În plină eră digitală, deşi orbita Pământului este înţesată cu sateliţi, cablurile de pe fundul mărilor şi oceanelor au rămas vitale pentru circulaţia informaţiei. De ce?

 

Toamna trecută, statul francez a naţionalizat un producător de cabluri submarine de date. A făcut acest lucru pentru că l-a considerat strategic şi şi-a asumat datoriile acestuia, de 250 de milioane de euro, mai mult decât dublul tranzacţiei. Compania, Alcatel Submarine Networks (ASN), era o subsidiară a grupului finlandez Nokia. Negocierile începuseră în vară. Finlandezii se gândeau de doi ani să vândă ASN. Statul francez pur şi simplu nu a vrut ca producătorul de cabluri submarine să cadă în mâinile cui nu trebuie. În plină eră digitală, deşi orbita Pământului este înţesată cu sateliţi, cablurile de pe fundul mărilor şi oceanelor au rămas vitale pentru circulaţia informaţiei. 

 

O arată teama de sabotaje, care a crescut de când Rusia a atacat Ucraina şi este în război economic cu lumea occidentală. În partea cealaltă a lumii, Japonia a recunoscut şi ea anul acesta cablurile submarine de date ca fiind de importanţă strategică. Relaţiile dintre Japonia şi Rusia s-au tensionat semnificativ după invazia din Ucraina, iar între cele două ţări există dispute teritoriale. În ultimii ani, şi  relaţiile Japoniei cu China s-au tensionat.

 

Dar de ce sunt considerate strategice aceste cabluri submarine? Japonia încearcă să  încropească o strategie pentru a le apăra. Statele europene au deja pe mare vase de război pentru a le proteja. Cea mai mare parte a informaţiilor digitate ale lumii, de la pozele cu pisici de pe Facebook la tranzacţii financiare, ordine militare şi secrete de siguranţă naţională, sunt transmise prin aceste cabluri, vulnerabile la sabotaje, scrie Deutsche Welle. Iar o serie de atacuri de sabotaj asupra cablurilor subacvatice, presupuse a fi comise de o „flotă din umbră” rusească, a arătat că infrastructura globală de telecomunicaţii este slab protejată împotriva actelor deliberate de distrugere. 

 

Cablurile subacvatice sunt de diverse tipuri pentru diverse funcţii. Unele transportă curent continuu de înaltă tensiune, energie electrică, pe distanţe lungi, cum ar fi între insule sau ţări. De asemenea, acestea pot conecta turbinele eoliene offshore cu infrastructura de pe uscat. Apoi, sunt cablurile de telecomunicaţii, care transmit aproximativ 95% din traficul global de date, inclusiv căutări pe internet, cumpărături online şi apeluri telefonice - deşi cu o uşoară întârziere a semnalului, deoarece apelarea unui site web american din Europa durează aproximativ 60 de milisecunde. În plus, unele cabluri leagă centrele de date şi nodurile mari de reţea, precum şi cele pentru comunicaţii militare şi cercetări, care sunt mai protejate decât alte cabluri. 

 

Sateliţii nu sunt o alternativă la cablurile subacvatice. Doar o fracţiune din comunicaţiile internaţionale se fac prin sateliţi. Cablurile submarine pot transmite mult mai multe date la un cost mai mic. Iar conexiunile prin satelit sunt mai lente şi mai susceptibile la interferenţe. Cu toate acestea, SUA şi UE investesc în tehnologii prin satelit, cum ar fi Starlink şi programul IRIS (Infrastructure for Resilience, Interconnectivity and Security by Satellite), pentru a crea canale de comunicaţii alternative mai sigure. La nivel mondial, există aproximativ 500 de linii de cablu formate din 1,4 milioane de kilometri de cablu. Cablurile în operaţiune în prezent sunt atât de lungi încât ar putea fi înfăşurate în jurul ecuatorului de 30 de ori. Cabluri noi sunt adăugate în fiecare an. Cele mai multe conexiuni prin cablu se găsesc în Atlantic, între Europa şi America de Nord, şi în Pacific, între SUA şi Asia de Est. Cu toate acestea, nu există un atlas global complet care să arate locaţia exactă a fiecărei magistrale de date. Platforme precum submarinecablemap.com sau TeleGeography oferă hărţi, dar fără coordonate precise despre locaţie. Aproximativ 90% din traficul de date dintre Europa şi Asia circulă prin 14 magistrale de cabluri în largul coastei yemenite. În 2024, rebelii houthi au atacat trei linii de date cu un vapor cargo piratat în regiune. 

 

În trecut, furnizorii de servicii de telecomunicaţii, precum AT&T şi China Telecom, dominau piaţa şi proprietatea cablurilor submarine. Acum, marile companii de tehnologie precum Google, Microsoft, Meta şi Amazon investesc masiv în astfel de infrastructură. Google deţine şase cabluri submarine active şi intenţionează să construiască mai multe. Meta, părintele Facebook, are o participaţie în 16 cabluri existente, inclusiv unul care înconjoară Africa, şi intenţionează să-şi facă propria reţea globală, ceea ce ar costa-o zece miliarde de dolari. Cablurile submarine moderne constau din mai multe straturi de fibră optică prin care trec impulsuri de lumină pentru a transmite informaţii digitale. Sunt înconjurate de straturi de protecţie cu sârmă de oţel sau armuri de oţel, polietilenă şi materiale impermeabile. Acestea protejează împotriva presiunii şi condiţiilor extreme de pe fundul mărilor adânci şi asigură o durată de viaţă de aproximativ 25 de ani. Cablurile submarine mari, cu un diametru de peste 20 cm, pot cântări 40-70 de kilograme pe metru. Geologii şi inginerii stabilesc cele mai bune locaţii pentru cabluri luând în considerare obstacole precum fose abisale, curenţi oceanici, zone de pescuit şi rute de transport maritim. În Marea Nordului şi Marea Baltică, aproximativ 1,6 milioane de tone de muniţie rămasă neexplodată din războaiele trecutului reprezintă, de asemenea, o provocare semnificativă.

 

În apele mai adânci, până la aproximativ opt kilometri, riscul de deteriorare este mai mic. Cablurile sunt adesea aşezate direct pe fundul mării cu ajutorul unor nave speciale. Cablul trebuie să fie întins în timpul procesului de aşezare. Dacă există prea puţină tensiune, se pot forma bucle. Iar dacă tensiunea în cablu este prea mare, acesta va tinde spre suprafaţă şi riscă să se rupă. Emoţii sunt şi după aceste faze. Plasele uriaşelor vapoare de pescuit şi ancorele cauzează cele mai multe stricăciuni cablurilor submarine. Dar ele pot fi distruse şi prin acte deliberate de sabotaj: atacurile din războaiele hibride sunt cunoscute încă din Războiul Rece. În 1959 americanii i-au acuzat pe ruşi că au deteriorat cu plase de pescuit în mod deliberat un cablu subacvatic. Spionajul este, de asemenea, o mare problemă, deoarece cablurile submarine pot fi accesate ilegal pentru informaţii. Repararea cablurilor submarine este complicată din cauza presiunii subacvatice extreme şi a condiţiilor meteorologice imprevizibile. În funcţie de tipul de stricăciune şi de adâncimea la care se află cablul, scafandrii pot efectua reparaţii în camere uscate sau nave speciale recuperează  cablurile şi le ridică cu grijă la suprafaţă. La bord, tehnicienii înlocuiesc secţiunile deteriorate cu altele noi. 

 

După teste ample, cablul este reizolat cu grijă şi aşezat înapoi. Cablurile submarine sunt bine protejate împotriva ameninţărilor naturale, dar adesea protecţia este insuficientă împotriva distrugerilor intenţionate de către state ostile, agenţii de informaţii sau terorişti. Dronele subacvatice şi sistemele de senzori acustici ar putea ajuta la detectarea posibilelor acte de sabotaj când acestea sunt într-un stadiu incipient. Unele state dezvoltă strategii coordonate de protecţie, cu o strânsă cooperare între guverne, operatori de cablu submarin şi organizaţii internaţionale. Experţii cer un nou cadru legal la nivel naţional şi internaţional, mai ales în caz de război. România este parte dintr-un proiect de instalare a unui cablu pe fundul Mării Negre care să aducă energie electrică din Azerbaidjan. Între timp, Alcatel Submarine Networks (ASN)  a încheiat un acord cu furnizorul de servicii telecom Ooredoo din Qatar pentru instalarea unui cablu submarin de date care să lege şapte state din Consiliul de Cooperare din Golf. Acesta va conecta Qatar, Oman, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Arabia Saudită, Kuweit şi Irak la un nou coridor de mare capacitate care ajunge în Europa. De conectivitatea îmbunătăţită vor putea profita clienţii de afaceri, furnizorii de servicii cloud, furnizorii de inteligenţă artificială, guvernele, centrele de date şi operatorii telecom. ASN participă şi la un proiect de instalare de cabluri în Marea Mediterană care să interconecteze Maroc, Portugalia, Spania, Franţa, Algeria, Tunisia, Italia, Grecia, Ciprul şi Egiptul. Reţeaua a primit numele de Medusa şi când va fi terminată, anul acesta, va avea o lungime de 8.700 km. Va fi cel mai lung cablu din Mediterana. În prezent, construirea şi întreţinerea cablurilor submarine este monopolul a doar patru companii: SubCom din SUA, Nippon Electric Company din Japonia, Alcatel Submarine Networks şi HMN Technologies din China. 
 

 

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru