am permis. Aveam permis. Eu lucram în echipa de IT, unde făceam de toate având în vedere că eram 20 de persoane, iar seara livram colete”, îşi aminteşte Tudor Manea. Acesta a ajuns prima dată în echipa eMag în august 2006, şi a ocupat rolul de IT manager până în 2008, iar din aprilie 2008, până în ianuarie 2009, Tudor Manea a fost software integration manager, potrivit profilului personal de LinkedIn.

Din 2010 până în 2014 a ocupat funcţia de IT and software development director în cadrul eMag, în timp schimbând încă patru funcţii: între 2014 şi 2015 a fost VP Human Resources and Technology, între februarie 2015 şi iulie 2015 a deţinut funcţia de VP Platforms and Technology, între iulie 2015 şi martie 2017 a devenit General Manager al eMag România, iar din aprilie 2017 şi până recent a fost COO ‒ Senior Vice President al companiei în România, Bulgaria şi Ungaria.

 Din punctul de vedere a studiilor, Tudor Manea, care s-a născut la Bucureşti, a terminat în 2007 Facultatea de Electronică din cadrul Universităţii Politehnica din Capitală, fiind pasionat de matematică. Însă lumea antreprenorială pare că l-a făcut să studieze şi latura de business, astfel că între 2011 şi 2013 a urmat un EMBA de Administrare şi Managementul Afacerilor, în cadrul Maastricht School of Management, iar apoi a urmat două programe executive la Stanford University, în SUA.

Compania românească eMag, fondată în 2001, are în prezent activităţi în România, Bulgaria şi Ungaria, iar în cadrul grupului lucrează un număr de aproximativ 7.300 de persoane, din care 500 sunt în Ungaria, 200 în Bulgaria şi câţiva în Polonia. Iar unul dintre obiectivele pe care Tudor Manea trebuie să le atingă, pe termen scurt, este de a angaja încă 2.000 de persoane în următorul an.

„Probabil că circa 6.500 din totalul angajaţilor sunt în România. Doar pentru următorul an avem în plan peste 2.000 de posturi noi pe care vrem să le acoperim. Asta înseamnă tehnologie – angajăm peste 200 de programatori, data scientist – oameni în comercial, în echipa de marketplace, finance”, a spus Iulian Stanciu în cadrul emisiunii. De asemenea, după circa 20 de ani de activitate, compania a depăşit afaceri de 8 miliarde de lei (1,6 miliarde de euro) la finalul anului trecut, un an bun pentru retailerul online, care a înregistrat o creştere de aproape 60% a acestui indicator financiar, având în vedere noul context creat de pandemie şi creşterea interesului şi a încrederii consumatorilor în a comanda online. Iar potrivit lui Iulian Stanciu, peste 60% din totalul cifrei de afaceri este generat de piaţa din România. „Pe lângă România, Bulgaria şi Ungaria, mai adresăm încă cinci ţări preluate prin fuziunea cu cei de la Extrem Digital, dar nu suntem cu prezenţă locală puternică, vindem acolo din Ungaria.” În plus, pe eMag, inclusiv pe platforma de marketplace, sunt listate circa 8 milioane de produse, iar un alt obiectiv al noului CEO Tudor Manea este ca peste trei ani compania să înregistreze între 30 şi 40 de milioane de produse listate. „În Ungaria suntem cam la o treime faţă de cât avem din România, în prezent. Businessul internaţional înseamnă aproape 40% din total şi ne propunem ca în trei ani acest segment să reprezinte peste 50%. Este unul dintre obiectivele care se află pe lista noului CEO Tudor Manea”, a adăugat Iulian Stanciu.

De altfel, tot peste trei ani, eMag îşi propune ca 80% din produsele pe care le vinde să fie vândute de comercianţii activi pe platforma Marketplace, aceasta fiind o altă performanţă pe care Tudor Manea trebuie să o bifeze. Anul trecut, eMag România împreună cu cele 25.000 de companii active pe platforma eMag Marketplace au livrat aproximativ 45 de milioane de comenzi, din care 20 de milioane au fost înregistrate doar de eMag România, în timp ce platforma marketplace a ajuns la 250 de milioane de livări. „Avem 25.000 de comercianţi români activi pe platforma eMag Marketplace. În 2020, produsele vândute de aceştia pe platformă au crescut în volum cu 90% faţă de anul precedent, şi am ajuns la 25 de milioane de produse livrate de către aceşti mici comercianţi către clienţi din România”, a spus Tudor Manea.

De asemenea, dintre sellerii înscrişi pe platformă, peste 1.000 vând şi pe pieţele din Ungaria şi Bulgaria, tot prin intermediul eMag Marketplace. „Însă, valoarea pe care o exportă aceştia este mai mare pentru că vând toate categoriile de produse. În perioada următoare, avem în plan să le punem la dispoziţie o modalitate mult mai simplă prin care ei să ajungă la clienţii finali din acele ţări. În prezent, sunt bariere mai greu de depăşit, dar avem în plan să simplificăm procesul în viitor. Vrem să îi ajutăm pe partea de traducere a produselor, să le oferim servicii sau acces la servicii de livrare mai facile, să îi ajutăm cu procesul de retur pentru a reduce costurile, sau să-i ajutăm pe partea de callcenter”, a mai spus noul CEO al grupului. Pentru a susţine obiectivele setate pe următorii trei ani, grupul eMag a bugetat afaceri de aproximativ 3,2 miliarde de lei (peste 600 de milioane de euro) în depozite, livrare, centre regionale, easy-boxuri, tehnologie, resursă umană, dezvoltarea platformei eMag Marketplace şi programul eMag Ventures, prin care retailerul online îşi propune să susţină start-up-uri româneşti de tehnologie. „Această investiţie este o oportunitate privind la viitor. Pandemia a schimbat comportamente, comercianţii care considerau online-ul ca un canal secundar de vânzare, acum îl consideră un canal principal. Toate businessurile mari din offline se transferă către mediul online. Asta înseamnă că va fi nevoie de infrastructură de trafic, de logistică, de diverse alte competenţe pe care noi vrem să le punem la dispoziţie şi micilor comercianţi şi celor mari. Vrem să legăm investiţiile pe care le facem în toate ţările în care activăm foarte bine. Pentru că dacă nu vom face noi aceste lucruri le vor face alţii, fie că este o companie din SUA, Europa sau din China, cineva o va face pentru că sunt extraordinar de mulţi bani în pieţele de capital, sunt investiţii mari, iar aceşti bani se vor vedea la un moment dat şi vor ajunge şi în România”, a explicat Iulian Stanciu viziunea lui pe termen mediu şi lung.

Un alt obiectiv pe care Tudor Manea va trebui să îl atingă este cel de dezvoltare a centrelor regionale, care să permită livrarea mai rapidă şi creşterea productivităţii.

 „Un lucru important în e-commerce este să livrezi cât mai repede produsele. Iar pentru a ajunge să livrăm cât mai repede în toată ţara va trebui să construim centre regionale aproape de marile oraşe de unde putem livra în aceaşi zi sau putem livra în două ore. Asta înseamnă că o să avem centre regionale în zona Transilvaniei, unul sau două centre, şi în Moldova probabil în nord un centru regional însemnat. Şi anul trecut am făcut faţă cu brio, iar dacă am reuşit să facem faţă când am fost luaţi pe nepregătite, mă aştept ca şi anul ăsta lucrurile să se desfăşoare foarte bine”, a spus Tudor Manea.

El a adăugat că unul dintre factorii care sunt urmăriţi în cadrul companiei este cel de calitate a serviciilor oferite clienţilor finali. „Noi ne uităm la inputuri, iar cel mai important input este calitatea serviciilor oferite clienţilor – aici avem multe variabile, spre exemplu, numărul de colete livrate a doua zi din numărul total care trebuiau livrate. Aici consumăm mult timp şi aici ne concentrăm multe resurse pentru că am observat că este un segment important care ne ajută la creştere.”

De asemenea, un factor care a contribuit la creşterea companiei pe parcursul anului trecut a fost faptul că, în urma restricţiilor impuse de autorităţi, tot mai multe persoane au început să comande online. Astfel, dacă anul trecut, grupul eMag a înregistrat un număr de peste 6 milioane de clienţi pe cele trei pieţe pe care este activ, obiectivul lui Tudor Manea este să dubleze acest număr în următorii trei ani. „Anul trecut au fost circa 4,5 milioane de clienţi activi în România, în Ungaria au fost 1,5 milioane şi în Bulgaria aproape un milion ‒ 800.000. Iar în trei ani de zile ne propunem să dublăm numărul acestor clienţi. Dacă acum sunt peste 6 milioane, ne propunem să avem 12 milioane de clienţi activi în următorii 3 ani. Creşterea pieţei de e-commerce a venit cumva din partea clienţilor care comandau deja din online şi au comandat mai mult în 2020, pe de altă parte au venit şi foarte mulţi clienţi noi, care sunt în special din zonele rurale. Iar aceşti clienţi noi care vin comandă la fel de mult ca cei vechi”, a mai spus CEO-ul eMag.

În prezent, potrivit Euromonitor, piaţa locală de e-commerce, din totalul pieţei de retail, reprezintă circa 10%, acesta fiind un alt motiv pentru care reprezentanţii eMag au avut curajul de a bugeta investiţii de peste 600 de milioane de euro pentru următorii trei ani. „Tot ei au spus că de acum înainte, mai mult de jumătate din creşterea pieţei de retail va veni din e-commerce. Asta înseamnă că piaţa de e-commerce va creşte accelerat. Şi dacă punem în context aceste 10% în România, în alte ţări e-commerce-ul din total retail este de 30%. Venit dintr-un mix diferit, poate că în cărţi este la noi 30%, la fel în electronice şi IT, dar avem segmente mari care la noi au o pondere mare din retail, precum zona de alimente şi FMCG, unde e-commerce-ul este încă la început, iar schimbarea mare în 2020 a fost că şi aceste produse sunt pretabile în a fi vândute online, dar şi clienţii vor să le cumpere”, a explicat Iulian Stanciu.

El a mai precizat că investiţiile în dezvoltarea internaţională vor viza în special Ungaria (unde grupul este deja prezent), dar şi o altă ţară din regiune, pe care o va anunţa în perioada următoare. „Concentrarea va fi pe Ungaria, dar vom anunţa în perioada următoare şi o ţară nouă pe care vom începe să ne dezvoltăm accelerat. Cea de-a şasea direcţie de dezvoltare a companiei eMag are în prim plan finanţarea start-up-urilor româneşti de tehnologie, prin programul eMag Ventures.  „Ne uităm aici la companii româneşti de tehnologie care să ţintească foarte sus. Aici credem că în următorii 3 ani putem să mai producem un unicorn românesc. Prin eMag Ventures investim în start-up-uri. Avem mai multe exemple, dar două sunt cunoscute şi vizibile în prezent, unul este Sameday, companie care acum patru ani livra circa 3.000 de colete pe zi şi acum au avut vârfuri de peste 200.000 de colete pe zi. Avem Tazz, o companie în care am investit acum doi ani – se numea eucemananc.ro – şi care creşte exponenţial, ca Făt-Frumos, aici ne uităm la creştere de la lună la lună. Spre exemplu, martie este peste 30% faţă de februarie, februarie a fost peste ianuarie cu peste 20%, iar ianuarie a fost peste decembrie cu 10%”, a exlicat Iulian Stanciu. El a adăugat că în prezent se află în discuţii cu 10 companii. „Prin eMag Ventures am văzut circa 100 de companii în ultima vreme, din care cu aproximativ 10 suntem în discuţii avansate. Sperăm să anunţăm o nouă investiţie cât de curând.”

Tudor Manea, CEO eMAG

„Dacă acum avem peste 6 milioane de clienţi, în trei ani vrem să dublăm, să ajungem la 12 milioane.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.