Intel, odinioară lider în domeniul microprocesoarelor, a ratat ocazia de a domina şi în era inteligenţei artificiale. O serie de decizii greşite şi oportunităţi ratate au fost influenţate de o cultură corporativă agresivă, născută din decenii de succes şi profituri mari. Astăzi, Nvidia este o forţă majoră în cipurile IA, iar Intel se luptă să-şi  regăsească relevanţa pe o piaţă în continuă schimbare.

Au fost oportunităţi ratate, decizii luate pe baza capriciilor şi o execuţie proastă.

Urmele paşilor greşiţi au fost un produs secundar al unei culturi corporative agresive, născute din decenii de succes şi profituri mari, înflorită în anii 1980, scrie The New York Times. 

În 2005 nu exista niciun indiciu despre boomul inteligenţei artificiale (IA) care avea să vină ani mai târziu. Dar directorii de la Intel, ale cărei cipuri serveau drept creier electronic în majoritatea computerelor mărcilor respectabile, s-au confruntat cu o decizie care ar fi putut schimba modul în care evoluează această tehnologie transformatoare şi perturbatoare. 

Paul Otellini, directorul executiv al Intel la acea vreme, a prezentat consiliului de administraţie o idee uluitoare: să cumpere Nvidia, un parvenit după standardele din Silicon Valley, cunoscut pentru procesoarele folosite la grafica computerizată. Preţul: până la 20 de miliarde de dolari. 

Pe măsură ce valoarea Intel s-a diminuat, unele companii mari de tehnologie şi bancherii de investiţii s-au gândit la ceea ce odată era de neconceput: că Intel ar putea ajunge o posibilă ţintă pentru achiziţie.

Unii directori de la Intel credeau că designul de bază al cipurilor grafice ar putea prelua, în cele din urmă, roluri noi şi importante în centrele de date, o abordare care va ajunge să domine în sistemele IA.  Însă consiliul de administraţie s-a opus, spun două persoane care cunosc detalii despre discuţia din sala de consiliu. Întâlnirea a fost confidenţială. Intel avea un istoric descurajator în privinţa absorbţiei companiilor, iar tranzacţia ar fi fost de departe cea mai scumpă achiziţie a Intel.  Confruntându-se cu scepticismul consiliului de administraţie, Otellini, care a murit în 2017, s-a retras şi propunerea sa nu a mers mai departe. În retrospectivă, una dintre persoanele care au participat la întâlnire a concluzionat că a fost „un moment fatidic”.  Astăzi, Nvidia este regele de neegalat al cipurilor IA şi una dintre cele mai valoroase corporaţii din lume, în timp ce Intel, odinioară superputerea microprocesoarelor, se chinuie în noul peisaj de afaceri şi nu primeşte niciun impuls ascendent din goana după aurul IA. Valoarea de piaţă a Nvidia, de ani de zile o fracţiune din cea a Intel, este acum de peste 3.000 de miliarde de dolari, de aproximativ 30 de ori mai mare decât cea a simbolului procesoarelor din Silicon Valley, care a scăzut sub 100 de miliarde de dolari. 

În 2005 nu exista niciun indiciu despre boomul inteligenţei artificiale (IA) care avea să vină ani mai târziu. Dar directorii de la Intel, ale cărei cipuri serveau drept creier electronic în majoritatea computerelor mărcilor respectabile, s-au confruntat cu o decizie care ar fi putut schimba modul în care evoluează această tehnologie transformatoare şi perturbatoare.

Pe măsură ce valoarea Intel s-a diminuat, unele companii mari de tehnologie şi bancherii de investiţii s-au gândit la ceea ce odată era de neconceput: că Intel ar putea ajunge o posibilă ţintă pentru achiziţie.  Astfel de scenarii se adaugă presiunilor cu care se confruntă în prezent Patrick Gelsinger, numit în 2021 director general al Intel. El s-a concentrat pe recâştigarea titlului de lider unic al companiei în tehnologia de fabricare a cipurilor, dar observatorii care cunosc compania de când aceasta s-a născut spun că Intel are mare nevoie de produse populare – cum ar fi cipurile IA – pentru a-şi spori veniturile, care au scăzut cu peste 30% din 2021 până în 2023. 

„Pat Gelsinger se concentrează foarte mult pe partea de producţie”, a explicat profesorul Robert Burgelman de la Stanford Graduate School of Business. „Dar n-au avut IA, şi asta a ajuns să fie o problemă acum.”  Povestea modului în care Intel, care a eliminat recent 15.000 de locuri de muncă, a rămas în urmă în ceea ce priveşte inteligenţa artificială este reprezentativă pentru provocările mai largi cu care se confruntă acum compania. Au fost oportunităţi ratate, decizii luate pe baza capriciilor şi o execuţie proastă, potrivit interviurilor cu peste 20 de foşti manageri de la Intel, directori de consiliu şi analişti din industrie.  Urmele paşilor greşiţi au fost un produs secundar al unei culturi corporative născute din decenii de succes şi profituri mari, înflorită în anii 1980, când cipurile Intel şi software-ul Microsoft deveniseră motoarele gemene ale industriei computerelor personale în ascensiune rapidă.  Acea cultură era agresivă şi se concentra pe supremaţia în computerele personale şi mai târziu în centrele de date. Directorii Intel, doar pe jumătate în glumă, au descris compania drept „cel mai mare organism unicelular de pe planetă”, o lume insulară autonomă.  A fost un etos corporativ care a funcţionat împotriva companiei, deoarece Intel a încercat, şi nu a reuşit în mod repetat, să devină lider în cipuri pentru IA. Au fost create proiecte care au continuat ani de zile, doar pentru a fi închise brusc, fie pentru că conducerea Intel şi-a pierdut răbdarea, fie pentru că tehnologia nu a ajuns chiar acolo unde trebuia şi a fost depăşită. Investiţiile în modele mai noi de cipuri au trecut invariabil pe plan secund în favoarea protejării şi extinderii maşinăriei principale de făcut bani a companiei: generaţiile de cipuri bazate pe proiectele Intel din era PC, pe arhitectura x86.  „Acea tehnologie a fost bijuteria coroanei Intel – ceva ce le aparţine şi foarte profitabil – şi ei ar face orice le stă în putere pentru a menţine acest statut”, a spus profesorul de inginerie electrică James Plummer de la Universitatea Stanford şi fost director la Intel.  Liderii Intel au recunoscut uneori problema. Craig Barrett, un fost CEO al corporaţiei, a comparat odată businessul cu procesoare x86 cu o tufă de larrea – un arbust care otrăveşte plantele concurente din jurul său. Cu toate acestea, profiturile au rămas ridicate atât de mult timp, încât Intel nu şi-a schimbat cursul.  La momentul în care Intel a luat în considerare o ofertă pentru Nvidia, compania mai mică era văzută de cei mai mulţi observatori ca un jucător de nişă. Cipurile sale specializate au fost folosite în cea mai mare parte în computere pentru jucătorii de jocuri video, însă Nvidia începuse să-şi adapteze procesoarele pentru alte domenii de nişă, cum ar fi descoperirea de petrol şi gaze.  Acolo unde procesoarele Intel au excelat în executarea rapidă a calculelor unul după altul, cipurile Nvidia au oferit performanţe superioare în grafică, împărţind sarcinile şi răspândindu-le pe sute sau mii de procesoare care lucrau în paralel - o abordare care avea să fie răsplătită ani mai târziu în IA.  După ce ideea de preluare a Nvidia a fost respinsă, Intel, cu sprijinul consiliului, s-a concentrat pe un proiect intern, cu numele de cod Larrabee, pentru a depăşi concurenţii în materie de grafică. Proiectul a fost condus de Gelsinger, care s-a alăturat Intel în 1979 şi a urcat constant pentru a deveni director executiv.  

Efortul Larrabee a consumat patru ani şi sute de milioane de dolari. Intel era încrezător, poate chiar dincolo de limita aroganţei, că ar putea transforma domeniul. În 2008, vorbind la o conferinţă la Shanghai, Gelsinger a prezis: „Arhitecturile grafice de astăzi se apropie de sfârşit”. Larrabee ar fi următorul pas. 

Însă consiliul de administraţie s-a opus, spun două persoane care cunosc detalii despre discuţia din sala de consiliu. Întâlnirea a fost confidenţială. Intel avea un istoric descurajator în privinţa absorbţiei companiilor, iar tranzacţia ar fi fost de departe cea mai scumpă achiziţie a Intel.

Larrabee a fost un hibrid, care combina grafica cu designul cipurilor Intel în stil PC. A fost un plan îndrăzneţ de a le îmbina pe cele două, folosind tehnologia Intel la bază. Şi nu a funcţionat. Larrabee a rămas în întârziere, iar performanţa grafică a rămas şi ea în urmă. 

În 2009, Intel a renunţat la proiect, la câteva luni după ce Gelsinger a anunţat că pleacă pentru a deveni preşedinte şi director de operaţiuni al EMC, un producător de echipamente de stocare a datelor. 

La un deceniu după ce a părăsit Intel, Gelsinger încă credea că Larrabee era pe drumul cel bun. Într-un interviu din 2019, la Muzeul de Istorie a Calculatoarelor, el şi-a amintit că oamenii începeau să folosească cipurile şi software-ul Nvidia pentru lucruri dincolo de grafică. Asta a fost înainte de boomul IA, dar direcţia era clară, a spus Gelsinger. 

Progresul proiectului Larrabee a fost oprit, dar, a insistat el, s-ar fi putut dovedi un câştigător cu mai multă răbdare şi investiţii corporative. „Nvidia ar fi doar o pătrime din dimensiunea pe care o are astăzi, deoarece cred că Intel a avut o şansă chiar în acel spaţiu”, a spus executivul.  Acum, la trei ani după ce a fost invitat să preia Intel, Gelsinger încă mai susţine această părere. Însă într-un scurt interviu acordat recent ziarului The New York Times, el a subliniat şi angajamentul pe termen lung care ar fi fost necesar. „Am crezut în asta”, a spus el. Dacă Intel ar fi continuat, „cred că lumea ar fi foarte diferită astăzi. Dar nu poţi da înapoi istoria pentru astfel de lucruri.”  

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru