Evoluţia economiei, creşterea veniturilor, modificările apărute pe piaţa muncii în timpul şi după pandemie, schimbarea generaţiilor sunt doar câţiva dintre factorii care influenţează modul în care angajaţii se raportează la muncă şi angajator. La nivel global, dar şi local, se remarcă două puncte de vedere contradictorii: pe de-o parte, tot mai mulţi angajaţi vor un job bine plătit, dar care să le asigure un echilibru între muncă şi viaţa privată, şi, pe de altă parte, tot mai multe domenii şi companii se confruntă cu lipsa acută a forţei de muncă, fie că e vorba de specialişti, fie că vorbim de muncitori. În căutarea soluţiei ideale pentru societatea de astăzi, ţările au început să testeze atât varianta unei săptămâni de lucru de 4 zile, cât şi a celei de 6 zile, fiecare cu propriii admiratori şi critici.

„Viaţa personală este mai importantă astăzi decât a fost vreodată în istoria muncii. Oamenii au realizat că au o singură viaţă şi că munca nu mai este neapărat o datorie (pentru unii sfântă – să aibă un loc de muncă, să fie în rândul lumii), aşa cum o priveau generaţiile anterioare - ci mai degrabă un mod de împlinire personală, iar dacă nu este un mod de împlinire personală (bani, formare/training, progres în carieră), atunci mai bine încercăm la următorul angajator. Iată de ce vedem în ultimii ani o fluctuaţie permanentă între companii, oamenii îşi caută locul perfect care bifează cât mai multe dintre cerinţe/aşteptări (financiare, emoţionale, sociale), fără să mai fie loiali neapărat unei companii sau unui proiect”, este de părere Sorin Faur, fondator al Academiei de HR. 

În cazul angajaţilor tineri, focusul este evident pe carieră, pe zona profesională, mulţi vor să ajungă manageri cât mai repede şi să îşi câştige independenţa financiară sau măcar un anumit nivel financiar confortabil. Urmează apoi o altă perioadă, când priorităţile se schimbă un pic, angajaţii maturi dorind o familie sau un alt statut, de manager, de expert etc. „Familia la unii, statutul la alţii devin elementele de prioritate. Este o perioadă cu multe schimbări, experimente, încercări, ţine şi de şansa fiecăruia. Ideal la acest moment este echilibrul viaţă personală - viaţă profesională, cei în cauză devin mult mai conştienţi de importanţa timpului personal”, mai spune Sorin Faur. 

După pandemie, în ciuda tuturor încercărilor companiilor cu activităţi office de a aduce angajaţii la birou 5 zile din 5, piaţa s-a aliniat la o medie de 3 zile la birou Ă 2 zile remote/work from home, în condiţiile în care munca remote e considerată acum un beneficiu câştigat, la care mulţi nu vor să renunţe. „Chiar dacă am întâlnit şi angajaţi cu o încărcare scăzută pentru cele 2 zile de remote work, am întâlnit şi angajaţi care în cele 2 zile de remote lucrau 12-14 ore pe zi pentru a compensa timpii alocaţi deplasării la întâlniri şi activităţilor de network / teamwork intern din cele 3 zile de office. Nu doar în România, ci la nivel global piaţa a rămas în dezechilibru şi recunosc între rândurile acestui trend global de 4 zile de lucrupe săptămână o posibilă soluţionare, un compromis necesar: 4 zile de lucru pe săptămână, dar onsite”, este de părere Paula Rus, consultant independent pe strategii, politici şi procese operaţionale de HR. 

Practic, în noua paradigmă de pe piaţa muncii, care a transformat sistemul hibrid sau remote dintr-o excepţie într-o regulă tot mai extinsă, discuţiile actuale privind săptămâna de lucru sunt de mare actualitate, companiile, instituţiile şi angajaţii testând diverse modele, în diverse părţi ale lumii, exact pentru a se vedea ce este mai potrivit. Fiecare model aduce plusuri, dar şi minusuri în ecuaţie. 

„Căutarea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală a condus la noi forme de organizare a programului de muncă care să corespundă nevoilor moderne, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor. Printre soluţiile în discuţie este săptămâna de muncă de patru zile, cu menţinerea drepturilor salariale. În România, au existat mai multe încercări legislative de a introduce o săptămână de muncă de patru zile, cu propuneri apărute în 2016, 2017 şi, cel mai recent, în 2022. Cu toate acestea, iniţiativele respective au omis să ia în considerare un aspect: legislaţia naţională existentă oferă deja un cadru legal pentru implementarea unui astfel de program de muncă”, spun într-un material de opinie Anca Atanasiu, avocat, Senior Managing Associate, şi Ana Flueran, avocat, Senior Associate, de la casa de avocatură Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL.

Practic, chiar dacă programul standard de muncă este înrădăcinat în mentalitatea colectivă – 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, cu 48 de ore consecutive de odihnă – Codul Muncii din România permite şi o distribuţie inegală a orelor de muncă, adaptată cerinţelor specifice ale fiecărui loc de muncă.

La o privire mai atentă asupra pieţei globale, devine destul de clar că tonul predominant ar fi spre o săptămână de lucru de 4 zile şi că singura dezbatere rămasă este despre numărul de ore pe zi şi industriile în care acest model ar putea fi aplicat eficient. 

„Rămâne modelul tradiţional de 8 ore pe zi, deci 32 de ore pe săptămână, sau 10 ore pe zi cu 40 de ore pe săptămână?”, adaugă Paula Rus, operations manager în cadrul companiei de recrutare în regim temporar Adecco România. Consultantul aminteşte că pentru varianta de 4 zile, 10 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, avem în legislaţia română prevederile necesare implementării imediate. Pentru varianta de 32 ore pe săptămână, 8 ore pe zi, 4 zile, însă, avem o limitare care vine din încadrarea legală ca part-time şi, deci, eliminarea posibilităţii de a lucra suplimentar în caz de nevoie. „Cu siguranţă autorităţile pot găsi forme de reglementare care elimină acest inconvenient, lăsând pieţei libere loc să se regleze ulterior prin preferinţa angajaţilor, evident spre 32, nu 40 de ore”, spune ea. 

Dar o astfel de decizie la nivelul angajaţilor ar implica o serie de întrebări şi soluţii şi pe alte planuri: câte zile pe săptămână merg copiii la şcoală şi, dacă 4 zile, câte ore pe zi? Schimbăm programa şcolară? Instituţiile statului şi autorităţile locale, sistemul medical rămân la 5 sau tot 4 zile, iar angajatul din privat va avea în continuare săptămâni în care lucrează 3 zile pentru că în a 4-a îşi ia liber de la serviciu ca să meargă la medic, la şcoala copilului, la primărie etc.? Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care schimbarea programului de lucru le-ar putea crea la nivelul societăţii.

În Europa, numărul mediu de ore de lucru dintr-o săptămână are variaţii semnificative de la o ţară la alta, cele mai lungi programe de muncă fiind în Grecia (39,8 ore/săptămână), România (39,5), Polonia (39,3) şi Bulgaria (39), în timp ce angajaţii din Ţările de Jos merg la muncă doar 32,2 ore pe săptămână, urmaţi de cei din Austria (33,6) şi Germania (34), conform datelor publicate de Eurostat pentru 2023. În medie, în Uniunea Europeană, programul de muncă este de 36,1 ore pe săptămână.

„Lucrează azi angajatul mai mult în cele 8 ore/zi decât în 1897, 1990 sau 1905? Fizic cu siguranţă nu, dar toate studiile globale indică faptul că, la nivel intelectual, complexitatea activităţii unui angajat de azi este mult mai intensă, mai diversificată şi deci mai stresantă. Eliminarea cât mai multor activităţi repetitive prin automatizare a eliberat angajatul de sarcinile de rutină, dar nu a lăsat loc repausului, ci a venit la pachet cu creşterea timpilor de concentrare şi/sau atenţie”, atrage atenţia Paula Rus.

„Lucrează azi angajatul mai mult în cele 8 ore/zi decât în 1897, 1990 sau 1905? Fizic cu siguranţă nu, dar toate studiile globale indică faptul că, la nivel intelectual, complexitatea activităţii unui angajat de azi este mult mai intensă, mai diversificată şi deci mai stresantă. Eliminarea cât mai multor activităţi repetitive prin automatizare a eliberat angajatul de sarcinile de rutină, dar nu a lăsat loc repausului, ci a venit la pachet cu creşterea timpilor de concentrare şi/sau atenţie.”

Paula Rus, operations manager, Adecco România

Diferenţe majore rămân la nivel european şi în privinţa costurilor medii orare cu forţa de muncă, estimate în România la 11 euro, printre cele mai mici din UE. Practic, ţara noastră este depăşită doar de Bulgaria, cu 9,3 euro, şi urmată de Ungaria, cu 12,8 euro. La polul opus se află Luxemburg, cu un cost mediu de 54 euro, Danemarca, 48 euro şi Belgia, 47 euro, în condiţiile în care media la nivelul Uniunii Europene a fost anul trecut de 31,8 euro. Datele Biroului European de Statistică arată că România are însă printre cele mai mari creşteri an la an, raportată în moneda naţională, de 16,5%, depăşită doar de Ungaria, cu 17%.

„Piaţa muncii în România se caracterizează în special prin lipsa de personal muncitor calificat, iar candidaţii la posturile vacante au «pretenţii» salariale mari faţă de nivelul de pregătire profesională şi experienţa de care dispun. Productivitatea muncii pe piaţa internă este încă una scăzută comparativ cu cea înregistrată în ţările vestice, 30% sub media europeană. Deşi se munceşte mult ca număr de ore în România, eficienţa muncii este scăzută”, spune Grigore Horoi, preşedinte al grupului de firme Agricola, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară locală, cu activitate în creşterea păsărilor, în producţia de carne, ouă, mezeluri şi ready-meal.

În opinia lui, varianta de program de lucru de 5 zile rămâne cea mai echilibrată, comparativ cu programul de 4 zile, 10 ore/zi sau cel de 6 zile. „Echilibrul între viaţa profesională şi cea personală este unul important în asigurarea productivităţii salariaţilor. Un program încărcat duce la oboseală cronică şi chiar la apariţia unor boli profesionale în anumite locuri de muncă, ceea ce se traduce şi în creşterea numărului de zile de concediu medical, iar timpul de refacere a capacităţii de muncă influenţează la rândul său randamentul în muncă”, completează Horoi.

O săptămână de lucru tot mai scurtă. Săptămâna de lucru de cinci zile, varianta cea mai răspândită şi considerată o normă culturală, este rezultatul luptei sindicale de la începutul anilor 1900 pentru reducerea săptămânii de lucru de şase zile, ceea ce a dus la inventarea weekendului. La începutul secolului al XX-lea, când săptămâna medie de lucru în ţările dezvoltate a fost redusă de la aproximativ 60 la 40 de ore, numeroase voci au prognozat public că este de aşteptat ca, în timp, să apară şi alte reduceri. „În 1930, economistul John Maynard Keynes a estimat că schimbările tehnologice şi îmbunătăţirea productivităţii vor face posibilă o săptămână de lucru de 15 ore în decurs de câteva generaţii. Alte personalităţi care au prezis reduceri constante ale orelor de lucru au fost Benjamin Franklin, Karl Marx, filosoful britanic John Stuart Mill şi dramaturgul George Bernard Shaw. În 1956, Richard Nixon, pe atunci vicepreşedinte al SUA, le-a promis americanilor că vor trebui să lucreze doar patru zile «într-un viitor nu prea îndepărtat»,” conform Wikipedia.

70 de ani mai târziu, săptămâna de muncă de 5 zile rămâne totuşi norma. Există însă tot mai multe semne de schimbare, într-o direcţie sau alta. Grecia a şocat Europa anunţând în acest an o variantă cu 48 de ore pe săptămână, contrastând puternic cu trendurile vestice, care înclină spre varianta de 4 zile. Cel mai recent, Germania a decis să testeze varianta de patru zile, cu un nou proiect pilot care implică 45 de companii, începând din februarie 2024. Anterior, Belgia a fost prima ţară din Europa care a legiferat săptămâna de lucru de patru zile, în 2022, lăsând angajaţilor dreptul de a alege. Dar acest lucru nu înseamnă că ei vor lucra mai puţine ore, ci doar că programul va fi condensat în mai puţine zile. Diferite proiecte-pilot, care testează reacţia angajaţilor, productivitatea şi costurile pentru companii, au fost demarate şi în alte ţări europene, precum Portugalia, Marea Britanie, Islanda sau Spania.

În cazul Greciei, sistemul de 6 zile se va aplica doar întreprinderilor private care furnizează servicii 24 de ore din 24. În cadrul săptămânii de lucru prelungite, personalul din anumite sectoare şi unităţi de producţie va avea opţiunea de a lucra două ore în plus pe zi sau un schimb suplimentar de opt ore, recompensat cu un bonus de 40% adăugat la salariul zilnic.

„În România, conform Codului Muncii, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Totodată, pentru a putea fi implementat acest program de lucru, trebuie precizat în mod expres în cuprinsul contractului individual de muncă, fie de la începutul raportului de muncă, fie ulterior, prin încheierea unui act adiţional”, spun avocaţii de la Băncilă, Diaconu şi Asociaţii.

În opinia lor, modelul săptămânii de muncă de patru zile nu trebuie să fie o soluţie universală. Angajatorii pot alege să o aplice ca o politică generală sau având caracter sezonier (de exemplu, pe timpul verii). Alternativ, modelul poate fi aplicat doar anumitor categorii de salariaţi sau departamente, în funcţie de specificul activităţii. Dar, deşi cadrul legal românesc existent permite implementarea săptămânii de muncă de patru zile, este important ca angajatorii să respecte, de asemenea, şi celelalte reglementări obligatorii referitoare la timpul de muncă şi de odihnă. Acest lucru include asigurarea faptului că salariaţii beneficiază de o perioadă de odihnă de nu mai puţin de 12 ore consecutive între două zile de muncă şi un minim de 8 ore pentru munca în schimburi, explică Anca Atanasiu şi Ana Flueran.

„Căutarea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală a condus la noi forme de organizare a programului de muncă care să corespundă nevoilor moderne, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor. Printre soluţiile în discuţie este săptămâna de muncă de patru zile, cu menţinerea drepturilor salariale. În România, au existat mai multe încercări legislative de a introduce o săptămână de muncă de patru zile.”

Anca Atanasiu, avocat, Senior Managing Associate, şi Ana Flueran, avocat, Senior Associate, de la casa de avocatură Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL

În fapt, săptămâna de muncă de 6 zile tinde mai degrabă să fie o soluţie temporară la criza de personal şi este gândită pentru anumite industrii (HoReCa, de exemplu), crede Sorin Faur. Acest model rezolvă problema forţei de muncă pe moment, îi ajută pe cei în cauză să câştige bani în plus, dar pune probleme legate de stres, rezilienţă şi sustenabilitate. „Lumea nu mai este ca în anii ’70-’80, într-o eră mult mai calmă, mai lină, mai aşezată, un alt tempo, un alt ritm. Astăzi ritmul este atât de rapid, totul se întâmplă mult mai repede, totul este mai alert, încât numai şi faptul de a «funcţiona» astăzi este mai stresant şi obositor decât în trecut: 8 ore astăzi echivalează lejer cu 10 dacă nu mai mult din trecut, iar din acest motiv, un program de 6 zile nu poate fi sustenabil pe termen lung şi la nivel de masă, pentru toată lumea. Stresul este la un nivel fără precedent.”

La rândul ei, Paula Rus elimină din start posibilitatea de revenire la săptămâna de lucru de 6 zile în România, pe modelul Greciei, unde aceste ore din a 6-a zi se plătesc cu un spor de 40%. În România, cele 8 ore suplimentare peste cele 40 lucrate în regim normal pe săptămână de un angajat se plătesc de angajator, conform legii, cu un spor minim de 75% şi se pot face doar cu acordul angajatului. „De ce şi-ar diminua statul veniturile încasate din taxele pe munca suplimentară? Singurii care ar avea de câştigat sunt angajatorii, dar câştigul ar fi de scurtă durată pentru că, în final, preferinţele angajaţilor vor influenţa trendul pieţei.”

Guvernul de la Atena a introdus opţiunea de 6 zile ca răspuns la criza acută de forţă de muncă pe piaţa locală, mai ales în anumite sectoare ale economiei, o problemă care nu este însă limitată la Grecia. „Grecia este prima ţară din Uniunea Europeană care recunoaşte că nu are suficientă resursă umană pentru cât este de muncă şi invită angajaţii, câţi mai sunt, să lucreze mai mult. Şi, la urma urmei, această reglementare aduce un pic de logică pentru cei care au două joburi la doi angajatori diferiţi, lucrând oricum 12 ore pe zi (8 + 4) – vor putea să lucreze 12 ore la un singur angajator, asta însemnând până la 60 de ore pe săptămână”, a subliniat Dragoş Damian, CEO Terapia, într-un material de opinie.

În ultimii ani, multe alte ţări comunitare au semnalat penuria de resursă umană din zonele fierbinţi ale PIB-ului, precum fabricile de prelucrare, şantierele de construcţii şi fermele agricole, dar niciuna nu a luat o astfel de măsură până în prezent. „Să nu uităm, desigur, că penuria de personal există şi în serviciile de curăţenie şi mentenanţă, sănătate, HoReCa, îngrijire copii şi vârstnici. Toate ţările comunitare se plâng de deficit, dar nu există nici acum o soluţie. Săptămâna de lucru de 6 zile este, în plus, un semnal că forţa de muncă importată din Asia este insuficientă şi, desigur, nespecializată sau necalificată pentru nivelul la care a ajuns tehnologia, mai ales în fabricile de prelucrare”, a mai spus Dragoş Damian.

Această variantă nu pare să fie aplicabilă însă la nivelul unei întregi economii, într-o eră în care vorbim de robotizare, automatizare, digitalizare şi AI-uri. De aceea, modelul săptămânii de 4 zile ar putea să devină în timp modelul dominant, susţinut, pe de o parte, de progresul tehnologic, care face ca munca intensivă să nu mai fie o necesitate, iar munca manuală, repetitivă să fie lăsată în timp roboţilor şi AI-urilor, oamenii vizând activităţi cu valoare adăugată mai mare. „Mai degrabă va fi nevoie de muncă de creaţie, de inovaţie, de organizare, planificare şi management – dar o astfel de muncă nu necesită 6 zile pe săptămână şi, uneori, nici nu se poate face la program intensiv, pentru creaţie este nevoie de perioade de linişte între momentele de inspiraţie”, crede fondatorul Academiei de HR.

În plus, paradoxal, deşi există un deficit de talente ori de competenţe la nivel global, numeric populaţia este la un nivel record, de peste 8 miliarde de oameni. „Oricât de buni am fi în a găsi noi provocări, direcţii de creştere şi dezvoltare, s-ar putea să nu putem ţine pasul ca societate cu această creştere a populaţiei şi, pe fondul emergenţei roboţilor şi AI-urilor, să nu mai poată fi posibil peste tot un program de lucru de 5 zile, ci mai degrabă unul de 4 zile”, consideră Sorin Faur.

„Viaţa personală este mai importantă astăzi decât a fost vreodată în istoria muncii. Oamenii au realizat că au o singură viaţă şi că munca nu mai este neapărat o datorie (pentru unii sfântă – să aibă un loc de muncă, să fie în rândul lumii), aşa cum o priveau generaţiile anterioare - ci mai degrabă un mod de împlinire personală, iar dacă nu este un mod de împlinire personală (bani, formare/training, progres în carieră), atunci mai bine încercăm la următorul angajator.”

Sorin Faur, fondator al Academiei de HR

În mod realist, situaţia va fi foarte fragmentată, de la ţară la ţară, sau poate de la companie la companie, după caz: unii să adopte programul de 6 zile pentru că duc lipsă de competenţe, alţii pe cel de 4 zile pentru că au prea multe şi, atunci, programul de 4 zile devine un mijloc de protecţie socială şi menţinere în cote normale a şomajului, crede Sorin Faur.

4 zile mai intense sau ramânem la 5? În cazul României, cel mai potrivit model este probabil cel hibrid, în care fiecare sector de activitate sau chiar fiecare companie decide pentru sine ce este mai bine. Ca stare de spirit, românii înclină clar către săptămâna de 4 zile, unii chiar au amintirea vie a programului de lucru de 6 zile din perioada comunistă (dar, încă o dată, erau alte timpuri, alt nivel de stres, mult mai scăzut), şi, dincolo de orice alte calcule, au o opoziţie ideologică, să zicem, la revenirea la acest program, asociată acelui regim. Weekendul de 2 zile era văzut ca ceva modern, din altă lume, inaccesibilă nouă, ceva la care au visat generaţii, explică Sorin Faur.

O opinie similară are şi şeful grupului Agricola, care consideră că programul de lucru de 4 zile este potrivit, de exemplu, pentru activităţile desfăşurate pe proiecte, cum ar fi în companiile din IT, oferind libertate salariaţilor să-şi distribuie efortul în funcţie de deadline-urile stabilite. „Dezavantajul programului de lucru de 4 zile, pe de altă parte, este că zilnic se lucrează 10 ore, crescând astfel gradul de oboseală şi – implicit – scăzând eficienţa muncii,” spune Grigore Horoi.

De fapt, nu pare să existe o reţetă valabilă pentru toate companiile sau activităţile. Ceea ce pentru o companie poate fi benefic, pentru alta poate fi un dezavantaj. „În sectoarele de activitate precum serviciile, care trebuie asigurate permanent, acest program de 4 zile devine o provocare, fiind necesar un număr mai mare de oameni pentru acoperirea zilelor libere.”

În cazul firmelor din grupul Agricola, programul de lucru diferă în funcţie de activitatea desfăşurată. Personalul din birouri lucrează 8 ore, 5 zile pe săptămână, în zilele lucrătoare. Pentru personalul care lucrează în ture, varianta este de 12 ore cu 24 de ore libere. În cazul personalului din ferme, depozite şi şoferi, programul este de 5 zile pe săptămână, cu posibilitatea de a lucra şi în zilele nelucrătoare – sâmbăta şi duminica, cu acordarea de timp liber în cursul săptămânii. În anumite situaţii, se lucrează şi în regim de telemuncă. „Deocamdată nu intenţionăm să modificăm programul de lucru,” a completat Grigore Horoi.

„Piaţa muncii în România se caracterizează în special prin lipsa de personal muncitor calificat, iar candidaţii la posturile vacante au «pretenţii» salariale mari faţă de nivelul de pregătire profesională şi experienţa de care dispun. Productivitatea muncii pe piaţa internă este încă una scăzută comparativ cu cea înregistrată în ţările vestice, 30% sub media europeană. Deşi se munceşte mult ca număr de ore în România, eficienţa muncii este scăzută.”

Grigore Horoi, preşedinte al grupului de firme Agricola

Într-o lume ideală, Paula Rus consideră că programul de muncă cel mai bine adaptat aşteptărilor angajaţilor şi nevoilor companiilor ar însemna 8 ore de muncă pe zi, 4 zile pe săptămână onsite, cu menţinerea salariului şi crearea premiselor pentru o zi dedicată upskilling-ului, reskilling-ului şi formării continue. În plus, statul poate identifica forme de recompensare a celor care investesc acest timp în formare şi dezvoltare continuă, având în vedere că unele dintre aceste activităţi pot fi contra cost, plătite fie de angajat, fie de angajator. „Parte din taxele actuale pe muncă pot însemna şi taxe pentru o muncă mai bună, cu o valoare adăugată crescută, iar exemple de bune practici adaptabile legislaţiei din România există în toate ţările dezvoltate din UE”, susţine consultantul HR.   

Scurtă istorie a muncii în România

Reducerea săptămânii de lucru, cunoscută sub acronimul SRL în accepţiunea angajaţilor din perioada comunistă, are un istoric de reglementări legale în România care începe în 1897. În acel an, guvernul Petre S. Aurelian a adoptat „Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători”, cu modificări în 1910 şi 1913. Atât forma iniţială, cât şi cea modificată reglementau „repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice”. Statul reglementa dreptul muncitorilor „a-şi mângâia copiii, de a şi-i iubi şi de a şi-i creşte şi cunoaşte” (Barbu Ştefănescu Delavrancea, discurs din 1899 la investirea ca primar al Capitalei).

Reducerea duratei săptămânii de lucru de la 6 zile la 5 zile, cu 40 de ore pe săptămână, reglementată prin Decret-Lege nr. 95 din 14 martie 1990, îşi are originea în programul 143 al PCR din 1977. Acesta reglementa etapele de trecere la 46 şi, ulterior, la 44 de ore pe săptămână până la finalul anului 1983, strict condiţionate însă de creşterea productivităţii conform planului, îndeplinirea obiectivelor de volum, şi încadrarea în bugetul de cheltuieli pentru producţie-marfa şi cheltuieli salariale (sursa: Paula Rus).