100 TINERI MANAGERI DE TOP - Petrică Ruţă, Cisco România
Petrică Ruţă a început colaborarea cu Cisco în urmă cu nouă ani, după ce i-a plăcut ideea de a se alătura unei echipe de oameni talentaţi, entuziaşti şi creativi. Timpul a dovedit că aceşti tineri aveau să aibă un impact important pe piaţa românească de IT&C.
Petrică Ruţă este responsabil pentru vânzările Cisco în România către companii private de toate dimensiunile. După cum spune chiar el, îi place ceea ce face şi crede că toate etapele carierei l-au ajutat în noile provocări - pornind de la experienţa şi înţelegerea în detaliu a aspectelor tehnice, acumulată în primii ani, continuând cu satisfacţia discuţiilor individuale cu colegii săi pe care îi sprijină, precum şi experienţa interacţiunii zilnice cu clienţii ori partenerii de afaceri.
"Sunt mândru să spun că în condiţii de constrângere economică am reuşit să creăm noi proiecte şi oportunităţi pentru segmentele de companii mari şi medii, unele dintre acestea premiere pentru piaţa din România din perspectiva tehnologiilor implementate şi a beneficiilor de afaceri pe care le aduc", spune Ruţă. De-a lungul carierei, a bifat şi momente dificile - "făcute să îţi testeze limitele şi să te ducă într-o altă zonă de dezvoltare a abilităţilor" - dar e de acord că o carieră fără dificultăţi nu dezvoltă creativitatea, perserverenţa, înţelegerea altor puncte de vedere şi, nu în ultimul rând, răbdarea unui manager.
Spiritul corporatist l-a prins în toţi aceşti ani: "Mă simt confortabil cu sistemele funcţionale şi validate în timp, mă simt inspirat în cadrul organizaţiilor de anvergură internaţională". Totuşi, nu exclude posibilitatea ca într-o zi să decidă să-şi folosească experienţa profesională dobândită într-un demers de tip antreprenorial. Până atunci, crede el, mai are resurse de energie şi creativitate care aşteaptă să fie investite în zona corporate, cea în care e obişnuit să facă business.
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro