A studiat managementul satisfacţiei clienţilor în Franţa, iar acum se ocupă de marketingul Immochan

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 17 aprilie 2015 944 afişări

Raluca Crişan este marketing manager la Immochan, funcţie pe care a preluat-o în vara lui 2013.

A studiat managementul satisfacţiei clienţilor în Franţa, iar acum se ocupă de marketingul Immochan

“2014 şi 2015 sunt ani determinanţi pentru Immochan România, cu creşteri semnificative ale activităţii şi prezenţei pe piaţă. Două proiecte majore au fost realizate în aceşti ani: Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei şi Coresi Shop-ping Resort la Braşov. Altele sunt pe cale să se materializeze… Suprafaţa comercială gestionată de Immochan România în 2015 va fi de 15 ori mai mare decât atunci când m-am alăturat companiei. Va fi aşadar un an foarte intens, chiar şi după deschiderea Coresi din martie“, spune Raluca Crişan, în vârstă de 36 de ani.

În ianuarie 2014, povesteşte ea, a primit „o misiune foarte specială: marketing project manager la Coresi Braşov. Această misiune presupune coordonarea tuturor activităţilor prin care se construieşte experienţa clienţilor la Coresi: de la marketing, comunicare, PR la amenajări şi dotări cu mobilier, echipamente de divertisment, soluţii digitale şi arhitecturale“.

Pentru acest proiect, în diferitele sale faze, Raluca Crişan a coordonat direct circa 100 de persoane, deopotrivă din echipele Immochan, Auchan, ale companiilor partenere şi diverşilor furnizori, arhitecţi, consultanţi „cu care colaborez direct sau indirect“. De altfel, la început de an, când proiectul Coresi este pe ultima sută de metri înaintea deschiderii, Raluca Crişan se află adesea pe şantierul din Braşov, unde, spune ea, „observ, adulmec, retuşez... Încerc să vizualizez «Cum va fi?», să mă pun în pielea oamenilor care ne vor trece pragul“.

Înainte de a se alătura Immochan România, a lucrat vreme de zece ani la Qualimétrie, unul dintre cele mai importante cabinete franceze de consultanţă în managementul satisfacţiei clienţilor. După absolvirea studiilor de management la ASE Bucureşti şi Institutul Universitar Louis Pasteur din Strasbourg, Raluca Crişan a urmat Masterul în Marketing Management de la Şcoala Superioară de Comerţ din Lille.

Urmărește Business Magazin

/lideri/a-studiat-managementul-satisfactiei-clientilor-in-franta-iar-acum-se-ocupa-de-marketingul-immochan-14124307
14124307
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.