A împărţit terenul cu nume grele din clasamentul mondial de tenis şi este, la rândul său, un jucător de top, cu un palmares de aproape 40 de titluri la activ. De-a lungul timpului a învăţat atât cum să dobândească succesul şi să rămână cu picioarele pe pământ, dar şi să transforme în oportunitate un ţel pe care nu a reuşit să îl atingă. Printre picături şi-a găsit un aliat important în pregătirea de zi cu zi: tehnologia. Iată cum arată tenisul prin ochii lui Horia Tecău.

Pentru mine pandemia a venit într-un moment bun, în care eram uşor accidentat şi, după acele luni de pauză totală mi-au trecut toate. A fost o pauză venită la momentul potrivit”, a povestit tenismanul într-o întâlnire informală organizată de Oppo, compania pentru care a devenit anul trecut ambasador. Recunoaşte însă că i-a lipsit tenisul, jocul. „Şi pe noi, la nivelul ăsta, ne prinde competiţia, ne prind turneele. Mereu e un alt turneu care urmează şi, un alt vis, un alt obiectiv, nu se termină. Tenisul e un joc care nu se opreşte niciodată.” La fiecare turneu spune că trece prin aceleaşi episoade de presiune şi decizii. „Trebuie să fii 100% acolo.”

Adaugă că e important totuşi să iei şi pauze. „Tenisul are un calendar care începe în ianuarie şi se termină în noiembrie. Dacă nu te deconectezi între ele, rişti mereu să ajungi într-un punct de saturaţie, accidentări.” De altfel, contextul adus de criza sanitară spune că i-a arătat atât bucuria de a juca tenis, cât şi de a-şi lua timp liber, de a se bucura că e acasă. O altă lecţie pe care a învăţat-o este cea a răbdării. „Nu ştiam ce se va întâmpla, când o să revenim în activitate, dar am avut răbdare şi încredere că nimic nu se întâmplă fără un motiv. Foloseam fiecare ocazie să vedem ce putem lua mai bun din ea. Şi în momentul acela a fost pauza. Pauza, odihna, conectarea cu casa. Am petrecut foarte mult timp cu familia, cu prietenii mei – ceva ce nu am avut de foarte mulţi ani. Mi-a fost mai greu să revin apoi în programul de turnee, dar am ştiut cum să îl programez mai bine, să fac pauze mai dese.”

Sportivul spune că, de la o vârstă, recuperarea e din ce în ce mai lentă, tocmai de aceea pauza şi odihna sunt esenţiale. „Pot să duc o zi de antrenament, dar a doua zi mă resimt dacă nu mă odihnesc, dacă nu îmi fac recuperarea cum trebuie.” Pentru a face această tranziţie mai uşor subliniază că e necesar să cauţi experţi care au trecut deja prin asta cu alţi sportivi, foşti jucători la un nivel înalt, care au experienţă şi ştiu exact momentul în care să schimbe metoda de antrenament. „Să îţi spună după o oră şi jumătate, când tu vrei să stai pe teren trei ore pentru că te simţi bine, să te opreşti, pentru că lucrurile merg bine, faci treabă bună, dar să poţi să ai continuitate pe termen lung şi să ai încredere că va fi bine. Sunt lucruri pe care le înveţi pe parcurs.” Din păcate, adaugă el, la noi nu e foarte multă experienţă la acest nivel. „Trebuie să apelăm la specialişti de afară, dar avem acces. Informaţia există, trebuie doar să pui întrebări, să încerci să o găseşti.”

Un alt element important în programul său zilnic e alimentaţia. Horia Tecău spune că, deşi e disciplinat, nu suportă acel tip de regim zilnic în care trebuie să mănânce ceva anume. Are însă grijă să păstreze o dietă echilibrată, cu fructe, proteine, carbohidraţi, dar recunoaşte că uneori mai mănâncă şi o pizza sau sushi.

Deşi se antrenează intens, Tecău şi-a făcut timp să meargă şi în vacanţă, după turneul de la Hamburg. „Am vrut să stau o săptămână, să fac pauză totală înainte să încep antrenamentele. Dar după o săptămână am simţit nevoia de mai mult, şi am mai stat o săptămână. Am adaptat tot programul. Am renunţat la un turneu, am schimbat antrenamentele. De fiecare dată când am luat pauză am făcut-o când am ajuns într-un punct de saturaţie, de inflamaţii, accidentări.”

Tehnologia, vitală în pregătirea sportivă

Când s-a abordat subiectul „tehnologie”, Tecău ne-a spus că, deşi în general nu a pus mult preţ pe acest segment, şi-a dat seama cât de mult îi foloseşte în antrenamente, unde susţine că l-a ajutat enorm pe partea de pregătire şi de comunicare cu echipa cu care lucrează.

„Nu pot să iau antrenorul cu mine tot timpul prin turnee. De multe ori facem antrenamente cu telefonul pe Facetime. El îmi dă programul, dar vrea să vadă că execut tehnica corect. Simte dacă sunt obosit sau nu şi îmi spune când să mă opresc. E important să avem o comunicare real time în timpul antrenamentului.” Încearcă, astfel, în permanenţă să găsească cea mai bună metodă de antrenament pentru a fi foarte bine pregătit la meci. „Asta e doar partea fizică. Sunt apoi şi antrenamente mentale, de odihnă, recuperare, vizualizare. Şi mult dialog interior care, atunci când îl faci ani de zile, devine parte din tine. Capeţi nişte automatisme care te ajută în momentele de tensiune să ştii cum să reacţionezi, să iei o mică pauză, ce să spui, cum să treci peste acel moment.”

În programul de zi cu zi el spune că foloseşte două aplicaţii de wellness, una pentru recuperare, în care vede cum s-a odihnit, factor în funcţie de care îşi planifică ziua respectivă, şi cealaltă pentru puls şi calorii. „La un antrenament intens aş spune că ard, în medie, cam 1.000 de calorii pe oră, dacă mă antrenez pe căldură. În timpul turneelor nu ne antrenăm la nivelul ăsta – acolo trebuie să rămânem proaspeţi, să fim bine la meciuri.” În plus, antrenorul său foloseşte o a treia aplicaţie pentru a monitoriza antrenamentele şi evoluţia jocului. „Totul e pentru joc. Să fii mai exploziv, mai rezistent, mai odihnit.” Foloseşte, de asemenea, smartphone-ul şi pentru a face, alături de antrenorul de tenis, o analiză a jocului. „Analizăm foarte multe videouri cu antrenamente, cu meciuri. E un întreg sistem, tehnologia e importantă.”

În opinia sa, există totuşi şi o partea din tenis care nu va depinde niciodată de tehnologie: luarea deciziilor. „Mi se pare că acolo e greu să intervină tehnologia. Deciziile pe care le iei în timpul jocului, le iei din instinct,

dintr-un antrenament, le iei în funcţie de adversar.”

O lecţie învăţată devreme

În pregătire, sportivul este ajutat de doi antrenori români, iar pe partea de tenis colaborează cu un austriac. „Mi-a plăcut să am şi o continuitate cu antrenorii dar şi colaborări scurte cu specialişti de la care am simţit că pot să învăţ câte ceva. Am mers şi am lucrat pe termen scurt şi cu ei, am luat nişte informaţii de acolo. Practic, i-am angajat strict pentru a învăţa partea aceea pe care ei o fac foarte bine.” Tecău subliniază că a căutat mereu o echipă care e deschisă să colaboreze cu oamenii din jur. „Şi nu toţi sunt. Sunt foarte mulţi care acceptă doar metoda lor de antrenament, din orgoliu nu vor să colaboreze cu alţii.” Povesteşte că a învăţat importanţa acestui aspect încă de când a plecat în Statele Unite, la academia lui Nick Bollettieri, la 15 ani, unde avea antrenor de fitness, de tenis, de serviciu, de mental. „Toţi veneau şi colaborau, discutau despre ce lucrează cu mine, împreună, la antrenament. Era o comunitate, simţeam că primesc informaţii bune, că e toată lumea implicată şi, încet-încet creşteam, se vedeau şi rezultatele. Cel mai mult a contat educaţia primită de atunci – învăţam deschiderea, colaborarea. Lucru pe care nu l-am învăţat aici – că ai voie să te duci să întrebi, să ceri sfaturi. Sunt mulţi oameni care abia aşteaptă să împărtăşească din experienţa lor.”

Are, de asemenea, alături şi o echipă medicală. „Mult timp am luat câte un fizioterapeut cu mine pe circuit – am nevoie de o constanţă, să am un om care mă cunoaşte. Nouă ni se pun la dispoziţie servicii când călătorim acolo, dar sunt doi fizioterapeuţi la 80 de jucători. Am căutat să investesc în partea asta pentru că am simţit nevoia. Să pot să evoluez la o capacitate bună zilnic şi să am şi o carieră lungă.”

Profesionalismul, o monedă cu două feţe

Ca sportiv, Horia Tecău spune că principala sa calitate e profesionalismul, faptul că mereu s-a dedicat 100% pentru ceea ce a făcut. „De fiecare dată când vin la antrenament sunt 100% conectat aici – o oră, două, trei, câteodată şi doar 45 de minute, dar sunt foarte prezent în antrenament. Şi atunci simt o evoluţie constantă. Antrenorii mei au apreciat mereu asta la mine –  că niciodată nu a trebuit să mă împingă să fac mai mult, să am o atitudine mai bună sau să depun mai mult efort.” Tot de aici vine însă şi cea mai mare slăbiciune a sa, faptul că nu ştie când să se oprească. „Mergeam şi mă antrenam, jucam prea mult până ajungeam la epuizare, la mici accidentări. Asta e o lecţie pe care am învăţat-o greu, pentru că aşa am crescut de mic, în stilul ăsta de a mă antrena foarte mult şi de a-mi lua toată încrederea şi feelingul de joc din antrenamente. A trebuit să învăţ cum să ajung la acelaşi nivel de încredere, acceaşi pregătire şi acelaşi joc, dar cu mai puţin antrenament, ca fizic să rezist mai mult.”

Profesionalismul se numără, de altfel, şi printre calităţile pe care consideră că oamenii cu care lucrează, fie că vorbim de coechipieri sau antrenori, este esenţial să le aibă, alături de implicare, adaptare şi comunicare. „Tenisul e un sport în care întotdeauna intervin schimbări – de program, de antrenamente, de turnee, de condiţii. Trebuie tot timpul să fii capabil să te adaptezi. Sunt multe, dar asta e baza. Mi se pare că fără aceste lucruri e destul de greu să ai o relaţie pe termen lung cu un profesionist.”

Bucuriile simple dintr-un program complicat

Campionul spune că de mic a simţit că vrea să facă sport, mai ales că a avut ocazia, când era încă foarte mic, să îl vadă şi pe tatăl său jucând baschet. „Cumva m-a prins fenomenul ăsta al sportului, al echipei, al antrenamentelor. Am început cu înotul, apoi cu tenisul. Totul era o joacă. Voiam să joc şi fotbal, jucam şi handbal în echipa şcolii.” De mic şi-a dat astfel seama că sportul e foarte prezent în viaţa sa, dar la un moment dat rezultatele la tenis erau foarte bune la categoria copii şi, când a început să călătorească internaţional la turnee, la 12 ani, spune că atunci s-a aprins cumva un beculeţ şi a simţit că asta vrea să facă. „Mergeam la turnee şi mai câştigam o diplomă, un cadou, o rachetă, un ghiozdan. Entuziasmul m-a determinat să continui. Nu ştiam unde o să ajung. Visam să ajung să joc la Wimbledon, să ajung să fiu pe terenul central. Nu ştiam eu ce înseamnă asta atunci. Dar totul a devenit foarte serios de pe la 14 ani. Aia e vârsta când decizi pe ce drum vrei s-o iei. Eu am decis să merg mai mult către sport şi şcoala am făcut-o pe lângă.”

Sfatul său pentru sportivii juniori e să se bucure de sport, să ia această activitate ca pe o educaţie a lor. „Cel mai important e să se simtă bine în ea. Atunci când îţi place şi vrei să faci sport, deja decizia e luată în acest sens. Dar e bine să îşi rezerve timp să se şi bucure, să nu devină ceva prea serios, prea devreme. Să se bucure de sport dacă asta doresc să facă. Şi să fie curioşi, să întrebe tot timpul, să întrebe lumea din jur cu încredere. Atunci când au nevoie de ajutor, să meargă către persoanele apropiate, care sunt acolo pentru ei.”

De altfel, la rândul său spune că succesul pe care îl are se datorează, în mare parte, familiei şi oamenilor cu care a crescut – antrenori, educatori, profesori, diriginte – „toată lumea cu care am interacţionat în evoluţia mea, mai ales când am fost copil”, dar şi a prietenilor pe care i-a strâns în jurul meu. „Avem o viaţă normală, nu facem lucruri exagerate. Nu ştiu cum ar fi fost într-un alt sport, într-un alt cadru, într-un alt mediu. Dar se spune că baza aia pe care o ai în primii ani e cea mai importantă.”

Până în prezent, braşoveanul a fost de trei ori campion în cadrul turneelor de Grand Slam (două la dublu masculin şi unul la dublu mixt) şi are în palmares 38 de titluri, recunoaşteri care i-au adus şi premii de peste 5,7 milioane de dolari, potrivit informaţiilor disponibile pe platforma atptour.com. Despre modul în care gestionează succesul, Tecău spune că uneori nici nu ia în seamă acest aspect. „Pentru noi e plăcerea aceea de a juca, de a câştiga. Lucrurile care se întâmplă după vin aşa, ca un şoc. Nu eşti pregătit pentru ele şi nu prea ştii cum să le ei. Pe mine m-au ajutat familia şi prietenii, care m-au ţinut cu picioarele pe pământ. Veneau tot timpul în punctul zero în care eram tot eu, Horia omul, nu eram asociat cu Horia jucătorul de tenis tot timpul. Când sunt jucător de tenis sunt aici, pe teren, merg la turnee şi încerc să câştig turnee. Când s-a terminat momentul ăla revin la o viaţă normală, la un echilibru. Îmi place. E o viaţă absolut normală. Aseară m-am plimbat pe Calea Victoriei şi am mâncat o îngheţată. M-am plimbat cu un scuter. Ai spune că sunt nebun, dar sunt lucruri absolut normale”, povesteşte el.

The big 3

De-a lungul discuţiei am intrat şi în culisele legendelor tenisului: „Federer, Nadal sau Djokovic?”. „Greu”, a fost răspunsul său, şi asta pentru că îl apreciază pe fiecare pentru calităţile lui, având ocazia să îi cunoască personal pe toţi. La Roger Federer spune că apreciază imaginea pe care şi-a creat-o, felul de a fi al acestuia, caracterul, eleganţa şi modul în care joacă. „E un tip foarte curios, foarte conştient de ce se întâmplă în lumea tenisului. Nu numai ce se întâmplă cu el şi cariera lui.” Povesteşte, astfel, că a fost surprins, în urmă cu câţiva ani, la un antrenament, când elveţianul i-a pus o întrebare foarte pertinentă despre situaţia tenisului din România şi a Federaţiei – dacă s-a rezolvat cu lipsa finanţării de la stat pentru Federaţia Română de Tenis. „Mă gândeam – de unde ştie Federer ce se întâmplă şi cum de îl interesează ce se întâmplă la noi în Federaţie?”. Despre Rafael Nadal are, de asemenea, numai cuvinte de laudă, considerându-l, dintre toţi, cel mai bun model pentru copii. „Îl apreciez pentru modestia lui, puterea lui de muncă, seriozitate, determinare, ambiţie. Are o modestie ieşită din comun. E genul de jucător care intră în vestiar şi salută pe toată lumea când ajunge la turneu. Când a terminat turneul, fie că a câştigat sau a pierdut, din nou se duce şi salută pe toată lumea din vestiar, pe cei care fac prosoape şi fac curat acolo. La început mi-am spus că face asta o dată, dar mereu face acelaşi lucru, e constant, face parte din educaţia lui.” Iar lui Djokovic îi atribuie o determinare şi o ambiţie, o luptă şi o putere mentală fantastică, un curaj enorm şi încredere în el. „E un tip foarte extrovert. Îi place să facă de toate. E foarte talentat.” Dacă ar fi să aleagă un viitor număr unu mondial dintre tinerii jucători, deşi le acordă merite mai multora care s-au remarcat în ultimul timp, Tecău vede în canadianul Félix Auger-Aliassime un jucător foarte bun, care are „o mentalitate de numărul unu”.

Despre faptul că nu s-a calificat la Jocurile Olimpice, tenismanul spune că participarea a fost, într-adevăr, un obiectiv pentru care a tras tare, însă a ales să se bucure de perioada de odihnă, deşi recunoaşte că a avut un mic regret.

Sportivii români, pe cont propriu

Când am atins subiectul sensibil al lucrurilor care ar trebui îmbunătăţite la sportul din România, Horia Tecău a spus că, în viziunea sa, ar fi nevoie în primul rând de investiţii în infrastructură, în specialişti, pe toate planurile şi, de implicare. „Lipseşte un pic implicarea şi atenţia dată sportului. Noi, din păcate, am învăţat în tenis să ne descurcăm singuri. E un sport individual în care fiecare a putut să îşi aleagă echipa lui, drumul lui. Fiecare merge, cumva, de la început, pe drumul lui, nu e un sistem. Mi-ar plăcea, ar fi un mare beneficiu pentru copii, pentru juniori să existe mai multă implicare. Nu numai financiară, ci şi cu servicii, cunoştinţe, dorinţă, de toate. Trebuie o schimbare mare făcută ca să fie lucrurile diferite. Fiecare face cât poate. Poate în viitor lucrurile se vor schimba. Poate vor veni alţi oameni care vor fi mai implicaţi şi îşi vor dori mai mult. Pentru că se poate. Am văzut şi în alte sporturi o creştere: şi în infrastructură, şi în servicii, şi în evoluţia pentru performanţe.”

„Pe mine m-au ajutat familia şi prietenii, care m-au ţinut cu picioarele pe pământ. Când sunt jucător de tenis sunt aici, pe teren, merg la turnee şi încerc să câştig turnee. Când s-a terminat momentul ăla revin la o viaţă normală, la un echilibru. (...) Aseară m-am plimbat pe Calea Victoriei cu un scuter şi am mâncat o îngheţată.”