Sebastian Gabor: Motivat de impact

Postat la 09 decembrie 2022 60 afişări

Sebastian Gabor: Motivat de impact

Vârstă: 32

Funcţie: fondator;

Companie: Digitail;

Număr de coechipieri: 27;

Venituri anuale: 420.000 de dolari

Experienţă: În 2018 a fondat Digitail, iar anterior, a avut multe pariuri antreprenoriale în Tech (ITGambit 2011-2016 – outsourcing; Colegu - 2013 - Waze in Romania; CocoManda - 2014 - Food delivery app în Iaşi şi Constanţa.)


Ambiţia sau talentul - ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

Dacă ar fi să aleg o a treia opţiune, aş spune rezilienţa (puterea de a nu te da bătut şi de a te ridica după ce eşti la pământ). Dar, dintre cele doua opţiuni, ambiţia mi se pare mult mai puternică în a te ajuta să ajungi la următorul pas. Talentul fară efort, muncă şi disciplină e irosit.

Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

Mă bucur că am reuşit să am un mindset care să îmi permită să cresc şi să devin mai bun. În acelaşi timp, sunt onorat că apuc să trec prin călătoria Digitail alături de o echipă fantastică!

Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

10. Viaţa are suişuri şi coborâşuri şi acestea fac parte din plăcerile vieţii. Nu putem aprecia lumina, dacă nu ar exista întuneric. Pe lângă asta, faptul că nu regret nici o decizie luată m-a ajutat să privesc înainte.

Cine este mentorul tău?

Phillip - fost coleg de business school care a fondat un start-up în aerospace şi momentan e cu două etape înaintea noastră şi Hampus Jakobsson - un super om, ex-founder, current investor la Paleblue.vc.

Ce te motivează?

Impactul. Nu recunoaşterea şi nici bucuriile mici (ceea ce ajunge să fie nesănătos, dar asta sper să fie o lecţie pe care o să învăţ în acest an). Plăcerea de a mă uita în urmă şi să văd, împreună cu echipa, că am făcut o diferenţă în viaţa utilizatorilor care au încredere în noi.

♦ Cum ar arăta oare planeta şi viitorul omenirii dacă am fi cu adevărat uniţi şi am lupta înspre acelaşi tel?

Că avem directive ONU (obiective globale) de care multă lume încă nu ştie. Că nu simţim încă că suntem toţi oameni şi că avem o misiune comună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tehnologie,
Sebastian Gabor,
Digitail

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.