În vreme ce mai mulţi părinţi îşi înscriu copiii la numeroase astfel de cursuri, cât de multe activităţi sunt potrivite pentru cei mici? Cât de mare este pericolul de a suprasolicita un copil?

Chiar dacă implicarea în unele activităţi e benefică pentru dezvoltarea corectă a copilului, apare de multe ori tentaţia părinţilor de a concura cu alte familii pentru a oferi copilului un avantaj încă de la început. Participarea la un număr mare de activităţi extraşcolare poate fi stresantă şi chiar copleşitoare pentru copii.

.„Unde trebuie să semnez?” este reacţia celor mai multe cadre didactice atunci când se iscă o discuţie despre un demers care să modifice programa foarte încărcată pe care trebuie să o parcurgă copiii în instituţiile de învăţământ. Prea multă informaţie, prea stufoasă, prea puţin timp la dispoziţie.

Prea multe lucruri inutile, prezentate rapid şi plictisitor. Programa şcolară în prezent este o veritabilă piedică în educaţia copiilor. „Da, au un program încărcat la şcoală sau grădiniţă, iar multe din informaţiile livrate în mediile instituţionalizate sunt absolut nefolositoare şi uneori haotice. De aici şi pretenţiile ridicole ale dascălilor şi ale părinţilor în egală măsură”, crede psihologul Ana Chiorean. Gradul de abandon şcolar creşte, al analfabetismului funcţional ajunge la cote record. Şcoala în sine este un factor de stres pentru copii. Dar nu este nici pe departe singurul.

Şi chiar dacă pare important pentru copil să încerce cât mai multe experienţe – şi cât mai diverse, de altfel – există numeroase studii care amintesc de importanţa conceptului de joacă. „Copiii se dezvoltă fizic, intelectual, creativ şi mai ales din punct de vedere social prin joacă. Ei îşi fac planuri, încearcă să le ducă la capăt şi le împărtăşesc apoi cu alţii, chiar dacă e vorba doar de asamblarea unei nave spaţiale”, explică Kim Cernek, director executiv al Sky Blue Scholars Early Learning Community din Statele Unite, potrivit education.com. „Ei îşi dezvoltă vocabularul şi multe alte abilităţi atunci când îi invită pe alţii în lumea lor.”

Toţi părinţii îşi pun semne de întrebare atunci când văd că alţi copii de vârstă similară sunt ocupaţi cu activităţi opţionale, crede Monica Bolocan, psiholog clinician şi educaţional, practician acreditat Triple P (Positive Parenting Program). „Părinţii se întreabă, firesc, «oare fac tot ce trebuie pentru copilul meu? Oare nu ar trebui să investesc mai mult în educaţia lui? Va putea el ţine pasul cu alţi copii care ştiu şi fac atât de multe lucruri deja?». Şi cad în capcana unei curse contra cronometru pentru acumulare cantitativă de abilităţi, cunoştinţe, competenţe, câteodată de-a valma şi în neconcordanţă cu profilul de dezvoltare a copilului lor, cu interesele şi înclinaţiile sale naturale.”

Monica Bologan, psiholog

Un părinte care investeşte în educaţia copilului său este un părinte responsabil, crede psihologul Monica Bolocan, dar este şi o metodă de a umple timpul copiilor astfel încât şi părinţii să aibă mai mult timp pentru ei înşişi.

„Auzim în jurul nostru, la cunoscuţi, colegi sau rude, că e obligatoriu să duci copilul la diverse activităţi, să ştie neapărat cel puţin două limbi străine şi de la vârste fragede”, remarcă psihologul Lucica Ştefănescu. „Programa şcolară stufoasă, numărul mare de teme pentru acasă, chiar şi orarul unor şcoli care nu respectă ritmul biologic specific fiecărei categorii de vârstă solicită la maximum capacitatea intelectuală a copilului, atenţia şi nivelul de concentrare. Toate aceste activităţi îi răpesc copilului dreptul său elementar: acela de a se juca. Copilăria poate fi definită de joc, voie bună, stare de bine, de mulţumire. Fiţi cinstiţi cu dumneavoastră: care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie? Mă îndoiesc că veţi pune pe primul plan reuşitele şcolare. Cei mai mulţi dintre noi rememorăm cu plăcere jocurile copilăriei, relaţiile de prietenie, sentimentele de bucurie”, spune ea.

Sorin Faur – psiholog, autor şi expert în dezvoltare cognitivă – spune că trebuie să vorbim de un complex de cauze pentru care copiii sunt suprasolicitaţi. „O vină poate aparţine în unele cazuri şi părinţilor, care îşi doresc împlinite şi compensate propriile vise în copii, într-o societate care glorifică succesul şi mai ales cel financiar, astfel încât mulţi doar asta îşi doresc în viaţă. Ţine de o motivaţie pozitivă, este firesc să vrem mai mult şi mai bine pentru copii, asta înseamnă progresul, dar progresul necesită şi să fii sănătos şi echilibrat”, explică el. „Pentru unii poate fi o soluţie pentru a-şi ţine copii departe de tehnologie, dar mai mult cred că are de-a face cu ambiţia de a reuşi. Aici, un alt motiv ţine de lipsa consilierilor şi psihologilor specializaţi care să asiste şcoala şi părinţii să descopere întâi valenţele copiilor prin testare psihologică, înainte de a-i înscrie la diverse programe. Unii părinţi, exact pentru că nu ştiu în ce direcţie ar putea să îşi îndrume copiii, văd asta ca un fel de încercare, «gustă şi vezi dacă îţi place»... Însă existe metode mai bune de a descoperi direcţia potrivită.”